INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO ZAGREB - ASTRA 5-1

VIDEO Astra a făcut cunoştinţă cu rigoarea grupelor Europa League, după înfrîngerea cu 5-1 în faţa lui Dinamo Zagreb

Articol de - Publicat joi, 18 septembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 23 septembrie 2014 19:38

Dinamo Zagreb a desfiinţat-o pe Astra, în Croaţia, după ce a învins-o cu 5-1 la debutul giurgiuvenilor în grupele Europa League.
Astra a început bine, iar după 9 minute deja ne făcea să ne gîndim la partida tur cu Lyon, Budescu fiind autorul primei mari ocazii a giurgiuvenilor. Românii au continuat presingul, iar Sigali s-a precipitat şi a trimis o minge în aut, deşi nu-l ataca nimeni.

Probleme la duelurile aeriene
Golul a sosit cînd nimic nu anunţa asta. În minutul 17, Ivo Pinto, fostul jucător al celor de la CFR Cluj, a trimis o centrare perfectă de pe partea dreaptă, iar Soudani a fost omul potrivit la momentul potrivit şi a înscris cu o lovitură de cap bine plasată.

Croaţii au majorat scorul 7 minute mai tîrziu, cînd acelaşi Soudani a reluat cu capul de lîngă Yahaya, după un corner executat perfect de Antolici. Atacantul algerian a reuşit hattrick-ul în prelungirile primei reprize, cînd a marcat din careul mic, nefiind marcat de nici un adversar. Aşadar, Astra intra la cabine cu un dezavantaj de 3 goluri pe tabela de marcaj şi astfel a făcut cunoştinţă cu rigoarea grupelor Europa League.

După cele 15 minute de pauză, Astra şi Dinamo Zagreb au revenit de la cabine, dar Daniel Isăilă n-a schimbat nimic în jocul echipei, formaţia sa începînd repriza secundă cu aceeaşi formulă din prima parte.

Algerianul Soudani a fost omul bun la toate, a înscris trei goluri, a recuperat mingi, a dat o pasă de gol, iar în minutul 56 a văzut şi cartonaşul galben după o intervenţie mai dură la un jucător al Astrei.

Daniel Isăilă a făcut prima schimbare în minutul 57, cînd Chiţu i-a luat locul lui Enache. După o oră de joc, Astra a obţinut primul corner şi schimbarea făcută de tehnicianul giurgiuvenilor părea să fie inspirată. Budescu a fost cel care a executat lovitura de colţ, însă fotbaliştii Astrei au faultat în careu şi arbitrul le-a dat mingea croaţilor.

În schimb, antrenorul lui Dinamo Zagreb a fost foarte inspirat cînd, în minutul 67, l-a trimis în teren pe Henriquez în locul lui Cop, primul marcînd 3 minute mai tîrziu şi ducînd scorul la 4-0.

Golul de onoare al Astrei a căzut în poarta croaţilor cu 8 minute înainte de finalul partidei, cînd Budescu a trimis o centrare perfectă pînă la Chiţu, iar jucătorul intrat în locul lui Enache a marcat la debutul său în cupele europene.

Corici, tînărul de 17 ani, a înscris ultimul gol al meciului, iar Astra suferă a doua înfrîngere în ultima săptămînă, după jocul pierdut în campionat contra CFR-ului, 4-1.


***

Desfăşurarea liveTEXT a partidei:
Vezi VIDEO cu golurile meciului

min. 90+3: FINAL DE MECI!
min. 90+2: GOL Zagreb! Soudani îi pasează tînărului Corici, iar acesta înscrie ultimul gol al partidei
min. 90:
Ademi şi Pliatsikas văd cartonaşul galben
min. 82: GOL Astra!
Chiţu marchează, după o centrare a lui Budescu de pe partea stîngă
min. 77:
Corici îi ia locul lui Antolici
min. 74:
Florescu îi ia locul lui Yahaya
min. 72:
Machado intră în locul lui Ivo Pinto
min. 70: GOL Zagreb!
Henriquez marchează la prima atingere a balonului. Un coechipier îl angajează în centrul careului, iar atacantul croaţilor îl execută pe Lung
min. 67:
Henriquez intră în locul lui Cop
min. 65:
Iese Fatai, intră Bukari
min. 65:
Wilson Eduardo driblează un adversar şi şutează, Lung respinge în corner
min. 60:
Astra obţine primul corner. Budescu îl execută, dar cei 4 jucători ai giurgiuvenilor, care-l flancau pe portar, faultează, iar arbitrul dictează fault în atac.
min. 57:
Chiţu îi ia locul lui Enache
min. 56:
Soudani primeşte cartonaşul galben
min. 51:
Enache centrează, dar De Amorim nu mai ajunge la balon
min. 46: A început repriza secundă!
min. 45+2: PAUZĂ la Zagreb!
Astra intră cu un dezavantaj de 3 goluri la cabine
min. 45+1: GOL Zagreb!
Acelaşi Soudani primeşte o minge în careul de 6 metri şi marchează fără a fi jenat de vreun adversar
min. 43:
Oros a cîştigat un duel cu Cop, iar Astra a plecat pe contraatac, însă mingea a fost pierdută foarte uşor
min 39:
Budescu execută bine o lovitură liberă, dar Eduardo îşi arată clasa şi respinge în lateral
min. 36:
Oros vede cartoaşul galben
min. 35:
Ben Youssef a primit o minge înaltă, dar reluarea cu capul a lăsat de dorit
min. 30:
6 victorii a bifat Dinamo Zagreb în ultimele 7 meciuri oficiale. A înregistrat un singur egal, 1-1 cu NK Zagreb
min. 24: GOL ZAGREB!
Soudani înscrie cu capul, după o lovitură de colţ executată perfect de Antolici
min. 23:
Cop atacă foarte bine colţul scurt, dar Oros îl blochează la timp
min. 17: GOL ZAGREB!
Ivo Pinto centrează de pe partea dreaptă, iar Soudani înscrie cu capul
min. 13:
Sigali se precipită şi trimite mingea în aut de margine aproape de propria poartă
min. 9:
Budescu şutează frumos de la 25 de metri, portarul reţine cu emoţii
min. 4:
Cop vede primul cartonaş galben al partidei
min. 3:
Croaţii execută bine un corner, mingea ajunge la Eduardo care şutează, însă întîlneşte un jucător de la Astra
min. 1:
A început meciul

***

Echipele de start:
Dinamo Zagreb: Eduardo - Pinto, Sigall, Simunici, Pivarici - Brozovici, Ademi - Soudani, Antolici, W. Eduardo - Cop
Rezerve: Jezina, Ibanez, P. Machado, G. Santos, Corici, Vukojevici, Henriquez

Astra: S. Lung jr. - Pliatsikas, Ben Youssef, Oros, J. Morais - Yahaya, Laban - G. Enache, Budescu, De Amorim - Fatai
Rezerve: Coman, Toure, Florescu, Steo, Chiţu, Rus, Bukari

Croaţii au ajuns în grupe datorită victoriilor din play-off-ul Europa League împotriva Petrolului Ploieşti, 3-1 şi 2-1. De partea cealaltă, Astra a ajuns în această fază a competiţiei după ce a reuşit un rezultat extraordinar în Franţa, cu Lyon, 2-1, iar la Giurgiu a fost învinsă cu 1-0, dar datorită golului înscris în deplasare s-a calificat mai departe.

Deşi giurgiuvenii au marcat în medie cîte două goluri pe meci în deplasările din acest sezon, Dinamo Zagreb este echipa favorită la cîştigarea meciului de diseară, bookmakerii oferindu-le croaţilor cota 1,95 la victorie.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (471)
corsair83
corsair83  •  19 Septembrie 2014, 08:13

firati ai naibii...nici Dinamo nu facea tara de ras in halul asta. Parca dormeati pe teren.

baddog26
baddog26  •  18 Septembrie 2014, 23:35

Sa arunce careva prosopul,opriti macelul.

f111
f111  •  18 Septembrie 2014, 23:33

ma rog,fara sa ma dau profet ,inainte de jocurile din play off am tot zis ca dinamo zagreb e mai buna decat lyon !

Vezi toate comentariile (471)
Comentează