Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 01 august 2014 00:00 / Actualizat joi, 31 iulie 2014 21:28
Fostul căpitan al "tricolorilor" şi-a vizitat vechii colegi de la Inter la Washington şi a dezvăluit că ultima operaţie la degetul doi al piciorului drept a făcut-o ”pentru a trăi normal”
Cristi Chivu merge din nou! "De-o lună", a ţinut el să le precizeze reporterilor de la Inter Channel, pe care i-a întîlnit în cantonamentul nerazzurrilor de la Washington.
Retras din activitate la numai 33 de ani, din cauza interminabilelor probleme la degetul doi al piciorului drept, operat în 4 rînduri, fostul căpitan al "tricolorilor" a mărturisit că ultima intervenţie a făcut-o "pentru a trăi normal şi a putea să mă joc cu fetele mele".
Planuri de viitor? Echipa de veterani a Interului: "Tocmai m-am văzut cu Toldo şi am discutat despre Inter Forever. Trebuie mai întîi să fiu sigur că voi reuşi să joc".