STRANIERI | TRANSFERRadu Ştefan a intrat în atenţia celor de la Bayern Munchen08.12.2009 |
|
Oficialii clubului Bayern Munchen îl monitorizează pe fundaşul român al echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, doi reprezentanţi ai grupării germane fiind prezenţi săptămâna trecut la partida cu formaţia Red Bull Salzburg, din etapa a V-a a Ligii Europa, informează cotidianul Corriere dello Sport.
Pe lângă Radu, reprezentanţii clubului bavarez Paul Breitner şi Wolfgang Dremmler i-au mai urmărit pe atacantul Mauro Zarate şi pe fundaşul Mobido Diakite. Experţii germani l-au cotat pe Ştefan Radu la trei milioane de euro, pe Diakite la 2,1 milioane de euro, iar pe Zarate la 14 milioane de euro.
Cotidianul Corriere dello Sport a scris că cei trei nu reprezintă un obiectiv imediat pentru Bayern Munchen, dar discuţiile ar putea începe la sfârşitul actualului sezon. Ştefan Radu a fost transferat, în ianuarie 2008, de la Dinamo la Lazio pentru 5,4 milioane de euro.
Sursă: Mediafax
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Absent la triumful (3-2) cu Cesena, fundaşul lazial ar trebui să mai stea pe tuşă două săptămîni, din cauza problemelor la genunchi. Va forţa însă joi, cu Atletico. A ratat joi seară duelul cu Mutu, doar pentru că antrenorul Reja nu a vrut să rişte. Ştefan Radu a fost la un pas de o nouă ...
|
Loading from
|
|