Moartea sistemului 4-4-2

Într-un articol apărut în revista americană Sports Illustrated, editorialistul Gabriele Marcotti analizează formulele de joc preferate de tehnicienii participantelor la Euro 2008. Acesta observă faptul că aproape toate echipele evoluează în sistemul cu un singur vîrf şi deplînge lipsa fotbalului-spectacol de la turneele finale precedente.

"Vă amintiţi de 4-4-2, acea formulă de joc pe care o preferam mereu cînd eram copii? Dar cît de mult s-au schimbat vremurile. Doar uitaţi-vă la cele opt sfertfinaliste de la Euro 2008: Portugalia (Nuno Gomes), Italia (Luca Toni), Olanda (Ruud van Nistelrooy), Croaţia (Ivica Olici) şi Rusia (Roman Pavlyuchenko), toate joacă în formula cu un singur vîrf.

Turcia a încercat să schimbe de cîteva ori tactica de atac, dar, în două dintre meciurile din grupă, Fatih Terim a mers pe mâna unui singur atacant împins, (Semih sau Mevlut). Spania joacă pe hîrtie cu două vîrfuri, dar de fapt David Villa evoluează ceva mai retras.

Singura echipă rămasă în cursă care efectiv foloseşte doi atacanţi veritabili, este Germania, cu Gomez şi Klose.

De ce această schimbare? Cînd a devenit 4-4-2-ul demodat? Dacă mergem înapoi în timp, vom vedea că formula cu un atacant central, ajutat de două "extreme" era foarte răspîndită în lume încă din anii '80, exceptînd America de Sud. Dar e de neînţeles de ce, atunci cînd ai doi atacanţi valoroşi, nu-i foloseşti pe amîndoi în aceeaşi echipă. Mai ales atunci cînd nu există mijlocaşi de valoare în lot.

În general, formula 4-4-2 funcţionează excelent atunci cînd "aripile" ajută atacul cu un presing agresiv şi pase utile, însă fotbalul de astăzi nu mai oferă "extreme" de calitate, la acest turneu final doar Portugalia fiind mai bine asigurată la acest capitol.

Germania este cel mai bun exemplu în acest sens, la partida cu Croaţia din grupă (1-2) folosind fără prea mare succes pe flancuri doi jucători reprofilaţi din fundaş dreapta şi atacant, Clemens Fritz, respectiv Lukas Podolski.

O altă cauză a dispariţiei sistemului 4-4-2 este şi tendinţa antrenorilor de a trimite fundaşii laterali în atac pentru a crea superioritate, ceea ce înseamnă automat sarcini defensive pentru mijlocaşii laterali, care trebuie să coboare alături de adversar. De aceea, o echipă precum Portugalia preferă formula 4-2-3-1 pentru a îi scuti pe mijlocaşii ofensivi de sarcinile din apărare.

Cu toate acestea, mai puţini oameni în faţă nu înseamnă automat şi mai puţine goluri înscrise, dar echivalează cu o linie de mijloc mai compactă şi mai puţine spaţii pentru adversar. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău dacă echipa aflată în atac posedă ştiinţa jocului şi abilitatea de a desface lacătul oponentului".