Articol de GSP - Publicat luni, 12 octombrie 2015 23:27
Anglia a învins în Lituania, 3-0, în ultima partidă din preliminariile pentru Euro 2016, bifînd a 10-a victorie din tot atîtea meciuri.
Englezii au început meciul cu o formulă în care au folosit mai multe rezerve: Butland - Walker, Jones, Jagielka, Gibbs - Barkley, Shelvey, Lallana - Oxlade-Chamberlain - Kane, Vardy. Asta nu i-a oprit însă din drumul spre cel de-al zecelea succes în aceste preliminarii.
Barkley a deschis scorul încă din minutul 29, pentru ca Arlauskis să gafeze uluitor 6 minute mai tîrziu. După o fază superbă realizată de oaspeți, Kane a șutat puternic la colțul scurt, iar fostul goalkeeper al Stelei a respins balonul în bară, acesta l-a lovit în spate și a intrat în poartă.
Arlauskis a fost învins și a treia oară în minutul 62 de Oxlade-Chamberlain, după un nou șut la colțul scurt la care portarul a avut o reacție slabă.
A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo