INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SEMIFINALE

FOTO + VIDEO Seară fabuloasă pe Anfield Road! Liverpool a demolat-o pe Roma, 5-2, după un meci excepțional reușit de Salah

FOTO: REUTERS +26   FOTO
FOTO: REUTERS

Articol de - Publicat marti, 24 aprilie 2018 19:38

Liverpool, în delir, a avut 5-0. Se vedea în finala Ligii după 11 ani. Egipteanul Salah, două goluri și două assisturi, a fost irezistibil. Dar Roma, care părea prăbușită, s-a trezit, marcând de două ori în final. Și returul va fi la fel de încins

VIDEO cu golurile partidei

Plouă necontenit pe Anfield. Tare, cu picături mari. Cerul parcă s-a rupt la Liverpool. Dar steagurile roșii flutură mândre. Și fanii sunt în extaz, așa, uzi până la piele. Au și mai mare putere, și mai multă energie cu această ploaie britanică. Așteaptă încă un meci mare al echipei lor.

"Să jucăm cel mai bun fotbal!"

Și Klopp e încărcat pozitiv. Pumnul său străpunge aerul și îi motivează pe băieții lui. "Să jucăm cel mai bun fotbal și vedem ce va fi", spune managerul, plin de optimism. Știe că Salah e pe vârful valului, la același nivel cu Messi și Ronaldo, el îl poate duce în finala Champions. Ar fi prima finală a Ligii după 11 ani la Liverpool.

Totuși, Roma lui Di Francesco părea dură ca o stâncă, de care Barcelona s-a izbit și s-a făcut praf în "sferturi". A fost 3-0 pe Olimpico într-un retur furibund împotriva armadei blaugrana.

Iar DiFra seamănă cu Klopp, anunțându-l: "Avem aceeași concepție. Venim în Anglia să-i răspundem lui Liverpool cu același stil. Verticalizare, cât mai repede, căci a miza pe posesie le-ar ușura presingul rivalilor". Cuvinte mari. La final, n-a fost chiar atât de bine. Chiar deloc.

Capcana lui Klopp, iluzia Romei

Start! Gazdele plonjează în atac și Firmino are o mare ocazie, însă plecase din ofsaid. Stefan Lupp, asistentul lui Felix Brych, nu avea steag, i se stricase și l-a lăsat pe brazilian să finalizeze.

Roma nu se înclină, nu de la început. Din contră, chiar. Mută presiunea în terenul advers, cu întreaga formație, împinge constant și pe centru, și pe benzi. Are impresia că poate. Mai ales după formidabila bară a lui Kolarov.

De fapt, era doar o iluzie. Klopp l-a atras pe Di Francesco într-o capcană. I-a dat senzația că se retrage, că e confuz, că nu găsește soluție. Aștepta doar. Pândea momentul în care să lovească. Să lovească dur. Mortal.

Rachetă sol-aer și scăriță spre cer

Accidentarea lui Oxlade, căruia i-a cedat genunchiul drept la o contră cu Kolarov, nu l-a neliniștit pe Klopp. A mutat cu Wijnaldum, și roșiii au mai mult echilibru în linia mediană.

Dintr-odată, Liverpool se lansează irezistibil. Ca și cum managerul său ar fi apăsat un buton invizibil, echipa se transformă, devine un animal de pradă. Care devorează tot ce are în față.

Fiecare atac e o ocazie de gol. Una mai mare decât alta. Firmino. Mané. Salah. Egipteanul nu putea rata șansa de a-i dovedi Romei ce eroare a făcut lăsându-l să plece atât de ușor și atât de ieftin. 42 de milioane de euro.

"A jucat la Roma? Are prieteni acolo? Când va vedea că italienii îl vor lua pe sus, într-o clipă se va schimba și el. Le va arăta ce fotbalist este", avertiza Klopp. Iar "faraonul" șutează incredibil, din marginea careului. Gol la vinclu, mingea ștergând transversala. 1-0 (36). Nu sărbătorește. Doar îngenunchează, mulțumind Divinității.

Oaspeții dispăruseră din joc. Meciul era al lui Liverpool. Total. Și din nou, Salah! Sprint de 50 de metri și scăriță de clasă peste Alisson, ieșit disperat la 16 metri. 2-0 (45+1).

43 de goluri
a marcat Salah în 47 de meciuri jucate în acest sezon

Când e Brych, Liverpool dă minimum 3

După pauză, nimic nu s-a schimbat. Italienii erau copleșiți de atmosferă și de forța unei echipe care are aripi. Care pare că plutește deasupra terenului într-un fotbal ireal.

Alt gol, cum a început repriza secundă. Tot Salah (plecat din ofsaid!) evadează și centrează înapoi, pentru reușita lui Mané. 3-0 (56).

Curios, Liverpool a fost arbitrată de două ori de Brych și de fiecare dată a avut 3-0 după 45 de minute în această ediție de Champions League. Și la 3-3 cu Sevilla, și la 3-0 cu Man. City. Acum e aproape la fel. După 56 de minute. Avalanșa nu se oprește. Vine "dubla" lui Firmino. 4-0 (61) și 5-0 (69).

L-a scos pe Salah, s-a retras. Roma a profitat

La 5-0, Klopp îl înlocuiește pe Salah. Vrea să-l menajeze, dar e un mesaj că asaltul se oprește. Și Roma își revine din praf și pulbere.

În patru minute nebune (81-85), squadra lui Di Francesco înscrie de două ori: Džeko și Perotti, din penalty. 5-2.

În acest moment, încă un 3-0, cum a fost cel cu Barcelona, ar califica Roma în ultimul act. Dar nici Klopp nu e Valverde. Are o șansă mare să joace finala de la Kiev.

38 de goluri
 a înscris Liverpool, cea mai prolifică echipă din Liga 2017-2018

3 victorii
are Liverpool în 6 confruntări cu AS Roma; squadra italiană are un succes

9 înfrângeri
are Roma în ultimele 15 deplasări din Champions (doar o dată a învins)

11 șuturi
a avut Liverpool pe poartă (din 20), față de numai 6 ale Romei (din 14)

Are Roma forța necesară să întoarcă soarta calificării?

DA
NU

Liverpool - AS Roma 5-2
Au marcat: Salah '36, '45, Mane '56, Firmino '61, '69 / Dzeko '81, Perotti '85 p. 
TEXT / VIDEO

Echipele probabile:

Liverpool: Karius - Alexander-Arnold, Lovren, Van Dijk, Robertson - Oxlade-Chamberlain, Henderson, Milner - Salah, Firmino, Mane
Rezerve: Mignolet, Clyne, Ings, Klavan, Moreno, Solanke, Wijnaldum
Antrenor:
Jurgen Klopp

AS Roma: Alisson - Fazio, Manolas, Juan Jesus - Florenzi, De Rossi, Strootman, Kolarov - Under, Nainggolan - Dzeko
Rezerve: Skorupski, El Shaarawy, Gonalons, Pellegrini, B. Peres, Perotti, Schick
Antrenor:
Eusebio Di Francesco

 
 
  • Cea de-a doua semifinală, Bayern Munchen - Real Madrid, se joacă miercuri, de la ora 21:45. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Pro TV, TV Telekom Sport și Look TV.  Returul celor două semifinale va avea loc peste o săptămână.

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (55)
catalin.palcu
catalin.palcu  •  25 Aprilie 2018, 09:55
Postat de emilou pe 25 Aprilie 2018, 02:30

E batator la ochi cum acest neamt a fost delegat sa arbitreze in CL doua meciuri consecutive acasa pentru Liverpool, tolerandu-le jocul dur, in special in prima repriza. Primul gol al lui Salah a fost precedat de un fault la Dzeko la mijlocul terenului. Pozitiile in care se afla Salah in momentul paselor, la golurile 3 si 4 sunt la limita. Reluarile au fost doar cu centrarile lui Salah, nu si cu pasele pe care le-a primit. La golul 5, cel cu capul, pe directia mingii este un jucator de la Liverpool aflat in pozitie de ofsaid. Victoria lui Liverpool e clara dar o contributie importanta o are si arbitrul neamt.

Si mie mi s-a parut offside la golul 3 . Intr-adevar s-a dat o singura reluare cu pasa initiala .

dinamo100
dinamo100  •  25 Aprilie 2018, 09:26

La faza de la inceput cu Firmino ratand din pozitie de offside arbitrul asisten a ridicat fanionul , doar ca era doar batul fara steag. Daca s-ar fi inscris oricum arbitrul ar fi revenit la semnalizarea tusierului.

147259629210475
Valentin Onea  •  25 Aprilie 2018, 09:16

Personal, nu cred ca se mai poate intimpla o minune. LIVERPOOL bate si pe Olimpico.

Vezi toate comentariile (55)
Comentează