INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NOI DIRECTIVE DIN PARTEA FORULUI CONTINENTAL

UEFA către arbitri: "Favorizaţi jocul!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 septembrie 2008 00:00

Forul european de fotbal a anunţat că în urma unui seminar care a avut loc în luna septembrie s-a decis să ceară arbitrilor să protejeze mai mult fotbaliştii de accidentări şi o mai mare implicare a arbitrului de rezervă în luarea unor decizii importante, informează site-ul oficial al UEFA.

UEFA a anunţat că arbitrii trebuie să sancţioneze fiecare fault dur, dar în special lovirile cu cotul, ţinerile şi împingerile în interiorul careului, mai ales dacă jucătorul faultat are o ocazie clară de gol. De asemenea, ei au fost sfătuiţi să acorde avantaj numai atunci când se impune şi să aştepte ca acesta să se concretizeze înainte să oprească jocul şi să aplice sancţiuni.

Forul european a cerut tuturor arbitrilor să nu mai permită ca jucătorii să tragă de timp, iar balonul să fie pus în joc în cel mai scurt timp, lucrul cel mai important fiind "protejarea imaginii fotbalului".

"Oficialii de meci trebuie să permită ocupanţilor zonei tehnice să-şi îndeplinească datoriile, dar arbitrul de rezervă trebuie să intervină atunci când aceştia nu respectă indicaţiile şi să acorde avertismente verbale. Arbitrul are autoritatea să elimine pe oricine prezent în zona tehnică dacă acesta a primit un avertisment", se arată în comunicatul UEFA.

În urma seminarului, forul european a decis ca fiecare oficial de meci să aibă responsabilităţi clare, iar arbitrul de rezervă să comunice informaţii importante către central în cazul în care acesta nu a observat un fault sau alte incidente serioase.

Arbitrii asistenţi trebuie ca de acum înainte să semnalizeze ofsaid numai în cazul în care "sunt absolut siguri", iar în cazul în care au dubii nu trebuie să acorde ofsaid, dar centralul poate schimba decizia în cazul în care consideră că asistentul său a greşit.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează