Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 10 septembrie 2017 15:47
Șumudică a pus la punct un ziarist care l-a întrebat dacă nu cumva a fost prea euforic la finalul meciului câștigat de Kayserispor cu Sivasspor, 2-0.
Marius Șumudică a sărbătorit victoria de la Sivas împreună cu fanii. Bucurându-se ca un copil. Însă jurnaliștilor turci, mai ales celor locali, nu le-a picat prea bine. La conferința de presă, unul chiar l-a întrebat dacă nu cumva a fost "exagerat", dar antrenorul lui Kayserispor l-a contrat prompt.
"Nu e vorba despre o lipsă de respect la adresa adversarului sau a fanilor săi. Ăsta-i caracterul meu. Puteți să vă uitați și pe youtube, așa făceam și în România", a explicat Șumi.
El i-a mai spus respectivului ziarist "vă respect munca, dar n-ați vrea să veniți să luați loc pe bancă, în locul meu, o săptămână?! V-ar albi părul".
După primele patru meciuri din prima ligă turcă, Kayserispor are șapte puncte și ocupă locul cinci, la trei puncte în spatele liderului Beșiktaș.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”