INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

VIDEO Napoli a învins la Torino și a trecut pe primul loc! Inter a picat la crash test » Prima înfrângere în acest sezon de Serie A!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 16 decembrie 2017 21:02

Inter a suferit azi prima înfrângere din acest sezon. Ceea ce Juventus, Napoli sau AC Milan n-au reușit, a făcut Udinese, care, de când este antrenată de Massimo Oddo, traversează o formă excelentă. A câștigat cu 3-1 chiar pe stadionul "Giuseppe Meazza" și i-a dat șansa lui Napoli să revină pe locul 1.

Torino - Napoli 1-3
Au marcat:
 Belotti 63 / Koulibaly 4, Zielinski 25, Hamsik 30
TEXT / VIDEO

Hamšík l-a egalat pe Maradona!

Napoli și-a recuperat primul loc pierdut pentru două etape după recitalul oferit cu Torino (3-1), profitând de pasul greșit făcut de Inter. Ocazie cu care Hamšík a marcat din nou în Serie A, după o pauză de două luni și jumătate. Golul de 3-0, din pasa lui Mertens, a fost doar al doilea în acest campionat al slovacului, dar înseamnă o reușită istorică. Căpitanul azzurro a egalat astfel recordul lui Maradona, 115 goluri în toate competițiile în tricoul lui Napoli!

Echipe de start:
Torino: Sirigu; De Silvestri, N'Koulou, Burdisso, Molinaro; Baselli, Valdifiori, Rincón; Iago Falque, Belotti, Berenguer
Napoli: Reina; Hysaj, Albiol, Koulibaly, Mario Rui; Allan, Jorginho, Hamsík; Callejón, Mertens, Zielinski

 
 

Cronica meciului Inter - Udinese 1-3

Unica neînvinsă în Serie A s-a împiedicat după o serie pozitivă de 18 jocuri. Trădat de apărare și penalizat de ratări, Spalletti a irosit ocazia de a fi prima oară lider trei etape la rând.

Vezi AICI video de la meci!

Inter n-a reacționat la alarma trasă de Spalletti după ce i-a trecut glonțul pe lângă ureche în Cupă cu Pordenone. Marți s-a calificat după penaltyuri, ieri s-a întors roata. Tot de la 11 metri s-a scris și istoria thrillerului cu Udinese (1-3), primul eșec nerazzurro în Serie A după o serie de 18 etape!

Deschiderea neașteptată de scor părea să fie doar o Lasagna ușor de digerat, dovadă și reacția fulgerătoare a lui Icardi. Egalare de vârf de clasă, după 71 de secunde. De mai mult timp a avut nevoie arbitrul Mariani să consulte VAR pentru a-și modifica decizia, lovitură de pedeapsă în loc de aut de poartă, la hențul lui Santon (foto 1), care a blocat centrarea trimisă de Widmer (foto 2)!

Bătut de un milanist

Handanovici n-a putut face minuni la nesfârșit, bara transversală l-a ajutat în schimb pe Bizzarri, portarul de 40 de ani securizând triumful, pecetluit de De Paul (61) și Barak (77). Oddo, produs al Milanului, l-a învins astfel pe Spalletti, lansat ca antrenor tocmai la Udinese, între 2002 și 2005!

23 de meciuri oficiale și amicale era seria fără eșec (17 victorii și 6 remize) a lui Spalletti la Inter, ruptă de Udinese, ce pierduse ultimele 5 partide cu nerazzurrii în Serie A

3 goluri a înscris Lasagna pe San Siro-Meazza. Prima sa reușită în Serie A a venit pe terenul lui Inter, în ianuarie 2016. Kevin marcase și în poarta Milanului în acest sezon

"Am făcut un efort imens pentru a depăși o echipă devastatoare în plan fizic care poate lua titlul. Am rezistat fluierăturilor fanilor, pentru că exersez mult penaltyurile"
Rodrigo De Paul, mijlocaș Udinese

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează