INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA - GIRONA 6-1

VIDEO Un nou record stabilit de Messi! Meci perfect după moartea bunicului » "Mulți zic că e Dumnezeu, pentru că știe totul dinainte"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 25 februarie 2018 11:43

Barcelona s-a impus în fața Gironei, 6-1. Leo Messi i-a dedicat acest meci lui Don Antonio Cuccittini, bunicul matern, care s-a stins săptămâna trecută. Dar Celia, bunica sa, cea care mergea cu el la antrenamente când era mic, rămâne în sufletul său.

Privind spre cer, Leo se gândește la Doña Celia. Pe bunica din partea mamei nu o va uita niciodată. Ea avea grijă de el când era mic, ea îl iubea și îi făcea toate capriciile, ea îl ducea la antrenamente și meciuri la Club Grandoli, în cartierul Villa Manuelita, aproape de casa din Rosario.

Ei îi mulțumește la fiecare gol. "Mi-ar fi plăcut să fie aici, în tribună, să mă vadă la Barcelona și să fie fericită", spune el mereu. A murit când Messi nu împlinise încă 11 ani. Sâmbătă, i-a dedicat golurile și bunicului, lui Don Antonio Cuccittini, care s-a stins săptămâna trecută, la 80 de ani. De acum, se va gândi și la el după fiecare reușită.

"Pasele sale pot fi văzute doar din cer. Amin"

Și a fost alt meci uriaș al argentinianului. "Când crezi că a făcut deja totul, ne mai surprinde cu ceva nou, ca această lovitură liberă", afirmă Ernesto Valverde. Toți jucătorii din zidul Gironei au sărit și mingea s-a dus la firul ierbii, pe sub ei, direct în plasă. Inspirat de Ronaldinho.

Nu au fost doar golurile. A fost și cadoul pentru Suárez, un nou assist special oferit uruguayanului. "Mulți zic că e Dumnezeu, pentru că știe totul dinainte. Și mai e ceva. Ca și cum ar avea o cameră agățată de cer, dă pase ce pot fi văzute doar dintr-un avion. Amin", îl descrie Mundo Deportivo.

Vezi aici VIDEO cu rezumatul meciului Barcelona - Girona 6-1

Cel mai bun pasator

Din acest week-end, Messi nu mai e doar golgeterul all-time LaLiga. Este și cel mai bun pasator. Al 148-lea assist în campionatul spaniol. Recordul marelui madrilen Míchel a fost depășit. 

371 de goluri a marcat Messi la Barcelona în 403 partide de LaLiga (medie de 0,92 reușite pe meci)

28 de goluri și 15 pase decisive are Messi în acest sezon în 38 de meciuri jucate în toate competițiile

42 de goluri au împreună Messi (22) și Luis Suárez (20) din cele 68 de reușite de Barcelona în actuala LaLiga

"Dacă te-ai apropiat prea mult de el, te-a driblat dintr-o singură mișcare. Am crezut că, dacă nu-l marcăm om la om, va fi mai bine. Dar, împotriva lui Messi, nu există soluție" Álex Granell, mijlocaș Girona

"Messi e imens. La acea lovitură liberă, a păcălit pe toată lumea, inclusiv pe noi. E incredibil. Se depășește la fiecare meci" Philippe Coutinho, mijlocaș Barcelona

"E dificil să mai spui ceva original de Messi, vorbim în fiecare săptămână de el. Și o facem pentru că merită" Guillermo Amor, director Barcelona

Semedo, accidentat. Pierde o lună?

În minutul 85, Barcelona l-a pierdut pe Semedo, care a suferit o leziune la bicepsul femural al coapsei stângi. Riscă să rateze mai mult de o lună. Înlocuit după o oră de joc, Piqué are doar o contuzie la genunchi. Nimic grav, anunță clubul catalan. z

Suárez a forțat "galbenul". Degeaba

Autorul unui hat-trick, Luis Suárez a încercat în final să ia un cartonaș galben, pentru a fi suspendat cu Las Palmas și a scăpa de griji înaintea șocului cu Atletico. Nu i-a ieșit nimic. A făcut două faulturi dure, a tras de timp la o aruncare de la margine, dar arbitrul Javier Alberola n-a intrat în jocul lui. 

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează