INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CAMPIONAT UCRAINA

Mircea Lucescu: "Campionatul în Ucraina se cîştigă din ce în ce mai greu"

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 11 mai 2012 12:36

Mircea Lucescu crede că este din în ce mai greu să cîştigi un titlu în Ucraina. Acesta spune că formaţiile de acolo de întăresc din ce în ce mai mult şi fac asta  în mod constant.

"Pot spune că a câştiga campionatul în Ucraina devine din ce în ce mai greu. Adversarii noştri au crescut constant şi în campionatul viitor vor încerca să se apropie şi mai mult de noi. A fost un sezon dificil, în care am fost mai mereu în spatele lui Dinamo Kiev şi a fost greu să recuperăm. Am cîştigat acest campionat pentru că am avut încredere în faptul să suntem cei mai buni şi am arătat asta în fiecare meci. Au existat şi probleme, mai ales în Liga Campionilor, unde nu am putut să ne atingem obiectivele", a spus Lucescu, potrivit MEDIAFAX

Antrenorul celor de la Şahtior Doneţk spune că cel mai greu moment al acestui sezon a fost atunci cînd echipa a trebuit să se pregătească fără el. "A fost dificil după accidentul în care am fost implicat. Am urmărit echipa în cantonamentul de iarnă şi am simţit că lipseşte ceva acolo şi nu mă refer la calitatea antrenamentelor. Atunci am decis să merg la echipă mai devreme ca jucătorii să simtă că sunt alături de ei. A fost decizia corectă. Suntem bucuroşi că am reuşit să câştigăm atît Cupa, cît şi campionatul şi mai vrem să cîştigăm Supercupa pentru a demonstra încă o dată că suntem cea mai bună echipă din Ucraina", a afirmat tehnicianul.

Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu şi la care evoluează Răzvan Raţ, a reuşit aseară să cucerească un nou titilu de campioană a Ucrainei. Este  al şaselea titlu pe care Lucescu îl cîştigă de cînd antrenează echipa din Doneţk. Şahtior a cîştigat aseară, pe teren propriu, în faţa celor de la Olexandria, scor 3-0. Astfel, elevii lui Mircea Lucescu au terminat campionatul pe primul loc, cu 79 de puncte, cu 4 mai multe decît rivala, Dinamo Kiev. Acesta este al şaptelea titlu naţional cîştigat de Şahtior Doneţk, şase dintre ele fiind cîştigate de cînd Mircea Lucescu apreluat echipa. În acest sezon echipa din Doneţk a realizat eventul, săptămîna trecut reuşit să cîştige şi cupa Ucrainei.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (4)
bazileon
bazileon  •  12 Mai 2012, 18:16

Sa fie prostia? Sa fie rautatea? Ucraina este gazda unui Campionat European; Sahtarul a castigat UEFA nu de mult; nationala lor are un punctaj superior Romaniei. In alta ordine de idei, si in Spania doar doua echipe se bat la titlu, de peste 80 de ani - te pomenesti ca si campionatul lor e unul de rahat? La fel si in Scotia;si cam la fela fost si la noi pana au aparut noii imbogatiti ce cumpara campionatul - ce e rau intr-asta?

sergiuteiubeste
sergiuteiubeste  •  11 Mai 2012, 16:28
Postat de leroiv72 pe 11 Mai 2012, 13:37

te cred si eu, bre nea mircea! in ritmul asta al cresterii valorice, in maxim 2ani depaseste premier league si primera division la un loc! iar ucraina va avea 7 echipe in champions league(4 direct in grupe), 5 in semifinale si 3 vor castiga trofeul in fiecare editie! :D ma si miram sa declare acest "personaj" altceva! d.p.d.v. al profesiei este un antrenor bun spre foarte bun! de departe este cel mai bun antrenor roman! insa d.p.d.v. al caracterului este la coada clasamentului, ca sa zic asa!

prietene ne-a depasit pe noi intelege chestia asta.Au deja 2 echipe pentru Champions si asta datorita perfomantelor lu` Nea Mircea....Anul acesta direct in grupe prietene, si mai au una care merge la baraj, pe cand noi unde mergem? Direct la maica-ta in grupe

leroiv72
leroiv72  •  11 Mai 2012, 13:37

te cred si eu, bre nea mircea! in ritmul asta al cresterii valorice, in maxim 2ani depaseste premier league si primera division la un loc! iar ucraina va avea 7 echipe in champions league(4 direct in grupe), 5 in semifinale si 3 vor castiga trofeul in fiecare editie! :D ma si miram sa declare acest "personaj" altceva! d.p.d.v. al profesiei este un antrenor bun spre foarte bun! de departe este cel mai bun antrenor roman! insa d.p.d.v. al caracterului este la coada clasamentului, ca sa zic asa!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează