INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECLARAȚII

Răsturnare incredibilă de situație! Benzema a ratat EURO degeaba » Mărturie-șoc publicată de L'Equipe

Foto: Guliver/Getty Images
Foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat luni, 01 august 2016 22:11

Karim Benzema a fost exclus din lotul Franței de la EURO și a avut probleme și în viața personală din cauza presupusei implicări în cazul de șantaj al lui Mathieu Valbuena.

Într-un interviu exclusiv acordat cotidianului francez L'Equipe, Mustapha Zouaoui, unul dintre cei acuzați că l-ar fi șantajat pe Valbuena cu un "sex tape", recunoaște că atacantul lui Real Madrid e de fapt nevinovat.

Zouaoui a stat 4 luni în închisoare, din octombrie 2015, fiind eliberat în februarie, și e acuzat de șantaj. Interviul a fost făcut în luna iunie, chiar înainte ca acesta să fie din nou reținut pentru că a violat termenii eliberării condiționate.

"În septembrie 2015 m-am întâlnit cu Benzema la Madrid, pentru niște produse de lux personalizate. Am luat masa, am râs, am vorbit, mi s-a părut un tip respectuos, foarte amabil. Mi-a povestit de vacanța lui în SUA, cum a cunoscut-o pe Rihanna și așa mai departe. I-am zis că eu am una și mai tare.

Spre surprinderea mea, n-a fost deloc amuzat când a aflat de înregistrarea cu Valbuena. Mi-a zis că nu e de glumă, că Mathieu e un tip fragil și e capabil chiar să se sinucidă. I-am spus că nu o voi publica. Din acel moment l-am pierdut, n-a mai vrut să vorbească deloc cu mine. Prin prieteni comuni l-am asigurat încă o dată că nu voi publica imaginile. M-a surprins, pentru că majoritatea fotbaliștilor cărora le-am zis au vrut să vadă video-ul.

Benzema l-a contactat apoi pe Valbuena ca să-i spună de casetă. Acesta l-a întrebat dacă se observă că e el, dacă i se văd tatuajele, iar Karim i-a spus că nu știe, dar că nu inventează nimic. Aici a făcut o greșeală, pentru că în loc să îi spună lui Valbuena că îl știe pe tipul care are înregistrarea și îl poate pune în contact direct cu el, îi spune că are un prieten care poate rezolva situația. Atunci, Valbuena nu l-a luat în serios, crezând că e șantajat cu niște imagini care nu există. Karim a vrut doar să-l ajute, dar dialogul lor a fost interpretat ca și cum Benzema îl șantaja, deși el nu a avut niciodată imaginile în posesia lui și nu asta era intenția.

Alți jucători francezi mi-au zis să le public, mi-au spus că știu ei site-uri și oameni care abia așteaptă să le facă publice", a povestit Zouaoui.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (7)
875457552531201
Preda Marcel  •  02 August 2016, 13:57

Benzema nu a fost selectionat pentru ca la un meci amical al Frantei cand se tinea un moment de reculegere pentru victimele atentatelor si se canta imnul oficial a scuipat ..... de aici scandalul, chestia cu caseta a fost o iesire mai onorabila ...

nope
nope  •  01 August 2016, 23:41

nu stiu daca e adevarat, nu stiu daca benzema e vinovat sau nu, dar cu benzema in locul lui giroud, Franta era campioana europeana acum. mare greseala.

para.para
para.para  •  01 August 2016, 23:19
Postat de stelistdemic01 pe 01 August 2016, 23:04

cum se mai inteleg cei 2 neuroni ai tai?

mai bine decat aia care te-a scapat viu.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează