Articol de GSP - Publicat vineri, 08 august 2008 00:00
Cristi Chivu a revenit la Amsterdam. Încă accidentat, vorbeşte despre recuperare, despre adversarele echipei naţionale, despre şansa lui Rădoi de a ajunge le Inter şi despre bebeluş
- Cristi, cum te simţi?
- Mai bine, de cîteva zile pot să ridic mîna deasupra nivelului umărului. Mă ajută mult antrenamentele din piscină. Dar e o perioadă tare grea, uneori îmi vine să urlu.
- Mai rezişti?
- Trebuie. Încercă să mă distrez în tot ceea ce fac, să fiu vesel, să iau totul cum vine.
- Cînd vei fi apt de joc?
- Probabil în a doua jumătate a lunii septembrie. Din păcate voi rata startul sezonului şi primele două meciuri din campania echipei naţionale, cu Lituania şi Faroe. Dar important e să fiu sănătos după aceea.
"Va fi mai greu ca la Euro cu Franţa"
- Vorbind de echipa naţională, avem ca principal adversar Franţa. Va fi mai greu decît la Euro?
- Sigur. Jucăm cu ei într-o perioadă în care se vor pune la punct fizic, va fi clar o altă Franţă decît cea întîlnită în Elveţia.
- Dar echipa noastră va fi aceeaşi?
- Păi, nu văd de ce să facem schimbări. Nici nu prea avem de unde, aria de selecţie e destul de mică, aşa că mergem pe acelaşi nucleu.
- Te-a surprins că Victor Piţurcă a fost criticat? Că i s-a cerut demisia?
- Eu înţeleg ce se petrece în fotbal şi ştiu că rolul presei e să laude cînd e de lăudat şi să critice atunci cînd e cazul.
Murinho, un tip prietenos
- Cum te înţelegi cu Jose Mourinho?
- În italiană, vorbeşte destul de bine (rîde). E un antrenor foarte bun, cu multe trofee cîştigate. În plus, e un tip apropiat de jucătorii cu care lucrează.
- În ce sens e apropiat de voi?
- Face o atmosferă bună, ştie să glumească, ştie să comunice.
- Te-a surprins cînd te-a vizitat la spital, după ce te-ai operat?
- Nu, de fapt ştiam că va veni pe la mine. Discutasem atunci cînd am decis împreună că e mai bine să mă operez.
"Nu s-a încheiat pentru Rădoi"
- Mourinho te-a întrebat ceva despre Rădoi?
- Nu, niciodată. Nici el şi nici asistenţii lui. M-au întrebat colegii.
- Şi cum l-ai descris?
- Aşa cum este, drept un jucător foarte bun, oarecum asemănător cu mine, joacă pe mai multe posturi.
- Crezi că asistentul lui Mourinho a fost la Steaua-Roma pentru a-l vedea pe căpitanul Stelei?
- Nu, mai degrabă cred că s-a dus să vadă Roma. Mirel nu e un jucător pe care să îl transferi după DVD-uri sau sa îl vezi la un astfel de meci. Pe el îl ştie o Europă întreagă, a jucat ani de-a rîndul la un nivel mare cu echipa naţională şi cu Steaua.
- Transferul pare căzut.
- Nu cred că e închisă discuţia. Aseară auzeam că Inter nu mai transferă nici un jucător decît un apărător dacă va fi cazul, iar acela e Rădoi. Depinde de ce se întîmplă cu jucătorii accidentaţi. Mirel merită să ajungă la Inter, mai ales pentru ce a pătimit.
- E primul cantonament în noua postură, de soţ şi viitor tată. Ţi-e mai greu decît înainte? Ai înroşit telefonul cu Adelina?
- (Rîde) Sigur, vorbim la telefon şi atunci cînd alerg. Ce naiba, am spus-o, iau toate lucrurile aşa cum vin. Căsnicia, bebeluşul care se dezvoltă. Cum se ştie, ne dorim să fie fetiţă. Şi dacă nu, sănătos să fie!

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America