Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

AMICAL

VIDEO Barcelona, umilită în amicalul cu Chivas. Vezi un super-gol al lui Fabian!

 
04 August 2011 11:54
 

Barcelona a pierdut al doilea amical consecutiv în turneul din Statele Unite (sursa foto: demotix)

După eşecul cu Manchester United (1-2), Barcelona a suferit o nouă înfrîngere usturătoare în cadrul turneului american. Jucătorii lui Pep Guardiola au pierdut aseară amicalul cu Chivas Guadalajara, echipă care a terminat pe locul 8 în campionatul mexican. Marco Fabian a înscris de două ori în victoria cu 4-1 a lui Chiavas.

VIDEO >> Vezi aici rezumatul partidei!

Barca a intrat la pauză în avantaj după reuşita lui David Villa, din minutul 3, dar mexicanii au avut o a doua repriză de excepţie, reuşind trei goluri în numai 12 minute. Bomboana de pe tort a fost golul doi, reuşit de Fabian, care a înscris din foarfecă, de la 10 metri. Tot atacantul de 20 de ani reuşise egalarea, cu o rotpilă de la 30 de metri.

Pentru mexicani au mai înscris Giovani Casillas (72) şi Jose Luis Verduzco (90).

Partida s-a disputat la Miami, pe stadionul Sun Life al echipei de fotbal american Miami Dolphins, în faţa a peste 70.000 de spectatori.
 
Comentarii (32)
sasquatchro  (97 comentarii)
Postat de cr7thebest pe 04 August 2011, 12:16
haha :)) va credeati prea buni
Mos Cocos, are robotzelu' ala mic si betiv o vorba, suna cam asa: "Stai tu numa' stai, aham, stai asa..." Ne vedem pe Bernabeu, si spre marea voastra dezamagire, vor juca titularii de la Barca. Ce zici, cate va incasa Iker? Sau te pomeni ca idolul tau gelat va marca minim 2 cu calcaiul in poarta lui Valdes? :))
05 August 2011, 08:35   •   Comenteaza
xstream   (15179 comentarii)
Postat de bergomi pe 04 August 2011, 13:42
4 ligi ale campionilor....pardon.Si da multi specialisti spun ca nu a mai fost asa echipa buna cum e Barca de azi in toata istoria fotbalului....ultimul pe lista care a spus ca e cea mai buna echipa pe care a intalnit-o in toata cariera lui e Sir Alex Fergusson
sa astepte si anul asta si la anul si inca vreo 2-3 ani ca vom ajunge la 8-9 ucl uri!
04 August 2011, 14:11   •   Comenteaza
xstream   (15179 comentarii)
Postat de cr7thebest pe 04 August 2011, 12:53
si rezervele sunt bune ...trebuia sa joace nu sa admire golurile ...daca erau buni ii bateau pe aia dar sau crezut cei mai buni si uite ca lea dat goluri de goluri
scuzama, noi nu cheltuim 50 milioane pe jucatori in transferuri ,noi avem academie proprie unlike others!
04 August 2011, 13:49   •   Comenteaza
xstream   (15179 comentarii)
cum se face ca la un articol despre barca , toti frustratii de la real s au adunat sa comenteze, bai copilasilor, vedeti va de echipa voastra si lasati ne pe noi in pace,noi am jucat cu rezerve, ei au jucat cu titularii simplu!
dar ce sa faci cand an de an realul si arsenal te dezamagesc! se gasec toti cocalarii si gelatii sa comenteze pe aici!
visca barca!
asta este! a fost un meci de pregatire ,parca ne intereseaza rezultatul,sa pierdem noi in amicale ca in meciurile oficiale, (supercupa spaniei, supercupa europei, mondialul de club, la liga,ucl) vom face ravagii iar! visca barca! iar voi fanii gelatului, mai usor cu insultele!
04 August 2011, 13:47   •   Comenteaza
bergomi  (38 comentarii)
Postat de andr33y1986 pe 04 August 2011, 13:04
Deci nu mai pot cu tampitii astia!!!cum poti sa spui ca o echipa cu 2 trofee castigate de champions league e cea mai buna din istorie.inseamna ca pur si simplu nu stii ce inseamna cuvantul istorie.poate ai vrut sa zici ca joaca cel mai frumos..dar cea mai buna din istorie!!!:))))))poate cea mai avantajata echipa ai vrut sa zici asta cred ca era cuvantul care de fapt il cautai..
4 ligi ale campionilor....pardon.Si da multi specialisti spun ca nu a mai fost asa echipa buna cum e Barca de azi in toata istoria fotbalului....ultimul pe lista care a spus ca e cea mai buna echipa pe care a intalnit-o in toata cariera lui e Sir Alex Fergusson
04 August 2011, 13:42   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
In atentia posesorilor de carnet de somer!
ANSPSR organizeaza cursuri de recrutare autorizate a somerilo pentru meseriile de scafandru si salvamar. Cursurile se organizeaza la Constanta, durata 3 respectiv 2 luni si acestea sunt gratuite.Se ...
Braila/Braila - pret 1,00 RON
Cumpar auto inmatriculate RO!
Doresc sa cumpar autoturisme inmatriculate in Romania cu anul de fabricatie minim 2001. Marca: audi, bmw, toyota, volkswagen, opel; skoda, renault; peugeot; ford; fiat; seat. Persoana serioasa!!!
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vindem echipamente de fotbal
Echipamente seniori - 35 RON (simplu) - 55 RON (personalizat cu numar pe spate, nume/sponsor, logo) Echipamente juniori - 33 RON (simplu) - 50 RON (personalizat cu numar pe spate, nume/sponsor, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 38,00 RON
doresc sa muncesc
persoana cu bun simt, intelectuala, (istorie) 43 de ani, neblazata, cu experienta in vanzari, arhivistica, relatii cu edituri, operare pc, engleza, doresc sa muncesc in Romania pana la pensie.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.200,00 RON
Jocuri de Artificii
Organizam jocuri de Artificii Profesionale ! Tg-Jiu/Gorj.
Gorj/Tg-jiu - pret 1.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V