INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA

Rio s-a blocat! » Adversara Stelei nu a mai cîştigat în campionat şi în Europa de pe 1 septembrie

:rel:d:bm:GF2EAA21H9B02
:rel:d:bm:GF2EAA21H9B02

Articol de GSP - Publicat marti, 21 octombrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 20 octombrie 2014 23:18

Steaua are un oponent mai slab decît părea să fie Rio Ave imediat după tragerea la sorţi. Formaţia portugheză şi-a mai şifonat imaginea în ultimele două luni şi vine la Bucureşti în plină criză.

Alb-verzii nu au mai cîştigat în campionat şi în Europa League de pe 1 septembrie, de la un 4-0 cu Boavista pe teren propriu. Au şapte meciuri la rînd fără succes în Liga Sagres şi în Europa! Au învins duminică, în Cupa Portugaliei, dar şi această victorie aduce mai mult a eşec, doar 1-0 contra lui Coimbroes, o echipă din liga a treia!

Europa League e de vină
Regresul e evident în comparaţie cu startul bun pe care îl avusese Rio Ave. Învinsă de Benfica în Supercupă la loviturile de departajare, după 0-0 în timpul regulamentar, adversara Stelei pornise excelent în campionat, cu trei victorii la rînd. Victime: Setubal, Estoril şi Boavista.

Plus eliminarea lui Elfsborg din play-off-ul Europa League. Participarea în competiţia continentală pare însă să-i încurce pe lusitani. Criza lor a început cu un 0-3 acasă cu Dinamo Kiev, în primul meci al grupei şi de atunci nu-şi mai revin.

Rusescu a prins-o mai bună
În EL nu au nici un punct din două jocuri şi nici un gol marcat, fiindcă au pierdut şi a doua partidă, 0-1 la Aalborg. Pe site-ul UEFA, Rusescu şi-a amintit că a marcat contra lui Rio Ave în sezonul trecut, în care a jucat pentru Braga, sub formă de împrumut de la Sevilla, dar rivala de joi l-a eliminat de două ori, şi din Cupă, şi din Cupa Ligii.

Experienţa lui Raul constituie încă o dovadă despre cum a descrescut adversara: acum o lună şi jumătate, Braga a spulberat-o pe Rio Ave, cu un 3-0 în campionat.

Nu mai are antrenorul
Formaţia pe care Steaua o va întîlni joi nici nu mai are antrenorul cu care a obţinut în stagiunea precedentă calificarea în Europa. Nuno Espirito Santo a plecat la Valencia în vară. Tehnicianului îi merge mai bine decît echipei pe care a părăsit-o. E pe poziţia a patra în Spania, la un punct de Real Madrid, de pe 3, şi la două de Sevilla, de pe locul al doilea.

În weekendul trecut a suferit primul eşec în La Liga, un 0-3 surprinzător la Deportivo La Coruna. La Bucureşti, pe Rio Ave o va conduce Pedro Martins, un antrenor de 44 de ani venit de la Maritimo Funchal, pe care o pregătise timp de patru sezoane.

30 de şuturi la poartă a trimis Rio Ave în primele două partide din Europa League, cu Dinamo Kiev şi cu Aalborg, doar cu un şut mai puţin decît Steaua. Dar românii au marcat de 7 ori, portughezii niciodată

3 goluri are Diego Lopes, cel mai bun marcator al lui Rio Ave în acest sezon din liga portugheză. Keşeru, golgeterul Stelei, a marcat de 11 ori în Liga 1

Cum poate arăta Rio Ave joi:
Cassio - Nuno Lopes, Marcelo, Gouoano, Tiago Pinto - Tarantini, Wakaso, Pedro Moreira - Ukra, E. Boateng, Diego Lopes

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  09 Noiembrie 2014, 23:00
Postat de andytheblue pe 21 Octombrie 2014, 13:11

le dam 3 boabe lejer !

aiurea..))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  09 Noiembrie 2014, 22:59

asta dovedeste ca sunt niste amarasteni. si totusi, asa prapaditi cum sunt, steaua a scapat de o infrangere rusionoasa, si in tur si mai ales la retur. bulan asta e totul...)

andytheblue
andytheblue  •  21 Octombrie 2014, 13:11

le dam 3 boabe lejer !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează