Job-ul la care visează oricine este vacant. Trebuie doar să deguşti ciocolată

Articol de GSP joi, 16 februarie 10:24

Job-ul de vis al majorităţii oamenilor este acum pus la dispoziţie de compania Mondelez International, care deţine mărcile Oreo, Cadbury, Milka şi Toblerone. Aceştia caută un degustător de ciocolată.



În descrierea postului se menţionează că persoana care va fi aleasă, va trebui să fie capabilă să deguste ciocolată şi băuturi cu ciocolată, apoi să facă observaţii oneste şi obiective. De asemenea, descrierea trebuie făcută utilizând un vocabular foarte bine definit pentru a prezenta produsele.

Candidatul trebuie să ştie să vorbească foarte bine engleza, să vrea să cunoască produse noi şi să fie comunicativ. Este vorba despre un job part-time, adică de 7,5 ore pe săptămână, distribuite în două zile. Jobul poate fi obţinut în Reading, Anglia.

Deja s-au prezentat 1.500 de candidaţi pentru acest post! Aşadar, competiţia este foarte mare, iar doritorii vor trebui să se grăbească.