INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  ROMÂNIA - DANEMARCA 0-0

Neinspirat la schimbări » Daum a preferat să mizeze în final pe două vârfuri care nu marchează

Articol de - Publicat marti, 28 martie 2017 00:00

Greu de înțeles ideea ultimelor două schimbări din echipă.

Introducerea lui Dorin Rotariu (21 de ani) în ultimele 14 minute şi a lui Andrei Ivan (20 de ani) în ultimele 4 minute sunt decupate parcă din strategia pentru pregătirea preliminariilor pentru Campionatul European din 2020. Astfel au înţeles şi mai mulţi specialişti din fotbalul intern, care nu pricep de ce Constantin Budescu (28 de ani), decarul echipei până la urmă, n-a fost folosit deloc, ţintuit pe banca de rezerve!

Neamţul a preferat să introducă doi tineri de viitor, dar care în prezent nu se regăsesc nici la echipele de club! Roti a ajuns la Bruges în iarnă şi datorită recomandării secundului naţionalei, Rudi Verkempinck, dar acolo nu s-a impus şi are doar 6 meciuri, fără niciun gol marcat. Numai două partide ca titular, 202 minute strânse, nicio reuşită în 2017. Ivan are un singur gol marcat în acest an calendaristic, în prima partidă din 2017, cu Voluntari (5-0), pe 4 februarie.

Budescu și "Motoreta" pe bancă

În schimb, Budescu, despre care Marius Şumudică spune că "este cel mai bun partener într-o echipă pentru Alibec", n-a fost utilizat. Budi are 2 goluri şi 5 assist-uri în 6 meciuri în 2017, o prezenţă mai vie a fotbalistului de pasă decisivă şi la "naţională", aşa cum a fost cu Feroe (3-0) în decisivul din finalul campaniei de calificare la Euro 2016, unde "astralul" a reuşit o dublă.

Un alt posibil partener viabil pentru Alibec în ultima jumătate de oră cu nordicii ar fi fost Adi Popa, doar rezervă neutilizată. Cei doi au jucat în amicalele iernii din Antalya, pentru Steaua, au conlucrat acolo la două goluri, după care "Motoreta" s-a transferat la Reading. Aripa de 28 de ani este golgeterul la zi al "tricolorilor" în campania pentru Mondiale, cu două reuşite, având în total 3 goluri în 21 de selecţii. Daum n-a avut deloc ochi pentru jucătorul care are un gol în 4 meciuri în 103 minute jucate în Championship!

3 selecțiiare Rotariu la prima reprezentativă, 127 de minute în total, niciun gol

4 meciuriare Ivan la "naţională", 65 de minute în total, niciun gol

2 goluriîn 6 selecţii la "naţională" are Budescu

Reacţiile specialiştilor

"Ce minciună de rezultat! N-am avut decât o ocazie mare a lui Keşeru şi atât. Unde a fost Stanciu?! Rotariu nici n-a atins mingea, Ivan la fel. Nu pricep de ce n-a jucat Budescu. Şi dacă are 8 kilograme în plus, îţi dă o pasă bună, trage la poartă"
Marius Şumudică, antrenor Astra

"Nu ştiu dacă Budescu era o soluţie perfectă, dar era o idee, oricum avea puţin timp să se afirme. Cei ce au intrat au atins de două ori mingea. Şi Alibec total neinspirat, schimbările au fost neinspirate, oricum"
Florin Răducioiu, fost internaţional

"Prinde repede Daum românismele. Nu există reconstrucţie la echipa naţională, specialiştilor! Joacă doar cei mai în formă, indiferent de vârstă"
Mihai Stoica, director sportiv Steaua

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
haideusicfr
haideusicfr  •  28 Martie 2017, 10:23

Budescu a fost cel care a lipsit. De ar fi jucat el si nu Ivan ,alta era intrebarea. Bine ca n-am pierdut. Spre final am avut noroc .Mare.

kyil
kyil  •  28 Martie 2017, 10:06

pacat de daum ca a fost fricos, se putea mai bine , daca avea putin tupe cu schimbarea de sistem, un 4-4-2 in ultimile 30 de minute fara stanciu , chipciu si lato era perfect cu budescu, alibec si oricine in banda drepta sa fac cuplaj cu benzar.pacat, ca a nimerit primul 11

observator_federal
observator_federal  •  28 Martie 2017, 09:40

Bai, acum imi dau seama cat de mult il iubesc ziaristii sportivi (proFCSB-isti in majoritate) pe Budescu, cum de si-au adus aminte tocmai acum (abia acum) de golurile lui izbavitoare cu Feroe...pai ce i-ar mai fi putut reprosa in selectie lui Daum, ca doar i-a bagat pe toti FCSBistii de ieri si de azi? Ma asteptam sa fie mai duri cu lipsurile evidente ale unor jucatori - Stanciu, Keseru, Pintilii, Latovlevici s.a. - mai ales ca acestia acuza o lipsa de forma prelungita si au devenit "senatori de drept" intr-o reprezentativa jenanta ca joc inca din mandatul lui iordanescu. Comentatorii de la TVR in timpul meciului au comentat in maniera lor obisnuita (stelisti de mici) pentru a izbucni in final, intr-un atac "spontan cu premeditare" impotriva lui Burleanu si Daum. Doar "tehnicianul" Stoichita era in masura - si in functie - sa-i ajute pe cei doi dar, timid, a avut cateva ezitari... Spectacol penibil, in teren dar si in afara lui!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează