OPINII  »  EDITORIAL

Markovici, un om relaxat

Articol de - Publicat miercuri, 18 ianuarie 2023 09:44 / Actualizat miercuri, 18 ianuarie 2023 09:44

Atacantul Craiovei nu este un caz, este un exponent al fotbalului românesc

Un lucru e sigur. Jovan Markovici nu suferă de stres. Și nu va suferi nici de stres posttraumatic atunci când se va lăsa de fotbal. El nu este ca un soldat întors din război a cărui minte rămâne blocată în tranșee, ci un fotbalist care se simte bine în pielea lui. 

Jovan Markovici este un om liber și relaxat, care mărturisește mândru că nu citește presa (poate citește clasicii literaturii ruse!?), iar odată ajuns în cameră se dedică pasional filmelor de groază.

De groază!

Vedeți ce paradoxală e firea omenească? Ori câte idei preconcepute avem? Te-ai fi așteptat ca Jovan să fie public-țintă pentru seriale gen Las Fierbinți, iar el se hrănește intelectual urmărind pelicule cu personaje malefice și case bântuite. 

Cum ar să descoperim că în materie de gusturi muzicale nu e fan de Tzancă Uraganu sau Gogu Tornadă, ci că ascultă integrala Beethoven dirijată de Herbert von Karajan în varianta vinil? Ar fi, de fapt, încă o dovadă că omenii sunt mai complicați decât îi judecăm noi. 

Ce preferăm: un tip care spune sincer ce gândește sau unul care spune ce îți place să auzi?

Indigest la constrângeri

Jovan Markovici este unul dintre fotbaliștii din cauza cărora Mirel Rădoi a plătit cu postul la Craiova. Kilogramele lui Markovici au cântărit mai greu decât regimul de disciplină internă pe care voia să îl instaureze fostul selecționer. 

Indigest la tot ce înseamnă constrângere, fotbalistul cinefil știa că nu el va cel sacrificat. Nu el, nu Andrei Ivan, nu Hanca. Antrenorul, da. Antrenorii pleacă, antrenorii vin.

A plecat Mirel Rădoi, a venit Eugen Neagoe. Eugen Neagoe știe ce a pățit Rădoi și, în ciuda aerului sever arborat atât de savant, nu pare versiunea de tehnician care să își ostilizeze vedetele. Pentru că în pofida celor câteva mărgici ouate de Markovici, statutul lui la Craiova acesta este, de vedetă. De activ vandabil.

O mărgică, apoi din nou nimic

Vedeta Craiovei se întoarce fără nicio realizare din cantonamentul din Antalya. Zero goluri, zero pase de gol, nicio acțiune mai acătării, constant înregistrat cu indicele InStat cel mai slab din echipă. 

De la golul frumos din meciul cu Chindia de la finalul anului 2022, nimic. Jucătorul evaluat la 1,2 milioane de euro de transfermarkt.de (o convenție, dar una care se bazează pe niște date matematice) are la activ 3 goluri și două pase decisive în cele 26 de meciuri bifate în sezonul de toamnă.

Așa arată bilanțul unuia dintre jucătorii (încă) tineri în care oamenii din fotbal și de lângă fotbal continuă să vadă un talent pur. Așa arată palmaresul recent al unuia dintre fotbaliștii pe care patronul Mihai Rotaru crede că îi va vinde cu niște milioane de euro.

Markovici, un om relaxat
Jovan Markovici, atacant Universitatea Craiova

Marii pedagogi

Jovan Markovici împlinește 22 de ani în martie și va fi în continuare același om liniștit și relaxat. Unii dintre noi ar numi asta indolență, dar cine are vreme să ia în serios astfel de răutăți? 

Excelenți pedagogi, cred că nici antrenorul și nici patronul nu îl vor deranja, așa că vom vedea cum trec anii și se adună kilogramele peste un fotbalist care ar avea ceva de arătat. La ratarea tinerilor noștri fotbaliști lucrează solid și indiferența celor obligați să îi educe, nu doar să îi așeze în teren.

Război pentru relaxare

Dacă aș fi Eugen Neagoe, aș încerca să-l motivez pe Jovan arătându-i că un băiat fix de vârsta lui tocmai s-a transferat la Chelsea contra sumei de 100 de milioane de euro, deși echipa lui joacă pe unde apucă, pentru că țara lui este în război. 

Nu sunt Eugen Neagoe, slavă Olteniei!, Jovan Markovici nu este Mihailo Mudrik, iar România este într-un război teribil pentru relaxare. Știți când se face următoarea punte? În weekend-ul următor.


Comentarii (36)
TIborSzoltan
TIborSzoltan  •  19 Ianuarie 2023, 22:10
Postat de george.br pe 19 Ianuarie 2023, 15:54

N-ai inteles nimic, este? Nasol!

Tu ce ai inteles, ma? Luminează-ne si pe noi. Tare curios sunt ce înțelege un *** in slapi care tine cu echipa clona a unui infractor Arestat doar o data pana acum… ia, baga ***..

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  19 Ianuarie 2023, 21:29

Markovici se relaxeaza la filmele de groaza ...unde poate sa tipe in voie ...sa elibereze energia negativa acumulata ...daca nu mi plac mie filmele de groaza ...ce am cu cei care indragesc acest gen ?...doar nu sunt manele ...iar presa o citeste cand se scrie laudativ despre el ...cand nu... ii povestesc altii articolele ...ce sa mai citeasca si el ?

george.br
george.br  •  19 Ianuarie 2023, 15:54
Postat de Papalaga pe 19 Ianuarie 2023, 04:45

Articol de doi lei kilul bun de impacchetat pestele in piata. Ce are *** cu prefectura si fotbalul cu zilele libere legale ?

N-ai inteles nimic, este? Nasol!

Vezi toate comentariile (36)
Comentează