STRANIERI   •   

AL AIN

Oli Next Level » Fostul antrenor al Stelei a ajuns editorialist în Emirate

 
11 Februarie 2012 21:20
 

Cosmin Olăroiu, antrenorul lui Al Ain, a răspuns pozitiv unei provocări lansate de oficialii echipei sale. Aceştia i-au propus tehnicianului român să treacă la următorul nivel şi să devină editorialist pentru site-ul oficial al echipei.


Oli n-a ezitat şi a acceptat dorinţa conducerii. La scurt timp după acord, fostul antrenor al Stelei a şi postat primul său editorial:

"Cînd mi s-a prezentat oportunitatea de a scrie un editorial ca antrenor al lui Al Ain, am decis imediat care trebuie să fie primul subiect abordat. Îmi face mare plăcere să mă adresez celor mai loiali suporteri, pe care i-am descris în mai multe ocazii ca fiind singurul jucător indispensabil al acestei echipe.

Un prieten m-a rugat într-o zi să-i spun ce jucător este indispensabil pentru echipă. I-am răspuns fără să stau pe gînduri: suporterii lui Al Ain. Am simţit mîndria jucătorilor şi ataşamentul lor faţă de fani din discuţiile din vestiar. Am scris aceste rînduri înaintea meciului cu Al Wahdah. În asemenea derby-uri, cîştigătorul este mereu fotbalul din Emirate.

Se aşteaptă execuţii tehnice la un nivel înalt din partea ambelor echipe. Va fi un meci în care cele două galerii exemplare vor demonstra popularitatea atinsă de fotbal în această ţară. Ştim cu toţii că acest sezon din Etisalat Pro League este într-o faza în care candidatele la titlu trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a-şi îndeplini obiectivul. Noi, toţi cei de la Al Ain, de la suporteri la staff-ul tehnic şi pînă la conducere, anunţăm într-o voce că, indiferent de locul din clasament, obiectivul nostru este să reprezentăm clubul cu mîndrie şi să ne demonstrăm spiritul de echipă atît pe teren, cît şi în tribune. Aştept cu nerăbdare derby-ul cu Al Wahdah, în care sper ca pe stadion vor domni culorile lui Al Ain"

Al Ain a cîştigat meciul cu Al Wahdah, scor 1-0, echipa lui Cosmin Olăroiu şi a lui Mirel Rădoi fiind lider în campionatul din Emiratele Arabe Unite.
 
Comentarii (5)
dynamovist  (337 comentarii)
lol
ce discurs comunisto-pupincurist de secretar de partid.
noi, de la portar si casiere, pana la presedinte si patron, luptam si ne strofocam, ca in urmatorii 5 ani sa dam un numar record de goluri si sa nu precupetim nici un efort......
mutimea de suporteri care citea in cor articolul scris de fruntasul olaroiu, a izbucniit in urale...allah el akhbar! allah el akhbar! moarte imperialistilor! traiasca shawria!!traiasca turbanul si burkha!!!!
daca ii dau aia bani se face si musulman. oli(tza) de vanzare!!!asta este titlul cel potrivit
12 Februarie 2012, 10:17   •   Comenteaza
anna_9002  (120 comentarii)
Este f simplu.Pentru a putea castiga bani, trebuie sa te inregistrezi utilizand link-ul de mai jos, sa confirmi inregistrarea apoi sa cooptezi noi persoane.
CASTIGA BANI STAND PE NET!
Nu aveti ce pierde, incercati !
Google castiga miliarde de dolari anual din reclama fara sa imparta nimic cu noi. Insa din 9 aprilie 2012, noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!! Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Daca veti invita si alte persoane castigul dvs. va spori pe masura. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie 2012, numai pe baza de in invitatii de la alte persoane inscrise deja. Acceseaza pentru inscriere: signup.wazzub.info/?lrRef=40475190
11 Februarie 2012, 22:13   •   Comenteaza
lukasoil3  (1289 comentarii)
wtf.....in poza asta seamana la mox cu jj
11 Februarie 2012, 22:07   •   Comenteaza
tzii  (802 comentarii)
oli, la steaua cand vii ca patron in locul lui jiji?
11 Februarie 2012, 21:49   •   Comenteaza
superstar20  (1661 comentarii)
Omul asta are o personalitate fantastica,isi iubeste meseria si e extrem de inteligent pentru o persoana venita din fotbal.A reusit pana acum in cariera, are un CV frumos cu semifinala europeana, participare destul de onorabila in Liga sau campionat cu Steaua si vicecampion cu National in Romania, in Arabia doar a castigat bani, daca era in Europa,unde sper sa revina, sunt convins ca lumea l-ar aprecia si ar deveni mult mai cunoscut fotbalului european si mondial.E cu multe clase peste toti antrenorii din Romania si toti antrenorii straini veniti in Romania.
11 Februarie 2012, 21:34   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
execut sapaturi
execut sapaturi santuri pentru cabluri electrice, fibra optica, conducte apa, ieftin rapid, tel 0761660907
Dolj/Craiova - pret 5,00 RON
PIERDUT PUI DE COCKER SPANIOL MASCUL? ZONA CENTRU
Azi dupamasa (18, 02, 2012)catelusul meu de coker spaniol in varsta de cinci luni a fugit de acasa in zona de ultra centru (in jur de strada Iuliu Maniu / Sora), Cluj Napoca. culoare: auriu si ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 10,00 RON
PUI CIOBANESC CAUCAZIAN
Ofer spre vanzare pui ciobanesc caucazian cu PEDIGREE in varsta de 7 sapt. din urmatorii parinti: Kazbek Mar-Jak import Polonia 2XC.A.C si Rara de marcus 2XEXC, ambii parinti sunt arbitrati in ...
Brasov/Brasov - pret 250,00 EUR
Servicii menaj
Doamnă serioasă, sociabilă şi responsabilă, cu experienţă în domeniu, ofer servicii de curăţenie pentru particulari şi firme. 0730954814
Brasov/Brasov - pret 0,00 RON
Apple MacBook pro
MacBook Pro 15inch. Core2Duo 2, 4 Ghz. 4 Gb DDR 3. HDD 320. Dvd OS Leopard (family pack, 5 licente.) Functioneaza impecabil, il supun oricarui test. Accept unele ...
Ilfov/Berceni - pret 3.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V