INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA - AALBORG 6-0

Ce-au vorbit steliştii la pauză, după ce danezii au ratat pe bandă rulantă în prima parte

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 septembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 19 septembrie 2014 01:06

Prima repriză a fost de coşmar pentru Steaua, după ce danezii au ratat 5-6 ocazii clare de gol, dar după pauză faţa Stelei a fost cu totul alta.

Lucian Sînmărtean, autor al unui gol, a dezvăluit ce-a vorbit cu ceilalţi colegi ai săi la pauză şi speră de la următoarele partide cît mai multe goluri în porţile adverse.

"A fost un prim pas, am reuşit să marchez şi să descătuşez colegii. La pauză am avut discuţii, ne-am pus la punct fiecare cu fiecare, am spus cum trebuie să ne dublăm şi să ne ajutăm între noi. Trebuie să marcăm cît mai mult pentru că în economia calificării contează fiecare reuşită. Am avut o prima repriză extrem, extrem de grea. Păcat că n-au fost şi suporterii lîngă noi, avem mare nevoie de ei", a declarat Sînmărtean pentru Dolcesport.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (34)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  09 Noiembrie 2014, 23:03
Postat de unico_biancorossi pe 09 Noiembrie 2014, 23:01

ce sa vorbeasca ? si-au facut cruce vazand cat de slabi sunt..))

ps - atat de mult noroc pe capul astora nu a vazut Europa nici picata cu ceara !..)) cea mai bulanoasa echipa din istoria cupelor europene, asta au spus si specialistii din strainatate.>))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  09 Noiembrie 2014, 23:01

ce sa vorbeasca ? si-au facut cruce vazand cat de slabi sunt..))

pystaru
pystaru  •  19 Septembrie 2014, 14:05
Postat de blatistu49 pe 19 Septembrie 2014, 08:46

meci de cascadoriirisdului si TURMAe varza numai norocul si prostia danezilor a facut acest scorplus arbitrul care treb in min2 pe VARELA fault de ultim aparator

Daca te uitai mai bine ai fi vazut ca Varela nici nu l-a atins pe danez. puneti ochelari de cal data viitoare.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează
Close