Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   |   

NEINTELES

Roberto Carlos se simte blocat de arbitri

 
09.03.2010   |    niciun comentariu
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Prima repriză a partidei dintre Liverpool şi Tottenham a fost întreruptă pentru aproximativ un minut dintr-un motiv mai puţin obişnuit. Nu a fost vorba de vreo accidentare sau vreo problemă tehnică. În minutul 11, jucătorii celor două formaţii au ...

Venit la Corinthians în ianuarie, după expirarea contractului cu Fenerbahce, Roberto Carlos a adunat deja două cartonaşe roşii.

 

Fundaşul crede că a fost eliminat injust din cauza lipsei de profesionalism a arbitrilor brazilieni. "Mereu am sosit la minge înaintea adversarului, dar am ajuns să-mi fie treamă să intru mai tare. Fotbalul brazilian îmi blochează felul meu de a juca, iar de acest lucru responsabili sînt arbitrii", a atacat apărătorul stînga de 36 de ani.

 

Fost la Inter şi Real Madrid, Roberto este convins că "centralii" din ţara sa "nu sînt atît de meseriaşi cum ar trebui. În Europa, aceştia lasă mingea să circule mai mult, îţi permit mai mult contact fizic cu adversarul".

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Medicii francezi l-au tratat pe "Fenomen" de epilepsie, dar, în momentul crizei, inima lui se oprise . În acea zi, 12 iulie 1998, Ronaldo, cel mai bun fotbalist din lume, putea să moară. Brazilianul a leşinat la hotel, după-amiaza. Seara, i s-a făcut rău şi în vestiar, chiar înaintea finalei ...
Fii primul care comenteaza!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

Demisia lui Boc nu schimbă nimic în economia naţională. ... Demisia lui Boc nu schimbă nimic în economia naţională. ...
Demisia premierului Emil Boc a fost una necesara pentru a detensiona mediul politic si pe cel social, dar nu are implicatii în mediul de afaceri. Din contra, sustin oamenii de afaceri, am putea [...]

Alte Stiri

Alte stiri din Campionate
Prima repriză a partidei dintre Liverpool şi Tottenham a fost întreruptă pentru aproximativ un minut dintr-un motiv mai puţin obişnuit. Nu a fost vorba de vreo accidentare sau vreo problemă tehnică. În minutul 11, jucătorii celor două formaţii au rămas mască după ce o pisică a intrat pe teren şi a ...
 
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declanşat o luptă dublă împotriva corupţiei în sport,  atît a autorităţilor din sport, cît şi a celor civile. Platini a fost intervievat recent de către organizaţia europeană Sport et Citoyenneté. - Aţi participat recent la Întâlnirea Ministerială a Consiliului ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Vi 03.02.12
21:30
1. FC Nürnberg
0
2
Borussia Dortmund
Sa 04.02.12
16:30
Hertha BSC Berlin
0
1
Hannover 96
Sa 04.02.12
16:30
FC Schalke 04
1
1
1. FSV Mainz 05
Sa 04.02.12
16:30
Bayer Leverkusen
2
2
VfB Stuttgart
Sa 04.02.12
16:30
TSG 1899 Hoffenheim
2
2
FC Augsburg
Sa 04.02.12
16:30
VfL Wolfsburg
0
0
Borussia Mönchengladbach
Sa 04.02.12
19:30
Hamburger SV
1
1
Bayern München
Du 05.02.12
16:30
SC Freiburg
2
2
Werder Bremen
Du 05.02.12
18:30
1. FC Kaiserslautern
0
1
1. FC Köln
Un serviciu oferit de
VIDEOCHAT
DIGITAL SIN STUDIO angajeaza legal tinere cu aspect fizic placut si lipsite de inhibitii, cu varsta minima de 18 ani, pentru a fi modele pe VIDEOCHAT. Cunoasterea unei limbii straine la nivel ...
Cluj/Cluj Napoca - pret 500,00 EUR
ofer servicii
ofer servicii de intretinere spatii verzi, curatat lacuri si cascade, strans frunze, dezapezit aleii de acces.Firma serioasa
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
teren intravilan navodari
teren intravilan in Navodari zona cartierul de vile stada stejarului suprafata 1460 mp deschidere la stada asfaltata 14m liber de constructii intre vile acte de propietar cadastru intabulare ...
Constanta/Navodari - pret 70,00 EUR
MONTEZ INTERFOANE
MONTEZ INTERFOANE ANALOGICE ELECTRA SENZORI LAMPA VIDEOINTERFOANE WIRELESS AMENAJARI INTERIOARE INSTALATII SANITARE SI ELECTRICE
Braila/Braila - pret 90,00 RON
Vand tractor Massey Ferguson
Vand tractor Massey Ferguson, 105 CP, an fabr.1997, 3990 ore de functionare, aer conditionat, sistem de franare pneumatica, stare foarte buna
Covasna/Targu Secuiesc - pret 18.000,00 EUR
VIDEO: Finala Super Bowl a avut parte de un incident neprevăzut. Vezi de ce NBC şi-a cerut scuze

VIDEO: Finala Super Bowl a avut parte de un incident neprevăzut. Vezi de ce NBC şi-a cerut scuze

Finala Super Bowl, disputată între echipele New England Patriots şi New York Giants, a avut loc duminică seară în oraşul Indianapolis şi a fost transmisă în direct de postul de televiziune american NBC. În pauza evenimentului, Madonna a cântat [...]
Primele bancuri cu demisia lui Boc

Primele bancuri cu demisia lui Boc

Pe reţelele de socializare circulă, deja, câteva vorbe de spirit despre demisia lui Emil Boc şi urmările acesteia. „Care a fost prima reactie a lui Crin Antonescu la demisia lui Boc?Ooooof, asa dimineata?!” „Guvernul moare, dar nu se [...]
VIDEO: Protestatari aproape goi şi "plini de sânge" cer interzicearea luptelor cu tauri în Mexic

VIDEO: Protestatari aproape goi şi "plini de sânge" cer interzicearea luptelor cu tauri în Mexic

Sute de luptători pentru drepturile animalelor au protestat împotriva luptelor cu tauri din Ciudad de México, ei fiind aproape goi şi acoperiţi de [...]
Românca fotomodel cu talie de 50 de centimetri: "Dieta mea constăîn pizza şi kebab" (VIDEO)

Românca fotomodel cu talie de 50 de centimetri: "Dieta mea constăîn pizza şi kebab" (VIDEO)

Ioana Spangenberg, o româncă fotomodel de 30 de ani, are 38 de kilograme şi o talie de 50 de centimetri, deşi insistă că mănâncă de mai mult de trei [...]
Familie salvată dupăşase zile petrecute în pădure. Mai aveau puţin şi-şi mâncau câinele

Familie salvată dupăşase zile petrecute în pădure. Mai aveau puţin şi-şi mâncau câinele

O familie de trei persoane a fost salvată după ce a petrecut şase zile într-o pădure din Oregon, SUA, dormind nopţile într-o scorbură de copac. Cei [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V