INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  STRANIERI

EXCLUSIV Un antrenor român e la un pas să dea marea lovitură a carierei: "A fost sunat de oficialii lui Al Hilal! Sunt șanse mari să semneze"

Articol de GSP - Publicat luni, 19 martie 2018 12:55

Cosmin Olăroiu și Mirel Rădoi au scris istorie în Arabia Saudită la Al Hilal. Acum poate veni vremea unui nou antrenor român! Ciprian Panait e la un pas să semneze cu gruparea saudită, de această dată ca "principal" la prima echipă.

Tehnicianul de 41 de ani este în prezent la Al Batin, echipă pe care a scăpat-o de la retrogradare cu două etape înaintea finalului de sezon. Mai mult, formația condusă de Panait s-a calificat în semifinalele Cupei Regelui.

Sursele Gazetei au dezvăluit că, în urmă cu câteva zile, președintele lui Al Batin a fost sunat de către oficialii celor de la Al Hilal, care i-au cerut "transferul" lui Panait. La mijloc erau în discuție și sume importante de bani, atât pentru club, cât și pentru antrenor.

"Cei de la Al Hilal ar vrea ca mutarea să se facă acum, de asta au oferit bani și clubului. Dar șeful lui Panait a refuzat! Din informațiile mele, sunt însă șanse mari ca mutarea să se facă. Ciprian a obținut rezultate bune în Arabia Saudită și  e foarte bine văzut de echipele din zonă", a explicat un agent român cu conexiuni foarte bune în Golf.

250.000 €este suma pe care Ciprian Panait ar fi primit-o de la oficialii lui Al Hilal pentru a semna în acest moment contractul cu liderul din Arabia Saudită

A luat de două ori campionatul cu Al Hilal Under 21

Dacă ar ajunge la Al Hilal, Panait nu s-ar afla la prima experiență la această echipă. A lucrat timp de doi ani la echipa olimpică Under 21 a clubului cu care a reușit să câștige de două ori campionatul, depășindu-i pe rivalii de la Al Ahly și Al Nasr. Înainte de plecarea de la Al Hilal, Panait a avut parte de o ceremonie fastuoasă de premiere a echipei sale, la câștigarea titlului în competiția numită League Cup Prince Faisal bin Fahad U-21. Peste 50.000 de fani i-au scandat numele românului, iar acesta le-a răspuns ducându-și mâna spre inimă. În plus, Panait a avut şansa să stea şi pe banca primei echipe, ca interimar, și nu a pierdut niciun meci în cele 7 etape în care a condus echipa.

Al Hilal este condusă în acest moment de un interimar, argentinianul Juan Brown, și ar putea pierde fotoliul de lider etapa viitoareîn cazul unui eșec în deplasare cu Al Ahli, care e doar la 1 punct în spate în clasament. 

"Acum, dar și peste 50 de ani, cel mai tare jucător român care a evoluat în Arabia Saudită va fi Mirel Rădoi. După titlul sărbătorit atunci, Rădoi a ieșit din tribuna oficială și a traversat terenul. Vreau să spun că toți oamenii doreau să-l atingă, să-i mulțumească pentru ce a făcut la Al Hilal. Rădoi e un supererou"
Ciprian Panait, antrenor

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (9)
ray51
ray51  •  20 Martie 2018, 10:19

L-am cautat pe internet. Am dat de el. Ce sa spun? Succes!...

bodrin
bodrin  •  19 Martie 2018, 19:33

Multumesc frumos, GSP, de cateva nopti visrz ba pe Panait, ba pe Al Hilal si nu-mi dadeam seama care-i legatura intre aceste vise. Acum m-am dumirit: chiar cand dormi, subconstientul vegheaza si nimic din ce, ipotetic, se poate petrece, nu-i scapa. Subconstientului,...sau, poate, inconstientului.

titiduru22
titiduru22  •  19 Martie 2018, 18:34

Brechin nius !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează