INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL-MADRID-SEVILLA 3-2

Real Madrid a făcut un meci senzaţional cu Sevilla şi e lider în Spania

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 martie 2010 00:00

Schimbările lui Pellegrini au făcut diferenţa aseară, în Real Madrid-Sevilla 3-2. Meciul a început tocmai cînd s-a încheiat partida de la Almeria, în care Barcelona a remizat, 2-2, iar gruparea "blanco" avea posibilitatea să treacă pe primul loc, la egalitate de puncte cu Barca, dar cu un golaveraj superior.

Madrilenii s-au văzut însă conduşi cu 1-0 încă din minutul 9, cînd Xabi Alonso şi-a trimis mingea în propia poartă, şi cu 2-0 din minutul 52, cînd Dragutinovici a majorat diferenţa. Cristiano Ronaldo a dat semnalul revenirii "galacticilor", 7 minute mai tîrziu. Sergio Ramos (61) şi Van der Vaart (92) au adus înscris pentru o victorie vitală a lui Real Madrid.

Guti şi Van der Vaart au fost introduşi în a doua repriză, la fel ca şi Raul, iar evoluţia lor a schimbat soarta partidei.

"Este cel mai bun meci de atac pe care l-a făcut vreo echipă în ultimii ani", au comentat ziariştii spanioli, lăudînd prestaţia noului lider.

"E cel mai bun Real Madrid pe care l-am văzut vreodată"
Manolo Jimenez, antrenor Sevilla

Real Madrid: Casillas; Sergio Ramos, Garay, Albiol, Arbeloa (Van der Vaart, m.55); Lass (Guti, m.55), Xabi Alonso, Marcelo; ; Kaká (Raúl, m.75), Cristiano Ronaldo şi Higuaín

Sevilla: Palop; Konko (Adriano, m.20), Stankevicius, Dragutinovic, Fernando Navarro; Jesús Navas, Fazio, Zokora, Capel (Kanouté, m.46); Perotti; Negredo (Duscher, m.75)

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (10)
 •  07 Martie 2010, 16:47
Postat de pe 07 Martie 2010, 13:15

Prietene, nu e nici o schimbare de lider in Spania. Conteaza rezultatele directe intre cele doua echipe, nimic altceva. Pana nu sunt departajate de puncte sau pana nu se disputa returul dintre ele, nu se scimba nici un lider.

mai uita-te si tu pe clasamente. departajarea in functie de meciurile directe se face doar dupa ce se va disputa si returul intre cele doua. pana atunci conteaza numai golaverajul general.

 •  07 Martie 2010, 13:36

REAL MADRID a revenit pe locul lui !!!am suportat destul ros-albastru si acolo si aici !!sper !!

schnappi
schnappi  •  07 Martie 2010, 13:23
Postat de pipitahiguain pe 07 Martie 2010, 10:26

aveti ceva de comentat , farselonezilor ?!

Sunt fan Madrid dar respect Barcelona. Eu cred ca singurul mod in care Real poate sa-si puna in valoare calitatile este acela in care are un adversar (in campionat si pe urma pe teren) o echipa ca si Barcelona. Asa ca nu inteleg de ce ura pe o echipa ca Barcelona care joaca un fotbal curat, cinstit si frumos. Trebuie sa te bucuri cand ai asa un adversar. == Revenind la Real a facut un joc excelent si sper sa joace asa si cu OL. HALA MADRID!!!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează