Articol de GSP - Publicat sambata, 20 februarie 2016 22:46
Espanyol a câștigat 1-0 cu Deportivo și a întrerupt o serie neagră de 10 meciuri fără succes. Antrenorul gazdelor, Costel Gâlcă, e foarte bucuros de faptul că jucătorii săi s-au descătușat.
"Echipa avea nevoie de victorie. S-a văzut în momentele în care puteam închide meciul că am fost nervoşi şi presiunea şi-a spus cuvântul. Echipa a făcut un efort mare. Băieţii se simt mai bine cu noul sistem de joc. Sunt concentraţi şi încrezători. Am jucat cu o echipă mare care a pierdut doar 5 meciuri în acest sezon şi care avea o posesie bună.
Cea mai importantă e echipa şi nu antrenorul. Noi toţi trebuie să fim încrezători după acest succes. Jucătorii au foarte mult caracter. Le-am spus că trebuie să vorbească pe teren, să comunice şi asta au făcut.
Trebuie să continuăm să muncim. Am câştigat 3 puncte importante şi trebuie să mergem mai departe pentru că trebuie să ieşim din această situaţie. Mă bucur pentru golul lui Asensio. Avem nevoie de cât mai multe goluri", a zis Costel Gâlcă.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”