EUROPA LEAGUE   •   

STEAUA VA ÎNTÎLNI TWENTE ÎN 16-IMILE EUROPA LEAGUE

Duckadam: "De ce să cădem de pe un cal frumos, cînd ne putem urca pe unul?"

 
16 Decembrie 2011 20:48
 

Helmuth Duckadam

Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, ştie de ce are nevoie echipa antrenată de Ilie Stan pentur a fi şi mai puternică.

"Cu siguranţă Twente este o echipă puternică, s-a văzut şi în meciul cu Vaslui. Chiar dacă nu au fost net superiori şi nu a fost o diferenţă de valoare fantastică, e o echipă care munceşte, are nişte jucători tineri, dar valoroşi.

E un avantaj pentru noi. Steaua ştie să joace în Europa. Acasă, spectatorii au umplut întotdeauna stadionul, iar în deplasare cred că ambiţia a fost cheia. Avem o echipă mai valoroasă ca anul trecut, iar dacă vom face unu-două transferuri cred că vom fi şi mai puternici. Mereu spunem "Să cădem de pe un cal frumos!". De ce să cădem de pe un cal frumos, cînd ne putem urca pe unul frumos?

Steaua poate să privească cu încredere această "dublă" cu Twente. Dar trebuie să scăpăm de meciul cu Voinţa Sibiu. E o echipă care a început foarte greu, ca şi noi. A crescut de la meci la meci, se vede că au prins experienţă, curaj. E o echipă periculoasă, iar noi trebuie să facem nişte schimbări în echipă. Brandan a plecat deja în Argentina, lipsesc Rusescu, Geraldo, care ţinea apărarea prin experienţa şi clarviziunea lui. Dar sîntem pe val, într-o formă bună şi cred că dacă nu se întîmplă nimic neprevăzut, trebuie să batem", a spus Helmuth Duckadam la "Contraatac", pe GSP TV.


 
Comentarii (2)
ipsilante  (392 comentarii)
Cu o condite! Sa nu cazi si de pe mirtoaga, Ducadame! Atunci n-ar mai fi bine.
In plus, confruntarea cu un "cal frumos" ar fi umplut si tribunele si buzunarele, iar o calificare a Stelei ar fi facut inconjurul lumii.
E bine sa ne multumim si cu putin, ca doar sintem si romani si balcanici, si cu capul plecat...
Atentie insa, daca pierdem la scor de Tel-Aviv, cu "mirtoaga", stirea care va face inconjurul lumii, va fi umilitoare rau. Hai Stiinta! Hai Romania!
17 Decembrie 2011, 12:24   •   Comenteaza
porumboiul  (224 comentarii)
dar e posibil, sa mai iei si o copita in cadere si din dragostea calului pt Steaua!
16 Decembrie 2011, 20:50   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Tratamente ecologice pentru fose si haznale
DIAVOLINA FOSE Comercializam Diavolina fose – bioactivator ecologic pentru fose septice, haznale, statii de epurare. Biodegradabil in proportie de 98%, nu este toxic, nu este ...
Timis/Biled - pret 74,00 RON
DESFUNDARE CANALIZARE, 0762206169
desfundare canalizare SC MARICO PROVIDER SRL va pune la dispozitie numeroase servicii printre care amintim: vidanjare ecologica, vidanjare grasimi, vidanjare ape reziduale, desfundare canal ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 6,00 RON
Inginer electrician autorizat ANRE
Firma cu sediul Bucuresti angajeaza inginer electrician atestat ANRE, grupa III A, program part - time, relatii le telefon 0725.224.679
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Amenajari interioare si exterioare!
Execut zugraveli, tencuieli, glet, faianta, gresie, , polistiren, parchet, vopsitorie, rigips, glafuri, zidarii, la preturi avantajoase si seriozitate! 0743 178 099
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
ofer servicii de logopedie si consiliere psihopedagogica
Psiholog cu masterat in consiliere psihologica, psihopedagogie, logopedie si asistenta medicala cu vechime 23 ani, experienta si rezultate excelente in relationarea cu pacientii de orice varsta, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V