INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ZENIT - ARSENAL TULA 2-0

VIDEO Calmant » Zenit a rezolvat în două minute meciul cu Arsenal Tula, 2-0

Giuliano (dreapta, în duel cu Bourceanu) a pasat decisiv la reușita lui Danny
Giuliano (dreapta, în duel cu Bourceanu) a pasat decisiv la reușita lui Danny

Articol de GSP - Publicat luni, 20 martie 2017 00:00

Mircea Lucescu și-a relaxat situația de criză, după ce-a învins penultima clasată, la care Bourceanu a fost integralist. Meci rezolvat în două minute de Criscito și Danny.

Mircea Lucescu a ieșit, cel puțin momentan, din corzi la Zenit grație victoriei cu Arsenal Tula, 2-0. Dacă șefii l-au chemat la ordine, antrenorul român a luat măsuri și a schimbat jumătate de echipă ieri cu penultima clasată. Care, cu Bourceanu titular, s-a masat în apărare, acceptând dominarea "albaștrilor".

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Una materializată doar prin ratările lui Hernani (brazilianul, titular în premieră în campionat), "cap" peste, și, mai ales, cea a lui Danny. Șut din 9 metri, central, în transversală.

Giuliano a solicitat un penalty la duelul în careu cu Bourceanu, dar arbitrul Eskov (nu-i din Moscova) n-a fluierat, corect. Același brazilian l-a luat la țintă pe poartarul Gabulov, din marginea careului mic, înaintea pauzei!

Meciul s-a decis imediat după reluare (51-53). Criscito, dintr-un 11 metri scos de Dziuba și bătut pe centru, și apoi Danny, plecat dintr-un suspect ofsaid, au învins rezistența "tunarilor".

Iar Zenit a recuperat două din cele opt puncte (la fel a reușit ȚSKA), care o separau de liderul Spartak.

75%a fost posesia lui Zenit, care a dominat net și la cornere (10-0), șuturi (15-6, cadrate 3-2) și centrări (31-6)

2goluri a reușit echipa lui Mircea Lucescu în campionat în 2017 - cele cu Arsenal Tula -, primind unul singur

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează