INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

VIDEO și FOTO Philippe Coutinho a oferit faza săptămânii în Premier League! Brazilianul a găsit o metodă ingenioasă la o lovitură liberă

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Tibi DemeterJURNALISPORT - Publicat duminica, 12 februarie 2017 10:58

Philippe Coutinho a atras toate privirile în prima repriză a meciului dintre Liverpool şi Tottenham, disputat sâmbătă şi câştigat de "cormorani" cu 2-0.

Mijlocaşul ofensiv al echipei pregătite de Jurgen Klopp este cunoscut pentru tehnica pe care o posedă şi modul în care reuşeste să găsească soluţii în jocul ofensiv al echipei, dar sâmbătă a ales o metodă ingenioasă în faza defensivă.

Coutinho s-a aşezat în spatele zidului creat de colegii săi la o lovitură liberă pe care se pregătea să o execute Christian Eriksen, astfel încât să nu îi permită danezului să şuteze pe sub zid.
philippe coutinho wall

Jucătorul de 24 de ani s-a aşezat cu un genunchi pe gazon şi a întins celălalt picior pentru a putea să acopere orice încercare de execuţie a lui Eriksen. De altfel, nordicul a fost derutat de ideea brazilianului şi a şutat mult peste poartă.

Fanii din Premier League au fost uimiţi de ideea lui Coutinho, iar cei mai mulţi dintre ei au recunoscut că nu au mai văzut o astfel de abordare la o lovitură liberă.

Ideea lui Coutinho a fost folosită şi de Marcelo. Fundaşul lui Real Madrid a procedat la fel într-un meci amical cu Argentina din noiembrie, când s-a aşezat în spatele zidului pentru a putea să opreasă o eventuală execuţie a lui Lionel Messi pe sub zid.

Ideea a apărut în Brazilia încă din 2014, dar atunci fundaşul lui Ponte Preta s-a întins pe gazon pentru a-l face pe Lucio Flavio de la Parana să tragă peste zid.

Mijlocaşul de la Parana nu a fost încurcat prea tare de jucătorul aflat în spatele zidului şi a marcat din lovitura liberă cu un şut bine plasat peste zid.

sursa: independent.co.uk

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (3)
1332826353454654
Mihaela Pavel  •  12 Februarie 2017, 14:31

"nordicul a fost derutat de ideea brazilianului şi a şutat mult peste poartă"

rastaman85
rastaman85  •  12 Februarie 2017, 13:14

Eu il rugam pe un alt coechipier sa urce cu genunchii pe umerii mei sau sa se intinda peste capetele celorlalti sa-l fortam pe executantul loviturii sa de-a peste poarta :)) Asta da metoda ingenioasa!

sange_alb.rosu
sange_alb.rosu  •  12 Februarie 2017, 11:44

"Brazilinul a gasit o metoda ingenioasa"... doar ca metoda a fost gasita de altii inaintea lui. Mai corect era "brazilianul a apelat la o metoda..." dar nu-i stres; exprimarea asta se incadreaza perfect in stilul tabloid GSP. Toate ziarele de sport care se respecta din occident abordeaza un stil profesionist, de mare calitate jurnalistica. Doar la noi, GSP-ul e un fel de can-can cu titluri care sa te duca in eroare, cu exagerari gen "soc si groaza"... In fine; asa fobal, asa presa sportiva!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează