INTERNATIONAL  »  CM 2014  »  OLANDA - ARGENTINA 0-0, 2-4 LA PENALTYURI

A dus Argentina în finală la CM după 24 de ani » Prima reacţie a lui Alejandro Sabella: "Germania are un avantaj faţă de noi"

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 10 iulie 2014 00:00 / Actualizat joi, 10 iulie 2014 16:06

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat la finalul semifinalei cu Olanda că secretul reuşitei echipei sale este seriozitatea cu care a abordat fiecare partidă la Mondial.
După 0-0 şi 4-2 la penaltyuri, Argentina va juca finala cu Germania pe Maracana.

"Sînt fericit că ne-am calificat la capătul unui meci atît de dificil şi de echilibrat. Aşa cum au fost toate la acest Mondial. Vrem totul, vrem să învingem şi în finală! Am muncit cu umilinţă şi am dat totul în fiecare meci pentru a cîştiga.

În finală, Germania va avea avantajul unei zile în plus de odihnă faţă de noi, dar vom vedea ce vom reuşi", a declarat Sabella, potrivit Ole.

Argentina se califică într-o finală de Campionat Mondial după 24 de ani.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (84)
buratinos
buratinos  •  10 Iulie 2014, 17:51
Postat de real_madrid_cf pe 10 Iulie 2014, 10:46

Sabella merita felicitat ca a inteles ca oamenii ofensivi ai Argentinei sunt la pamant cu exceptia lui Messi si a avut o tactica ultradefensiva pentru a ajunge in finala,altii au fost orgoliosi,mandri de ei si nu au invatat lectia umilintei si uite cum si-au furat-o,e rau pentru spectacol dar fiecare isi vede interesul,Argentina cu joc urat e in finala ,circarii nici macar acasa nu pot pleca ca nu au unde! Felicitari argentinienilor,eu eram convins ca nu trec de sferturi!Eu tin cu Germania ,daca Romania nu e la turneele finale,dar nu m-as supara ca Messi sa ia trofeul,desi e dusmanul nostru numarul 1 trebuie sa fim onesti e un jucator cu care trebuie sa fim mandri ca suntem contemporani!

Greu de invins nemtii, aproape imposibil, au echipa, diciplina si tehnica, si mai ales pe....Muller.Probabil ca Argentina o sa incerce acelasi joc ca si cu Olanda.

wwerko80
wwerko80  •  10 Iulie 2014, 11:09
Postat de bvd_magheru pe 10 Iulie 2014, 06:28

Ba campionatul mondial de fotbal s-a incheiat inainte de meciul argentina - olanda . Argentina va juca acelasi fotbal in finala cum l-a jucat pe cel cu olanda adica va juca nimic . Fundul in poarta si MINA LUI DUMNEZEU la penalituri .

Asa ati spus si ieri 4-1...4-0...7-1 :))) Ce bine imi pare ca v-ati ars hahah Copchili nesuferiti

manita7degete
manita7degete  •  10 Iulie 2014, 10:50

As zice ca Germania are cel putin 11 avantaje in fata Argiletinei.

Vezi toate comentariile (84)
Comentează
Close