INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Steaua îşi freacă palmele » Un jucător dorit în Ghencea a rămas liber de contract şi poate veni gratis

Articol de GSP - Publicat marti, 15 iulie 2014 00:00 / Actualizat marti, 15 iulie 2014 09:38

Veste bună primită de Steaua cu doar o zi înainte de startul noului sezon al Ligii Campionilor. Unul dintre jucătorii aflaţi pe lista de transferuri a campioanei a rămas liber de contract şi poate veni gratis în Ghencea.
Este vorba de Srgian Luchin, fundaşul de 28 de ani al lui Botev Plovdiv. ”Bulgarii mi-au virat banii, nu sînt nici un fel de probleme în acest sens. Cei din conducerea clubului au recunoscut că totul se întîmplă din cauza lor, au fost corecţi faţă de mine, deci nu am ce să le reproşez. Aşa că, aştept să-mi găsesc o echipă cît mai curînd, eu sper ca săptămîna viitoare totul să fie clar”, a spus Srgian Luchin, conform DigiSport.

Steaua l-a mai dorit pe fostul dinamovist şi în iarnă, cînd s-a despărţit de formaţia din "Ştefan cel Mare", însă cluburile nu au ajuns la un acord. Interesul pentru Luchin a revenit în ultimile săptămîni, după ce s-a aflat că bulgarii de la Botev Plovdiv au mari probleme financiare.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (33)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  15 Iulie 2014, 22:33
Postat de sakamoto pe 15 Iulie 2014, 19:08

Lukin este un fotbalist valoros, insa pt new dinamu avea salariu prea mare:10000 euro pe luna. Pt 1000 euro pe luna, il tinea Neaguitza non stop! New dinamu foloseste jucatori ieftini, fara pretentii, pt ca puncte face new dinamu cu arbitri borfasi, impreuna cu Kaprele. Cind este vorba de marea datorie a lui dinamu, pacaliciul duru-duru, tine capul in nisip! Si uite asa cum ne vedeti, merge treaba ca pe roate si avem de toate! Mai putin fotbal!

Cred ca ai vreo 8 ani neimpliniti.....

joedoe
joedoe  •  15 Iulie 2014, 19:46
Postat de luciann pe 15 Iulie 2014, 14:16

Nu vina mah nimeni! Te iei dupa astia? N-au fost in stare sa-l ia pe Hamza de care aveam nevoie! Relaxati-va, numai "baga" nimic ciobanul in transferuri! Cu astia defilam anul asta! Prost e Galca ca accepta bataia asta de joc!

pai de ce la ales pe galca ,ca siasta ca si stan nu cota mai nimic,MAI NIMIC.asa ca pa orice cupa in urmatori 3-4 ani.

sakamoto
sakamoto  •  15 Iulie 2014, 19:08

Lukin este un fotbalist valoros, insa pt new dinamu avea salariu prea mare:10000 euro pe luna. Pt 1000 euro pe luna, il tinea Neaguitza non stop! New dinamu foloseste jucatori ieftini, fara pretentii, pt ca puncte face new dinamu cu arbitri borfasi, impreuna cu Kaprele. Cind este vorba de marea datorie a lui dinamu, pacaliciul duru-duru, tine capul in nisip! Si uite asa cum ne vedeti, merge treaba ca pe roate si avem de toate! Mai putin fotbal!

Vezi toate comentariile (33)
Comentează