INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Veteranul și căpitanul lui Manchester United, operat pentru aritmie cardiacă!

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 25 noiembrie 2017 13:00

Michael Carrick a fost supus unei ablații cardiace după ce i s-a descoperit o problemă la inimă în urma meciului din 20 septembrie, cu Burton, în Cupa Ligii.

Michael Carrick este cel mai vechi jucător al lui Manchester United, ultimul din perioada de glorie a clubului din Manchester, câștigător al Ligii Campionilor în 2008. Are 36 de ani, 11 petrecuți pe Old Trafford, și nu se retrage. De altfel, el este căpitanul oficial al "diavolilor".

Fostul internațional englez a depășit o perioadă dificilă, la care nu se aștepta. Pe 20 septembrie, a jucat la 4-1 cu Burton, în Cupa Ligii, când a sunat alarma. "În repriza a doua, nu m-am simțit deloc bine și am mers la spital pentru un examen complet".

18 trofeeîn 11 ani a cucerit Carrick la Man. United

I s-a descoperit o aritmie și "mi s-a făcut ablație cardiacă". Tot o operație, numită și ablația prin cateter cu radiofrecvență, care corectează zonele traiectoriei electrice ce declanșează aritmii, cicatrizează acele țesuturi ale inimii care provoacă tulburarea de ritm.

"Acum, sunt sănătos, am reluat antrenamentele și mă pregătesc intens alături de echipă", anunță Carrick pe Facebook. "Sper să revin în lot cât mai curând pentru meciuri". 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close