EURO 2012   |   

GRUPA B/ POLONIA - CROAŢIA 0-1

Croaţia, maximum de puncte în faza grupelor

 
16.06.2008   |    2 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Preşedintele clubului Dinamo, Nicolae Badea, a intervenit la GSP TV unde a discutat despre transferul atacantului de la ŢSKA Sofia, Michel Platini. Acesta a discutat şi despre plecarea lui Liviu Ganea de la formaţia din Ştefan cel Mare.

Deşi avea nevoie de victorie pentru a mai spera la o calificare inextremis în sferturile de finală ale competiţiei europene, Polonia a jucat sub aşteptări în partida cu Croaţia, singurul jucător care a impresionat cu adevărat fiind portarul Artur Boruc. De cealaltă parte, echipa lui Slaven Bilic, calificată deja în sferturi, a dominat teritorial, reuşind să termine cu maxim de puncte într-o grupă din care a mai făcut parte şi Germania.

Ca şi în partida din etapa precedentă, cu Austria, Polonia a început slab partida, lăsîndu-se dominată, doar intervenţiile excepţionalului Boruc au făcut ca tabela la pauză să rămînă neschimbată. Mai întîi a avut noroc la execuţia de efect a lui Pranjic, mingea ocolind de puţin buturile poloneză, iar apoi lovitura de cap a lui Vranjic nu a prins spaţiul porţii. Meciul s-a stins încet, încet, iar ocaziile de poarta au fost tot mai rare. În minutul 32, Klasnic scapă de marcajul lui Dudka şi a rămas în situaţie de "unu la unu" cu portarul polonez, dar din nou Boruc s-a dovedeşte providenţial şi a scos o minge pe care scria 1-0. Croaţii s-au joacă cu ocaziile şi numai peste 5 minute au trecut iarăşi pe lîngă deschiderea scorului. De această dată, Pranjic a fost angajat foarte bine de Petric, dar şutul său nu a putut trece de omul dintre buturile poloneze. Nici aceste ocazii nu i-au trezit pe jucătorii lui Beenhakker, care s-au lăsat asediaţi. Repriza s-a încheiat cu şutul lui Leko, puţin peste poartă şi ratarea lui Klasnici, care nu a putut profita după o greşeală imensă a fundaşilor adverşi.

Pauza este un sfetnic bun, dar nu pentru polonezi. Beenhakker nu a putut să îşi monteze jucătorii pentru miza partidei, iar de la viena ştirile nu erau foarte bune, germanii deschizînd scorul şi devenind favoriţi la poziţia a doua în grupă. Cu o apărare falimentară, Polonia nu a putut rezista jocului ofensiv gîndit de Bilic. În minutul 53, pasa filtrantă a lui Pranjic l-a găsit în centrul careului pe Ivan Klasnici care nu l-a mai iartat pe Boruc şi a deschis scorul pentru Croaţia. Krzynovewek şi Guerreiro încearcă o zvîcnire de orgoliu, dar şuturile lor nu au prins spaţiul porţii lui Runje, poartar care a şomat în prima repriză. Forcingul gazdelor a fost de scurtă durată şi Croaţia a revenit la conducerea partidei. Klasnici a fost foarte aproape de a reuşi dubla în minutul 64, dar mingea şutată de el a trecut milimetric pe lîngă stîlpul porţii lui Boruc. Smolarek trece în două rînduri pe lîngă egalare, minutele 81 şi 85, dar de fiecare dată şuturile sale nu găsesc plasa porţii lui Runje

Polonezii se întoarc acasă cu un singur punct şi vor încerca să uite cît mai repede acest turneu. De cealaltă parte, Croaţia merge mai departe, în "sferturi" urmînd să dea piept cu Turcia şi, după cum spunea Bilic, încep să se gîndească la titlul european.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Preţul camerelor de hotel a explodat în cele două ţări pe parcursul turneului final, cele mai ieftine variante fiind la cort şi în hosteluri cu 32 de persoane în încăpere. Deşi mai sînt 4 luni pînă la începerea Campionatului European, găsirea unui loc de cazare reprezintă o problemă majoră pentru ...
Pepelino
Comentarii:
17 Iunie 2008, 08:18  |  CITEAZA
Pun toti banii pe care ii am pe ei la meciul cu Turcia !!!!Sper sa castige cum au facut-o si pana acum!!!!
http://www.sportsaga.ro/
Comentarii:
16 Iunie 2008, 23:50  |  CITEAZA
http://www.sportsaga.ro/
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

Vila in Cotroceni Vila in Cotroceni

530.000 EU
Cotroceni , SC: 300 mp
Suprafata utila: 180 mp
7 camere

Alte Oferte

Alte stiri din EURO 2012
Rulourile de iarbă n-au putut fi montate pe stadionul din Varşovia ce va găzdui deschiderea Euro 2012, iar Supercupa e în pericol. Gazonul nu e o problemă doar la noi. Polonezii au păţit-o chiar înaintea Supercupei, Legia - Wisla Cracovia, programată sîmbătă pe stadionul "National" din Varşovia, ...
 
Portughezul Ricardinho a reuşit să marcheze unul dintre cele mai frumoase goluri ale CE de fotbal în sală din Croaţia. Fotbalistul a înscris împotriva Azerbaidjanului cu o execuţie tehnică spectaculoasă. (VEZI MAI JOS VIDEO). Naţionala României a fost eliminată aseară din sferturile de finală ale ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
Ma 11.10.11
21:00
Albania
1
1
Romania
Ma 11.10.11
22:00
Franta
1
1
Bosnia
Un serviciu oferit de
FIBERBRAND SRL MATERIALE COMPOZITE CORIAN
Fiberbrand Design este partener DuPont si fabricator autorizat CORIAN, desfasurandu-ne activitatea la nivelul intregii tari, Bucuresti si Constanta fiind principalele piete de desfacere. Societatea ...
Constanta/Constanta - pret 100,00 EUR
PIERDUT CATEL
PIERDUT CATEL LA DATA 26 AUGUST 2011, ZONA TIGULEA COM. TATARUSI JUD. IASI, TALIE MIJLOCIE CULOARE NEGRU.CU ZGARDA ROSIE LA GIT. ADUCATORULUI ORI PT. INFORMATII SIGURE SE ACORDA RECOMPENSA 500 LEI ...
Iasi/Tatarusi - pret 500,00 RON
rochie mireasa
vand rochie de mireasa, masura 42 formata din corset decoltat la piept, cu spatele gol si fusta strimta pe fund si un volan mare in jos, super sexy voalul este brodat pe margine - 100 ron ...
Braila/Braila - pret 800,00 RON
DRUMUL TABEREI
Compozitorilor, proprietar, urgent, vand garsoniera confort 1, bloc 1982, 31 mp, semidecomandata, 8/10, logie, gresie, faianta, parchet, usa metalica, termopan, aer conditionat, usi interior noi, ...
Bucuresti/Bucuresti Sect 6 - pret 38.000,00 EUR
VAND NISIP 0730670803 BALAST PIETRIS
VAND NISIP ( 0 - 1 ) mm CEL MAI FIN , NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm , PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( 32 - ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Înainte de a-şi găsi sfârşitul, celebra Whitney Houston a consumat băuturi alcoolice, scrie TMZ. Potrivit site-ului, care a publicat primele imegini cu artista scoasă fără suflare, pe targă, din camera de hotel, amestecul de medicamente cu băutură [...]
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V