Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 aprilie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 30 aprilie 2014 12:03
Momente sfîşietoare la ceremonia ţinută în memoria lui Tito Vilanova, luni seara, la Catedrala din Barcelona. Au fost prezenţi toţi jucătorii primei echipe, staff tehnic, conducere, dar şi familia şi apropiaţii fostului tehnician al catalanilor.
Două momente i-au marcat pe toţi cei prezenţi şi le-au adus lacrimi în ochi: cei doi copii ai lui Tito au ţinut cîte un discurs în memoria tatălui lor. Jucătorii Barcelonei au fost profund marcaţi de moment, iar lacrimile nu au putut fi stăpînite.
Fiica de 19 ani a lui Vilanova, Carlota, a vorbit prima: "Tatăl nostru a fost erou nostru, modelul nostru în viaţă, prima mea dragoste, iubirea pe care o simţeam atunci cînd încă nu ştiam ce înseamnă. O dragoste pe care o căutam încă din leagăn şi pe care o caut în continuare şi sper mereu să se întoarcă acasa, lîngă noi. Cea mai mare dragoste, o dragoste absolută, cel mai frumos sentiment care există: un tată care-şi iubeşte copiii.
Tata m-a învăţat atîtea lucruri în aceşti 19 ani fantastici, dar a uitat să mă înveţe cum să trăiesc fără el. Presupun că nici el, nici altcineva nu mă va putea învăţa vreodată asta, dar dacă aş putea alege cel mai bun lucru învăţat de la tata ar fi fără îndoială ceea ce el a făcut ca exemplu, că viaţa e prea scurtă ca să-ţi pierzi timpul cu lucruri care nu te fac fericit. El mereu mi-a spus să lupt pentru visul meu şi să mă dedic lucrurilor de care sînt pasionată.
Tata nu a primit nimic fără să muncească. Pasiunea lui pentru fotbal, munca şi dedicarea l-au ajutat să îşi îndeplinească visul: să stea pe banca primei echipe a Barçei, echipa care a fost mereu în inima sa. Cînd ne-au adus acasă cenuşa, după ce a fost incinerat, nu am putut înţelege, la început, cum de cineva atît de mare poate fi acolo, înăuntru. Dar adevărul e că tata nu e acolo. Tata e viu în sufletul meu şi în sufletul tuturor celor care l-au iubit şi acolo va rămîne pentru totdeauna".
Adria Vilanova, fiul de 17 ani al lui Tito, a luat cuvîntul după sora sa: "În primul rînd, aş vrea să mulţumesc pentru sprijinul primit de familia mea şi de mine în aceste momente complicate, nu doar din partea fanilor Barcelonei, ci şi din partea întregii lumi. Mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care au vizitat zona de pe Camp Nou amenajată special pentru a-i fi adus un omagiu tatălui meu, le mulţumesc tuturor oamenilor din sport care au păstrat un moment de reculegere în memoria tatălui meu.
Tata s-a născut în urmă cu 45 de ani, la Emporda. Era un om dedicat familiei, prietenilor. A început de jos în lumea fotbalului şi a urcat cu efort, urmîndu-şi visul, demonstrînd ceea ce era: un luptător. Încă îmi amintesc de prima dată cînd a fost diagnosticat cu cancer. Singura lui preocupare era binele nostru, nu sănătatea lui. Mereu s-a preocupat mai mult pentru cei din jur decît pentru el. Tata a fost pentru mine un model ca fotbalist, ca om şi, mai ales, ca tată.
Nu pot decît să-i mulţumesc pentru ce mi-a oferit şi pentru ceea ce m-a învăţat. Cel mai frumos cadou pe care mi l-a dat viaţa au fost aceşti 17 ani alături de el. Cu el am învăţat mari lecţii. Îmi amintesc de o zi în mod special, în care eram foarte îngrijorat pentru că aveam un test foarte important. S-a aşezat lîngă mine şi mi-a spus cu seninătatea şi siguranţa pe care o transmitea: «Stai liniştit pentru că ceea ce azi pare foarte important, mîine nu va mai fi».
Problemele prin care ai trecut tu, tată, m-au învăţat să apreciez ceea ce am, pentru că nu ştii niciodată cînd se termină. Acum nu mai eşti aici, dar amintirea ta va rămîne vie pentru totdeauna în sufletul meu şi în sufletul tuturor oamenilor de aici. Mă vei ajuta să progresez în lumea fotbalului, să lupt pentru a-mi îndeplini visul, ştiu că vei fi mereu alături de mine şi vei fi îngerul meu păzitor. Ţie îţi voi dedica succesele mele şi amintirea ta mă va ajuta să depăşesc toate greutăţile. Voi continua să-ţi urmez mereu exemplu şi, aşa cum m-ai învăţat, voi lupta pînă la final cu inima, cu capul şi cu mult curaj. Odihneşte-te în pace, tată".
