INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BELGIA

Mircea Rednic vrea să plece de la Mouscron: "La Dinamo eram în aceeași situație" » Ce îl nemulțumește pe antrenor

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 februarie 2018 14:47

Mircea Rednic s-a săturat de situația de la Mouscron și vrea să părăsească formația belgiană.

"Când vezi bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron, e o diferenţă incredibilă. Noi nici măcar n-am avut buget de transferuri. La Dinamo eram cam în aceeaşi situaţie.

Clubul era în insolvenţă. Salariile nu puteau depăşi un anumit nivel şi nu se puteau face transferuri. Aşa că sunt puţin obişnuit să lucrez în aceste condiţii", a declarat Mircea Rednic, conform La Derniere Heure.

"În acest sezon e însă ultima oară când lucrurile stau aşa. Dacă Mouscron nu vrea să facă mai multe eforturi, voi pleca. Nu îmi anunţ plecarea, dar clubul trebuie să se schimbe. Dacă se mulţumeşte cu salvarea de la retrogradare, eu plec. E foarte important pentru mine şi pentru toată lumea" Mircea Rednic

11 e locul pe care-l ocupă Mouscron în campionatul Belgiei, fiind văzută de specialiști o candidată serioasă pentru un loc de play-off

 

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (7)
itrobert
itrobert  •  11 Februarie 2018, 07:04
Postat de Mecanicacd Srl pe 10 Februarie 2018, 18:59

hai acasa MIRCEA REDNIC , pacat ca acest salvator de la ringrandmeniulzilei nu te-a respectat . hai sa umilim din nou fecesebeu .

Ce sa-l respecte, ii fluiera vantu prin buzunare...

1661261537422411
Mecanicacd Srl  •  10 Februarie 2018, 18:59

hai acasa MIRCEA REDNIC , pacat ca acest salvator de la ringrandmeniulzilei nu te-a respectat . hai sa umilim din nou fecesebeu .

mosvasile
mosvasile  •  10 Februarie 2018, 17:39

De mult timp, echipa lui pierde aproape toate meciurile si joaca si foarte incalcit!Probabil ca va fi concediat si isi pregateste valiza!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează