INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  HAPOEL BE'ER SHEVA - FCSB, JOI, 20:00, PROTV, TELEKOM, GSP.RO

Atenție, FCSB! Cum poate profita Dică în meciul de Europa League » De aici pleacă suferința lui Hapoel Be'er Sheva

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 16 octombrie 2017 09:00

Echipa care a câștigat două titluri consecutive în Israel (2016 și 2017), impresionând Europa, are mari probleme în acest start de sezon.

Va fi dificil pentru FCSB joi, în Israel? Dacă acest meci s-ar fi jucat sezonul trecut, când Hapoel lupta pentru un nou titlu și într-o campanie europeană uluitoare, sau în această vară, în calificările Ligii, răspunsul ar fi fost sută la sută "Da".

Putea fi în grupele Champions

Au fost multe surprize în ultima vreme la Be'er Sheva. Nu doar campionatele câștigate doi ani la rând, ci mai ales șocurile continentale. O dublă victorie în fața lui Inter, Olympiakos nu i-a rezistat nici ea, la fel Southampton, toate în 2016, iar în 2017 Ludogorețul lui Moți și Keșeru i-a cedat în turul 3 CL.

Cu puțin noroc, ar fi fost acum în grupele Champions, dacă portarul lui Maribor, Jasmin Handanovici (vărul goalkeeperului de la Inter), nu ar fi scos din vinclu mingea șutată de nigerianul Anthony Nwakaeme (ex-U Cluj și Petrolul) în ultimele secunde ale meciului din Slovenia. Grație acelei parade, Maribor a învins cu 1-0 și a pătruns în elita Europei, deși pierduse în tur cu 2-1.

Două pierderi mari: Hoban și Vítor

Acum, în octombrie, nu e deloc aceeași echipă. Nici același spirit. Suferă! Hapoel a început campionatul prost, împiedicat, având deja o înfrângere și două egaluri în primele 6 etape (are o restanță de jucat). Și a pierdut un meci în Europa League: 1-3 cu Plzeň, după 2-1 în prima rundă cu Lugano.

O explicație ar fi absența liderului apărării, portughezul Miguel Vítor, care de-abia în această săptămână va reveni în lot după o accidentare la genunchi (nu se știe încă dacă va juca joi). Roș-albii își pierduseră deja siguranța defensivă o dată cu plecarea lui Ovidiu Hoban, în vară. Patroana Alona Barkat a crezut că, la 34 de ani, "tricolorul" e la sfârșitul carierei și l-a lăsat să se ducă la CFR Cluj. Gratis! Deși Hoban jucase foarte bine 3 ani la Be'er Sheva, și "închizător", și stoper într-o linie de 3, fiind unul dintre preferații suporterilor.

Depistat pozitiv

Încă o problemă a dat peste cap planurile antrenorului Barak Bakhar. Fundașul central Shir Tzedek a fost depistat pozitiv cu Maribor (o substanţă interzisă dintr-un supliment proteic) și așteaptă să fie chemat de UEFA pentru explicații. Probabil, va fi suspendat pentru o lungă perioadă. Cine a apărut pe poziția lui? Hatem Elhamed, fost la Dinamo!

A dispărut viteza lui Buzaglo

O altă durere de cap, de această dată ofensivă. Lipsa lui Maor Buzaglo, extrema dreaptă rapidă și tehnică. Și el s-a transferat, a ajuns la Maccabi Haifa (acum e în recuperare, după o operație la ligamentele încrucișate).

Adus în locul lui, spaniolul Cuenca, ex-Barcelona, victima a doua leziuni grave la genunchi în trecut, e mai mult la infirmerie decât pe teren. Deocamdată, e o deziluzie. Câștigând 55.000 de euro pe lună doar pentru că vine din liga spaniolă!
Fără Buzaglo, faza de atac a pierdut viteza. Jocul e mai lent, mai previzibil. Căpitanul Melikson, 32 de ani, mijlocașul ofensiv care face de obicei diferența, împinge echipa spre careul advers, dar nici oamenii ce ar trebui să marcheze nu sunt în formă.

Cuenca nu prea poate, Nwakeme, omul de forță, nu a înscris în actuala stagiune niciun gol în campionat (are 5 în Europa), iar cehul Peckhart, achiziționat în iulie de la AEK Atena, are numai 3 reușite în toate competițiile. Nu a convins.

Atenție la tânărul Khalaila!

Pericolul ar putea veni de unde nu s-ar aștepta nimeni. De la tânărul atacant Amir Khalaila, 20 de ani, care a debutat sâmbătă în prima ligă. Și ce debut. Gol și pasă decisivă! A fost unul dintre puținele plusuri ale lui Hapoel la 3-1 în deplasare cu Hapoel Ra'anana. Ultimul meci înaintea confruntării cu FCSB.

50.000.000 de shekeli(echivalentul a 12 milioane de euro) ar fi putut câștiga patroana Alona Barkat, dacă Hapoel s-ar fi calificat în grupele CL

4 goluria primit Hapoel în două meciuri de Europa League: 3 de la Plzeň și 1 de la Lugano

 Forța e antrenorul

De când a venit Barak Bakhar pe bancă, în vara lui 2015, Hapoel s-a transformat peste noapte. O echipă mai agresivă, mai solidă, mai organizată. Care a cucerit primele sale două titluri din istorie grație acestui antrenor. Barak, un tehnician tânăr, de 38 de ani, inteligent, șiret, care știe să-și motiveze jucătorii, e forța la Be'er Sheva. Dar el n-a fost deloc mulțumit de ultimul joc, cu Hapoel Ra'anana (3-1). Formația sa a fost condusă, trezindu-se de-abia în final, când a punctat de 3 ori: Cuenca (77), Khalaila (83) și Ugo (87).

"Am jucat foarte slab cu Hapoel Ra'anana. Adversarii ar fi meritat să câștige, trebuie să ne trezim"
Barak Bakhar, antrenor Hapoel Be'er Sheva

"Cu Steaua ne așteaptă un meci foarte dificil. Pentru un rezultat pozitiv, suntem obligați să jucăm mult mai bine, mult mai organizat"
Barak Bakhar, antrenor Hapoel Be'er Sheva

"Sunt fericit că am marcat la primul meu meci complet la Hapoel. Sper să o fac și la următoarele partide. Cu Steaua va fi greu, dar sperăm să câștigăm"
Isaac Cuenca, atacant Hapoel Be'er Sheva

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (8)
modestxxl
modestxxl  •  16 Octombrie 2017, 12:40

Felicitări pentru articol, domnule Beno.

1198766430181192
Abigail Laslas  •  16 Octombrie 2017, 12:26
Postat de hitman222 pe 16 Octombrie 2017, 11:11

E fcsb stimabililor,va amagiti degeaba ca jucati cu o echipa cu nume! Oricum noroc joi!.

Adica nu asta din EL e Steaua, ci aia de prin hârtoapele ligii clonelor? Nu te cred. Nu te obosi sa mai postezi maneaua cu hotărârea, ca și de aia ma ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

hector13
hector13  •  16 Octombrie 2017, 12:10

Bai Dicanio astia de ber Sheva au pierdut cu 1-3 la Plzen. Acolo unde FCSB a batut 4-1. I-a prins Budescu si le-a mai tras un 3-0 intre timp. Daca nu te intorci cu cel putin 1 punct inapoi din deplasarea asta mai bine nu te mai intorci. Iei un avion spre emirate si faci o vacanta lunga la camile.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează