Fritz Walter

Pentru a celebra semicentenarul UEFA, organizatorii EURO 2008 au solicitat fiecărui for naţional participant la întrecerea din vara acestui an să nominalizeze cîte o figură marcantă a fiecărei reprezentative în istoria celei mai importante competiţii fotbalistice a Europei. Astfel, 16 de nume cu rezonanţă în întreaga lume au fost aşezate de votanţi în panoplia celebrităţilor care au făcut, prin evoluţiile lor, ca EURO 2008 să strălucească intens de-a lungul istoriei sale.

Germanii şi-au ales favoritul care să-i reprezinte în galeria valorilor la EURO 2008. Şi au avut de unde alege, avînd în vedere istoria încărcată de trofee şi mari echipe a Manschaft-ului. Numele său: Fritz Walter.

Fritz Walter a apărat în carieră culorile unui singur club, Kaiserslautern, făcîndu-şi debutul în fotbalul mare la vîrsta de 17 ani. A marcat o "dublă" la debutul în "naţională" doi ani mai tîrziu. În 1954, a fost căpitanul care a condus Germania de Vest către cucerirea primului trofeu mondial din istorie, în finala cu Ungaria (3-2), de la CM din Elveţia. Iar dacă Germania nu ar fi fost exclusă din competiţiile europene (1942-1950) din pricina conjuncturii create de cel de-al doilea Război Mondial, cu siguranţă ar fi devenit primul jucător neamţ care ar fi atins cota 100 de selecţii în echipa naţională.

Walter a fost un fotbalist cu calităţi deosebite, excelentul său control asupra balonului ajutîndu-l să fie mai mereu cu doi paşi înaintea adversarului. Dacă la început părea mai degrabă tipul golgeterului înnăscut, "Friedrich", aşa cum îl alintau colegii, a devenit odată cu trecerea timpului un playmaker desăvîrşit, abilitatea sa de a citi jocul fiind determinantă în acest sens. Deşi nu era un bun orator, cuvîntul său avea greutate în vestiarul "naţionalei" Germaniei de Vest. Mai mult, tehnicianul "Manschaft-ului" de la acea vreme, Sepp Herberger, îl considera pe Walter mîna sa dreaptă, sfătuindu-se cu acesta ore în şir asupra tacticilor de joc din partidele următoare. Cei doi ajunseseră chiar să se înţeleagă doar din priviri în timpul meciurilor, greşelile din teren fiind corectate imediat de autoritarul Fritz Walter, dirijat de pe margine de Herberger.

Prizonier de război

Spre sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Fritz Walter a simţit pe propria piele duritatea vremurilor, fiind luat prizonier de către armata sovietică şi ţinut în detenţie la graniţa româno-rusă. Talentul său imens i-a făcut însă "şederea" mai uşoară, Walter jucînd periodic în partide de fotbal care îi opuneau pe gardieni şi prizonieri. Observîndu-i calităţile, gardienii l-au asimilat în "selecţionata" lor pentru partidele cu alte echipe ruseşti. Atunci cînd tabăra militară a fost dezafectată iar deţinuţii urmau a fi deportaţi în Rusia, comandantul unităţii a găsit îndurare pentru Walter, lăsîndu-l să se întoarcă în Germania sub pretextul că provine din Kaiserslautern, oraş aflat sub ocupaţie franceză.

Fritz Walter decisese să se retragă din activitate în 1952, la vîrsta de 32 de ani, însă tehnicianul Herberger a reuşit să-l înduplece să mai continue cîţiva ani la "naţională". Alegere înţeleaptă, deoarece în 1954, Germania de Vest a cucerit prima Cupă Mondială din istorie, sub bagheta lui Walter, dirijorul din teren. Ungaria era la acea vreme favorită, după ce depăşise chiar Germania de vest cu 8-3, în prima fază a turneului. Scorul în finala de la Berna a fost întîi 2-0 pentru maghiari, după care nemţii au revenit cu golurile lui Max Marlock şi Helmut Rahn (2), cîştigînd cu 3-2.

Walter a vrut să îşi agaţe ghetele în cui în alte două rînduri, însă tot a mai prins un turneu final de Campionat Mondial, cel din Suedia 1958. O accidentare suferită într-un meci cu ţara gazdă l-a obligat să pună totuşi capăt carierei internaţionale, încheiată cu un bilanţ de 61 de selecţii şi 33 de goluri. De asemenea, în 1959 a evoluat pentru ultima oară şi în tricoul lui Kaiserslautern, echipă cu care a cucerit două titluri (1951, 1953).

Pînă la moartea sa, în 2002, Fritz Walter a avut o activitate bogată în cadrul Fundaţiei Sepp Herberger, vizitînd mai multe penitenciare şi promovînd aici fotbalul, dorind să aducă astfel un omagiu sportului care l-a ajutat să scape din lagărele comuniste.