EURO 2012   •   

FRANTA

Domenech, concediat fiindcă n-a dat mîna cu Parreira?!

 
03 August 2010
 

Federaţia franceză (FFF) caută un motiv temeinic pentru a justifica demiterea prematură a lui Raymond Domenech.

 

Acesta acuză că a fost dat afară, fiind înlocuit deja cu Laurent Blanc, deşi mai avea contract pînă pe 31 august 2010, de aceea cere o despăgubire de două milioane de euro. Ca să scape de proces şi de achitarea unei asemenea sume, considerată scandaloasă, oficialii de la Paris par să fi găsit soluţia. Vicepreşedintele FFF, Frederic Thiriez, totodată preşedinte al Ligii profesioniste, a indicat: "După mine, un singur fapt ar motiva concedierea: refuzul de a da mîna cu colegul tău. Este o imagine atît de negativă, de dăunătoare, dată de fotbalul francez întregii lumi, în special copiilor, încît este suficient pentru a justifica demiterea".

 

Momentul la care se referă Thiriez a fost la finalul ultimei partide disputată de Franţa la Mondial, 1-2 cu Africa de Sud. Atunci, Domenech a refuzat să dea mîna cu selecţionerul africanilor, Carlos Alberto Parreira, gest pus ulterior pe seama criticilor pe care brazilianul le-ar fi făcut anterior la adresa "cocoşilor".

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Dorobanti Apartament in Dorobanti
1.500 EU/luna
Dorobanti , SC: 228 mp, 5 cam.
Suprafata utila: 200 mp
5 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand rochie mireasa dantela La Sposa model 2011
Vand rochie mireasa, model 2011, Atelier Diagonal, dantela, masura 36, pt inaltime de 1, 60 cu tocuri de 9 cm, Rochie foarte usoara, ideala de purtat primavara vara.
Iasi/Iasi - pret 1.500,00 RON
Invatatoare after school
Invatatoare cu rezultate deosebite, proaspat pensionata ofer servicii de educare a copiilor la un nivel superior si efectuarea temelor. Pot sta cu copiii pana la intoarcerea parintilor de la ...
Prahova/Campina - pret 1,00 RON
ocazie pomi brazi de craciun
pomi brazi de craciun dimensiuni 2metri =500 buc pret 25lei/ buc 7-9 metri =50buc pret 550 lei/ buc
Bihor/Oradea - pret 25,00 RON
Catei Cane Corso de vanzare
Vand catei Cane Corso, vaccinati si deparazitati conform varstei. Puii au varsta de 8 saptamani. Sunt disponibili masculi si femele la un pret extrem de convenabil, raportat la calitatea acestora. ...
Bihor/Oradea - pret 1.500,00 RON
VAND PIAN
Vand pian vienez cu coada scurta, ph wolf in wirn, 85 clape, 2 pedale, placa bronz, culoare maro, stare buna, din timpul imperiului austro-ungar.
Ilfov/Cornetu - pret 3.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V