14 comentarii. Scrie și tu!

DIRIJORUL » Interviu-eveniment cu DAN PETRESCU la 50 de ani : "99 la sută cred că nu voi mai avea șansa de a antrena naționala"

Dan Petrescu împlinește astăzi 50 de ani. Fostul mare internațional a pozat pentru cititorii GSP în fastuosul decor al Teatrului Național din Cluj și a acceptat să-și spună povestea impresionantei sale cariere

Articol de ,
vineri, 22 decembrie 09:00

Din cuprins:
Dan Petrescu trece în revistă o carieră prodigioasă ca jucător, de la aventurile junioratului până la transferurile în Anglia. Și nebunia antrenamentelor draconice cu Zeman, la Foggia
Cum l-a pus la punct pe John Terry la Chelsea
Incursiune prin traseul la naţională al lui Petrescu: debutul oficial, neînţelegerile cu Bölöni, colaborarea specială cu Iordănescu, penalty-ul ratat cu Suedia ori tristeţea de a-l învinge pe Hoddle la CM ‘98
De ce crede că porțile lui pe banca echipei naționale s-au închis iremediabil 
Ce ar fi făcut diferit față de Contra în primele 4 meciuri dacă el ar fi fost numit ca selecționer
Marea problemă cu care se confruntă în prezent ca antrenor al lui CFR Cluj

Partea I: CARIERA DE JUCĂTOR

”M-am simțit ciudat și neputincios la finala cu Milan”

- Dane, e adevărată povestea că atunci când te-ai dus prima dată la Steaua, antrenorii te-au respins fiindcă erai prea firav și, de supărare, ai stat agățat de bară ca să mai crești?
- Cam așa ceva! M-am dus la fotbal cu tata, pe la opt-nouă ani, dar antrenorii mi-au zis că sunt prea sfrijit, prea mic și trebuie să mai cresc puțin. Câteva zile la rând, am stat apoi ore în șir agățat de bară în speranța că așa voi crește mai repede. Cel mai mult îmi amintesc însă de primul meu antrenor, Francisc Fabian, care, din prima zi, apela la un truc.
- La ce te referi?
- Lipea mingea pe picior, o arunca în sus și apoi și-o fixa pe frunte. Ne uitam cu ochii mari cum reușește să facă asta. Nouă nu ne ieșea. Văzând că ne chinuim, ne-a spus că e simplu. «Puneți scuipat pe frunte și rămâne mingea acolo». Evident că tot nu funcționa! Dorea să ne incite să tot repetăm. Eu nici acum nu reușesc să fac însă ca Fabian, un antrenor fantastic pentru copii. Îți dădea mereu mingea, asta era cea mai mare plăcere pentru noi.



"Nici nu mă gândeam că mă mai întorc de la FC Olt"

- Ai jucat fundaș de la bun început?
- Nu. La juniori am fost doar vârf sau extremă. Visam să dau goluri. Nae Pantea m-a pus fundaș lateral. Îmi spunea că sunt prea mic să joc în față. Dar la echipa școlii intram numai atacant. Țin minte un meci între "Urbis" și "Tudor Vladimirescu", liceul meu. Am jucat fundaș dreapta în prima repriză și era 4-0 pentru adversari la pauză. L-am rugat pe profesorul Voicu să mă bage vârf în partea a doua. Am dat șase goluri și am câștigat cu 6-4!
- Spre echipa mare a Stelei ai pătruns exact după câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986. Cum te-ai simțit când te-ai văzut lângă toți greii vremii?
- Copil fiind, mă duceam la antrenamentele lor numai să-i văd, să le iau un autograf. Iar când am intrat în cabină cu ei îmi era rușine. Dar m-au primit foarte bine, mai ales Iovan, Lăcătuș și Balint. Am debutat la Steaua când linia de fund obișnuită era Iovan, Belo, Bumbescu, Bărbulescu. Unde să joc eu, cu fizicul meu? N-aveam nicio treabă! Am plecat un sezon la FC Olt, de unde mă gândeam că n-o să mă mai întorc în Ghencea. Am jucat acolo fundaș stânga.

"Nu ne dădeam seama ce înseamnă o finală"

- Ai prins teribila finală de Cupa Campionilor Europeni cu Milan, 0-4 în '89. Aveai doar 22 de ani, cum ai trecut peste șocul acelui moment?
- Noi, cu Steaua, parcă eram de pe altă planetă în acei ani. Aveam peste o sută de meciuri în care nu pierduserăm în campionat, în Europa rupeam tot, defilaserăm cu Galata în semifinale. Nici nu ne mai dădeam seama ce înseamnă o finală. Eram obișnuiți să ne facem jocul nostru, nu să fim dominați. Dar Milan a fost într-adevăr un șoc! Nu înțelegeam ce ni se întâmplă pe teren. Îi studiaserăm, îi cunoșteam foarte bine, văzuserăm că trecuseră lejer de Real Madrid cu 5-0, dar aveam sentimentul că nici nu contează. Îi batem!
- A ieșit însă un dezastru!
- Ne-au prins și într-o perioadă în care nu eram chiar bine fizic, existau și multe accidentări, fuseseră și niște probleme de organizare în zilele anterioare. Nu-mi mai amintesc exact detaliile. Cert e că eu personal m-am simțit ciudat și neputincios. Am încercat să evoluez ca de obicei, să urc în atac, dar nu puteam! A fost ceva total nou. Mult prea ușor pentru Milan! Dacă se mai juca de 100 de ori finala aceea, ne băteau de 99 de ori, însă nu cu acel scor.

"Semnasem cu Fener, dar am decolat spre Foggia"

- Foggia a fost prima ta experienţă externă.
- Da, dar a fost o întreagă poveste cu acest transfer. Semnasem deja un precontract cu Fenerbahce, luasem nişte bani în avans, era ca şi făcută afacerea. Iar când mă aflam pe aeroport ca să plec în Turcia a venit Giovanni Becali cu patronul de la Foggia, don Pasqualle Casillo, şi, în loc să decolez spre Istanbul, am apucat-o către Italia cu un avion privat. A contat mult că era Serie A.
- Şi ai dat acolo peste Zeman, un antrenor cu o aură specială.
- El a mers atunci pe o tripletă din Est: eu, Kolîvanov şi Şalimov. Prima dată m-a întrebat cât scot pe 50 şi 100 de metri. Tipul era charismatic, dar dur. La începutul sezonului, am bătut cu 2-1 la Fiorentina, care-l avea în atac pe Batistuta. Ne-au condus cu 1-0 la pauză, am întors în repriza secundă. Am dat gol eu, adică fundaşul dreapta, şi fundaşul stânga, Codispoti. Nu avea nicio logică. Pe Zeman nu-l interesa apărarea. Cât ne ţinea pe teren la antrenamente, patru ore pe zi, făceam numai scheme de atac. Noi, la Firenze, în loc să ne blocăm la 2-1, îi dădeam înainte cu atacul! Bă, da' hai să ne mai și apărăm!

"Nu știu dacă Zeman mi-a zis vreodată «bravo»"

- De ce ai subliniat că era un tehnician dur?
- Stai să vezi! După ce am bătut, m-am urcat fericit în autocar, marcasem primul meu gol în Italia şi trec pe lângă Zeman. Mă strigă: "Petrescu, de ce n-ai jucat azi?". M-am blocat. M-am dus repede la locul meu din spate. Ăsta a fost modul lui de a mă felicita! Nu ştiu dacă mi-a zis vreodată "bravo" în cei doi ani la Foggia. Voia mereu mai mult, să nu te lase să te automulţumeşti. Te ţinea non-stop în priză. Asta am luat şi eu de la el. Niciodată nu le zic "bravo" jucătorilor, dar nici nu-i cert după meci. Îi las să-şi pună întrebări: "Băi, ce-o vrea antrenorul? Ce crede?".

- Dar era şi spectaculos stilul acesta ofensiv impus de Zeman, nu?
- Ia uite ce spectaculos! Jucăm la Bergamo. Conducem cu 4-1 pe Atalanta în deplasare, iau roşu prin minutul 70 şi mă duc la cabine. Când eram la duş, se încheiase partida şi aud hărmălaie. "Ce dracu' aţi făcut, mă?". "S-a terminat 4-4!". Îţi dai seama, ce idioţi să atacăm la 4-1?! Asta n-am luat de la Zeman! Unde să mai ataci aiurea la 4-1?! Închizi meciul şi gata!

"L-am sunat pe Giovanni: «Aici îmi termin cariera!»"

- Intermezzo de un sezon la Genoa şi apoi pasul spre Anglia, la Sheffield. Cum a fost trecerea spre Premier League?
- După perioada antrenamentelor draconice cu Zeman, tot ce a urmat mi se părea că e o permanentă vacanţă. Poezie! Când veneam la naţională, colegii se speriau. "Băi, mai opreşte-te şi tu!". Alergam întruna! La Sheffield m-a vrut Trevor Francis, fiindcă se lăsase suedezul Roland Nilsson şi căutau un fundaş dreapta care să urce, să centreze. În Anglia, meciurile erau foarte grele, dar frumoase, intense. Iar spectatorii...wow!
- Te-a cucerit imediat atmosfera britanică!
- După primul meci oficial, l-am sunat pe Giovanni şi i-am zis: "Eu aici îmi termin cariera. Titular, rezervă, nu mai plec never din Anglia!". Am pierdut la un moment dat acasă cu Nottingham Forest, 1-7. Voiam să mă ascund. Credeam că e ca-n Italia. "Ne omoară lumea". Când am ieşit de la vestiare însă, fanii ne cereau autografe: «Nu-i nimic, very good!, o să fie mai bine data viitoare». A doua zi, a venit doar un suporter la antrenament, ne încuraja, iar antrenorul a ţipat un singur minut la noi, după care a zis: "Fuck, am pierdut doar trei puncte! Hai să bem o bere!". Am înviat toţi. Cum să mai vrei să pleci din Anglia? Joci de plăcere! 

"Salariul cel mai mare l-am avut la Bradford"

Surprinzător, dar Dan Petrescu n-a câştigat cel mai bine în carieră la Chelsea, ci la Bradford!, clubul cu cele mai puţine pretenţii dintre cele la care a evoluat "Bursucul": "Am avut salariu cam un milion de lire sterline pe sezon. Dar am jucat doar cinci luni, patronul a fugit şi au intrat în colaps financiar. Au luat atunci jucători cu nume pe bani mulţi, eu, Carbone, Collymore, Sharpe. La Chelsea, Zola era cel care lua vreo trei-patru milioane pe an. Eu aveam puţin în comparaţie cu ce jucam, dar nu mă interesau banii, eu voiam doar să joc fotbal". 

"Stewardesa plângea, piloții urlau"

Dan Petrescu a trăit mulți ani cu teama de avion, proverbială printre colegii din Generația de Aur: "Nu mi-a fost mereu frică, mi-am mai revenit în ultima vreme, dar la cât am zburat la viața mea m-au dărâmat câteva experiențe. Am avut o dată o cursă privată de la București la Krasnodar de nici nu știu cum am aterizat. Eram și cu copiii! Stewardesa plângea, piloții urlau, turbulențe, s-a făcut întuneric, s-a pierdut avionul. Am scăpat ca prin minune. Eu mai râdeam de alții, dar nu-ți mai vine s-o faci după ce trăiești momente din astea". 

"Aș vrea să merg într-o vacanță în Las Vegas, unde n-am ajuns niciodată. Am mai rămas în America după Mondialele din '94, dar n-aveam atunci starea necesară. Chiar aș vrea să văd cum e pe acolo, dar nu știu dacă mai ajung, că e prea departe"

"Mergeam des în galerie la orice sport la Steaua, la baschet, la handbal. Cântam, țipam, strigam. Îmi plăcea să câștige Steaua peste tot"

"N-aş putea să fac antrenamentele lui Zeman. Nu m-ar fi acceptat nimeni pe unde am lucrat. Incredibil de grele! După doi ani, oricât de profesionist eram, i-am zis lui Giovanni: «Ori mă duci de aici, ori mă las de fotbal! Nu mai rezist!». Nu mai puteam merge!"

"Cei mai dificili adversari au fost Ginola, Overmars, Giggs, Winterburn și Sylvestre. Cu Ginola obișnuiam însă să marchez fiindcă știam că nu prea vine înapoi"

"Când Hoddle, care mă adusese la Chelsea, m-a luat apoi la Southampton, am câștigat zece din primele 11 meciuri. Am jucat extremă stângă, mă folosea pe mai multe posturi. Aș fi evoluat orice voia el!"

Partea a II-a: ECHIPA NAȚIONALĂ

”Eram supărat că s-a terminat meciul cu Argentina, voiam să dau și eu un gol”

O incursiune prin traseul de 95 de meciuri la echipa națională ale lui Dan Petrescu: debutul oficial la 3-1 cu Danemarca, neînțelegerile cu Boloni, colaborarea specială cu Iordănescu, penalty-ul ratat cu Suedia ori tristețea de a-l învinge pe Hoddle la CM '98

- La națională ai debutat în martie '89, într-un 1-0 cu Italia, amical la Sibiu, cu numai două luni înainte de a juca finala Ligii cu Milan, 0-4. A fost o victorie care ți-a dat curaj probabil!
- Nu mă așteptam să fiu titular în acea partidă, în care destinul a făcut să-i am ca adversari pe doi dintre cei care îmi vor deveni prieteni sau colegi. Vialli mi-a fost coechipier și antrenor la Chelsea, iar cu Zenga am lucrat la FC Național. Am avut o centrare foarte bună atunci, Mateuț a reluat însă în bară. Era minunat să fi început cu un assist la națională! Dar a venit golul prietenului meu Neluțu Sabău, a cărui reușită a însemnat cumva și pentru el un pașaport către Serie A.
- Pașaportul către fotbalul mare vi l-a dat victoria cu Danemarca, 3-1 la București, succesul care a însemnat calificarea la Cupa Mondială din Italia.
- Ăla a fost primul meu meci oficial la națională! Mi-a fost frică de partida aceea. Fusesem rezervă în tur, când am pierdut cu 0-3. Am scăpat ieftin atunci! M-am bucurat că nu m-a băgat selecționerul. Dar la București am făcut toți un meci extraordinar și am înviat după ce danezii deschiseseră scorul. Am avut un adversar direct foarte greu, pe Laudrup, însă n-am renunțat la urcările mele în atac, iar la una din acele incursiuni a ieșit golul de 2-1 al lui Sabău.


"N-am înțeles de ce Boloni m-a ținut rezervă"

- Ai strâns până la final 95 de selecții. Rămâne regretul că nu ai atins borna 100?
- Normal! Am fost supărat pe final de carieră când Boloni m-a convocat și nu m-a băgat. Fusesem titular în toate meciurile din '94 până în 2000. Și n-am înțeles motivul pentru care am rămas rezervă la un amical cu Polonia! N-am acceptat, dar apoi am intrat și am dat și o pasă de gol. Boloni era un selecționer mai altfel decât ceilalți cu care am lucrat la lot. Avea el, așa, ceva... cred că voia să întinerească echipa, dar nu dorea să spună. A venit imediat și acel 0-3 în Italia, după care s-a terminat tot. În Italia a fost și o problemă între jucători și conducere, iar eu am fost găsit țap ispășitor.
- Te referi la episodul când conducerea vă propusese să mergeți la o prezentare de modă, iar tu, în numele grupului, te-ai opus?
- Ceva de genul ăsta. N-am fost de acord. Am zis: "Am venit aici să jucăm fotbal, nu să mergem la modă!". S-a legat acolo o ceartă. Eu mi-am spus mereu părerea când mă nemulțumea ceva, am fost și voi fi mereu cu coloană vertebrală. Dacă tăceam, poate ajungeam și la o sută de selecții. Și ca antrenor rămâneam la multe echipe dacă îmi țineam gura. Dar eu am vorbit întotdeauna, iar asta nu convine câteodată.
- Cu Boloni ai avut vreo discuție legat de acele episoade?
- Nu. Ne-am întâlnit în Qatar, când eram amândoi antrenori acolo, dar nu i-am adus aminte. N-am vrut din respect, fiindcă știu cât de grea e viața de tehnician. N-am acest defect de a vorbi rău despre antrenori, deși mulți au încercat să mă provoace și cu Vialli, și cu Pițurcă.

"Să nu mă bagi cu SUA dacă nu folosești un mijlocaș lângă mine!"

- Mondialul din '94. Momentul tău de glorie personală a fost la 1-0 cu SUA, când ai marcat golul calificării.
- Ce satisfacție mai mare putea exista decât să joci în fața a 120.000 de spectatori, din care 110.000 țin cu gazdele, și prin golul tău să-i bați pe americani la ei acasă?! După ce pierdusem cu Elveția, meci pe care l-am abordat greșit, ne era necesară o victorie ca să câștigăm grupa și să ne calificăm. Am avut înainte o ședință mai dură cu Iordănescu, în care am sugerat să joace cu un mijlocaș dreapta lângă mine ca să mă ajute. Cu Elveția mă simțisem singur pe bandă, n-am avut suficientă libertate în atac, așa că i-am spus lui nea Puiu: "Pe mine n-ar fi bine să mă bagi cu SUA dacă nu se respectă treaba asta cu un mijlocaș pe partea mea. Nu vreau să mă fac din nou de râs, cum s-a întâmplat cu Elveția!".
- Și?
- Și antrenorul a ținut cont de sfat, l-a folosit pe Dorinel în dreapta, am fost acoperit, am putut să urc în atac și să marchez cu SUA. Nea Puiu obișnuia să ne întrebe ce credem, să ne spunem părerile. La prima convocare cu Iordănescu, ne-am întâlnit în avion, mi-a dat un pix și o hârtie și mi-a zis: "Scrie aici echipa ideală, așa cum o gândești tu!". Din întâmplare, a fost exact aceeași formulă cu care am jucat apoi ani la rând.

"Nu m-am simțit vinovat pentru eliminarea cu Suedia"

- Meciul de vis cu Argentina, 3-2, a fost desemnat cel mai captivant al Mondialului. Și, probabil, e cea mai frumoasă partidă din istoria "tricolorilor". Te mai uiți uneori la acel joc?
- Mai revăd selecțiuni. A fost un meci în care ne-am făcut perfect lecțiile. Am plecat cu gândul să pasăm, să ne apărăm bine, să aglomerăm și să fructificăm contraatacurile, ceea ce s-a și întâmplat. Iar realizările de la goluri ne-au dat un avânt extraordinar. Eu m-am supărat când s-a fluierat finalul! Plecasem pe o fază de atac, ceream mingea în gaură, voiam să dau și eu un gol! Eram așa de entuziasmat că nici n-am realizat pe moment că ne-am calificat la final. A venit Popescu la mine să mă dezmeticească: "Hai, bă prostule, să ne bucurăm că am bătut!". A fost prea frumos meciul ăla. Aș fi vrut să se mai joace!
- Te mai macină penalty-ul ratat în "sferturile" cu Suedia?
- E unul dintre momentele cele mai rele ale carierei de jucător, dar nu m-am simțit vinovat pentru eliminare. Dacă se întâmpla să irosesc un 11 metri la 0-0, în timpul meciului, poate! Dar la loviturile de departajare au ratat și ei, și Belo, și eu. Mă dusesem sigur că înscriu, bătusem foarte bine la antrenamente, n-am avut emoții, dar portarul a ghicit colțul. Am fost supărat pentru că am pierdut, nu fiindcă n-am marcat din penalty. Am avut meciul în mână, dar n-am știut să gestionăm ultimele minute.
- Se scria altfel istoria dacă intra Stelea la penalty-uri în locul lui Prunea după acel gol blestemat al lui Kennet Andersson?
- Am țipat întruna la antrenori. "Schimbați portarul! Schimbați portarul!". Toți de pe bancă se uitau la mine, dar stăteau lemn. Nu înțelegeam de ce. La 2-2, mi-am dat seama că Prunea va fi afectat, fiindcă a avut partea lui de vină, dar în presiunea aceea selecționerul a crezut probabil că e mai bine să-l țină pe teren.

"Am suferit că i-am dat gol și l-am învins pe Hoddle"

- L-ai bătut pe Hagi la un capitol ofensiv: ești singurul tricolor care a marcat la două turnee finale, Mondialele din 1994 și 1998. Nu e puțin lucru! Mai ales că în '98 l-ai învins pe Hoddle, antrenorul care te-a apreciat enorm în Anglia.
- Poate ăsta e singurul lucru la care-l bat pe Hagi! E greu la altceva! Cu Popescu a fost mai ușor. Am fost mai bun decât el la toate capitolele. El știe că asta e realitatea, nu mă laud! Stătea cu mine în cameră și am avut o rivalitate. Iar golul cu Anglia mi-a adus și fericire, și tristețe, pentru că am marcat împotriva antrenorului care a crezut cel mai mult în mine. Și Iordănescu a avut, dar Hoddle m-a cumpărat la Chelsea și-mi spunea mereu că sunt cel mai bun din lume pe postul meu, lucru pe care nu-l cred nici acum. Dar el asta îmi spunea! Și când un asemenea antrenor te ia, te face să joci fotbalul acela minunat la Chelsea, iar tu vii și-i dai golul decisiv în minutul 93, e trist! A mai și urcat după meci în autocarul nostru să mă pupe de față cu toți colegii!
- Gest de gentleman!
- Oricât de gentleman aș fi, eu n-aș putea face un asemenea gest! Pe moment, cel puțin! Iar Le Saux, colegul meu de la Chelsea, pe care l-am depășit la faza golului, numai el știe ce-a fost pe capul lui când ne-am întors la antrenamente la Londra. Doamne, ferește ce-a fost pe capul lui! Se îmbrăcau toți colegii în tricoul României, i-au dat foc la haine. M-am simțit vinovat că l-am pus într-o situație așa delicată. Bine, Anglia s-a calificat din grupă împreună cu noi, n-a fost o mare problemă, dar pentru Hoddle chiar am suferit!

"Am plâns mult că am ratat Mondialul din '90"

Petrescu a fost unul dintre marii absenți de la CM 1990, turneu pe care l-a pierdut din cauza unei accidentări într-un meci U Craiova - Steaua disputat cu câteva săptămâni înaintea Mondialului. La un contact mai dur cu Pavel Badea, genunchi în genunchi, piciorul "Bursucului" a cedat. "Refuz să cred că a existat intenție. Nici n-a fost o intrare criminală. N-am știut să mă protejez", spune azi Petrescu. Și rememorează: "Am și fost apoi cu echipa în Italia la invitația lui Mircea Sandu. Aș fi putut chiar să joc, dar selecționerul nu m-a luat fiindcă nu aveam meciuri în picioare. Am fost foarte dezamăgit. Am plâns mult în Italia. Mă gândeam că n-o să mai am niciodată șansa unui Mondial". 

"Niciodată nu e prea târziu ca Generația de aur să conducă fotbalul!"

Fostul internațional spune că "din păcate, Generația de aur nu conduce nimic în prezent. Trebuia să se întâmple asta imediat după ce și-a terminat activitatea pe teren, nu doar în 2014, iar rezultatele erau altele, sută la sută! Faima a atras și multe răutăți. Să nu fie prea târziu acum, deși niciodată nu e prea târziu pentru Generația de aur. Acum nu pot spune că aș fi fericit dacă iese câștigător Balaj sau Prunea la alegerile de anul viitor. Oricare dintre ei ar fi bun, dar să vedem că fotbalul merge. Nici nu sunt omul care să se ducă la FRF și să spună: «Vreau să fii tu președinte!». Știu doar să antrenez și să joc fotbal. Nu sunt așa influent să conteze pe cine aș susține eu public. Asta e politică și nu mă pricep". 

"La Euro '96 nu eram într-o formă bună, a existat și acel gol nevalidat al lui Dorinel, plus că am pierdut și primul meci de la turneul final. Ne-am tăiat. Ne-am luat însă revanșa la Euro 2000, când altul ar fi fost rezultatul din sferturi cu Italia dacă nu eram suspendaţi și eu, și Adi Ilie"

"Mi-a părut rău că n-am prins duelul cu Maradona la Mondialul din 1990. Ar fi fost adversarul cel mai tare. Regret că nu l-am prins nici pe Messi. Mi-aș fi dorit mult să joc împotriva celor doi"

"Am revăzut recent niște faze de la victoria noastră din Țara Galilor, când ne-am calificat la Mondialul american. Am ratat incredibil atunci. Am avut o ocazie uriașă, am tras în bară. Chiar mă gândeam acum: «Cum naiba am ajuns eu pe acolo la 1-1?! Și cum naiba n-am marcat?»"

"Am visat cu toții, la un moment dat, la finala Mondialului, dar n-a fost un turneu simplu. Gândiți-vă că am avut parte de aproape trei luni de cantonament! În America stăteam numai în hotel și la teren, ne mai relaxam doar la un rummy sau la o ieșire scurtă la Disneyland"

 Partea a III-a: CARIERA DE ANTRENOR

”99 la sută cred că nu voi mai avea șansa de a antrena naționala”

Dan Petrescu simte că după ce n-a putut prelua reprezentativa în două ocazii pentru că n-a avut acceptul de la Kuban și CFR Cluj, porțile lui către banca României s-ar închide iremediabil

- Dane, mai ai nostalgia primei tale experiențe ca antrenor principal, la Sportul, o echipă boemă?
- Eram jucător și secund la FC Național, iar Șiman mă tot căuta, oferindu-mi conducerea tehnică a Sportului, în liga secundă. Salariu mic, ne antrenam pe unde puteam, mă dezbrăcam la dușuri. Mulți ar fi renunțat în locul meu. Dar am zis s-o iau de jos dacă vreau să fac ceva în această profesie. Nu mi-a fost niciodată frică să muncesc. Iar la Sportul am avut un tur de campionat cum nu cred că mai există în istoria fotbalului românesc: 46 de goluri marcate și două primite în 15 partide!
- O recomandare imediată pentru Rapid!
- A venit, într-adevăr, oferta lui Giovanni Becali și am zis de ce nu? În Giulești am întâlnit însă o ostilitate mare. Nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu. Ce dacă am jucat la Steaua? Nu pot antrena Rapidul?! După aceea, lucrând acolo, mi-am dat seama că era imposibil!

"Aș fi renunțat la Rapid din prima zi"

- Ăsta a fost unicul argument pentru care ai plecat după numai patru luni?
- Aș fi renunțat din prima zi la ce a fost acolo și am făcut bine că am plecat repede! Presiuni, felul în care mă înjurau fanii de la Rapid și Steaua. M-am întâlnit într-o zi cu Gigi Corsicanu', marele șef al galeriei rapidiste. Și i-am zis: "Într-o zi o să regretați tot! Venisem cu sufletul la Rapid, ca un profesionist, nu fiindcă jucasem la Steaua!".
- Și ce-a spus?
- Că am avut dreptate. Uitați-vă unde a ajuns apoi Urziceniul și unde e Rapidul! Nicăieri! Venisem să-mi fac treaba în Giulești, nu să păcălesc fotbalul, că asta n-am făcut niciodată.
- Steliștii te-au blamat inclusiv pentru că ai pupat steagul Rapidului la prezentarea oficială.
- Trebuia să fac gestul respectiv ca să antrenez acolo! Fac orice pentru echipa pe care o pregătesc, în afară de a înjura sau a ataca adversarii. Nu mi s-a părut că am lovit în cineva fiindcă am pupat steagul Rapidului. Am înțeles însă că în România îmi va fi foarte greu să antrenez. În Anglia nu se întâmplau asemenea lucruri.

"Un singur club n-aș putea antrena în România: Dinamo"

- La Dinamo ai accepta să antrenezi?
- Nu! E singurul club din România unde n-aș putea lucra! În rest, n-aș avea nicio problemă să antrenez orice echipă din țară. Cu perioada de la Rapid mai e însă o problemă, chiar dacă voi deranja.
- Despre ce e vorba?
- Când ți se spune să ai grijă că jucătorii te lucrează la echipă, e alarmă! Eu n-aș putea să trădez pe nimeni. Îi spuneam tot lui Gigi Corsicanu': "Băi, e grav pentru voi dacă se întâmplă asta, fiindcă un jucător trage împotriva clubului, nu a antrenorului!". Eu nici acum nu pot să cred că s-a petrecut ceva nefiresc, dar dacă a fost ceva, cei de acolo au plătit! Dumnezeu mi-a dat ce meritam în continuarea carierei de antrenor.

"Am nevoie de 17 jucători". "Bine, bă nebunule! Fă ce vrei tu!"

- Cum ai acceptat să mergi la Urziceni, unde a rezultat apoi minunea titlului din 2009?
- După ce am terminat cu Wisla, m-au sunat vreo opt cluburi, printre care Farul, Brașov, Argeș, Urziceni. Și m-am pomenit chiar la ușă, acasă, cu patronul Unirii, Dumitru Bucșaru. M-a convins în cinci minute. Știam ce bază sportivă are și că pot sta acolo toată ziua să fac tot ce cred eu că e bine. În primul an, am terminat pe locul 10, l-am întrebat dacă-și dorește cu adevărat performanță, a răspuns pozitiv, după care i-am zis: "Am nevoie de 17 jucători! Nu din ăia scumpi, ci liberi, mai abordabili financiar, dar să-i aleg eu". A rămas șocat! A doua zi mi-a spus însă: "Bine, bă nebunule! Fă ce vrei tu!". Și am arătat altfel din sezonul următor, ne-am dus în Cupa UEFA, cu Hamburg.
- A fost dificil să ții permanent în priză grupul la Urziceni?
- Muncă multă cu băieți serioși, care au înțeles sacrificiul. I-am făcut să înțeleagă că Unirea e cel mai bun club din România: nu-i înjură nimeni, nu există presiunea fanilor, ziarele nu-i bagă în seamă și putem face lucruri frumoase. Sigur, nu ne-am gândit însă nicio secundă că o să devenim chiar campioni. Am aplicat acolo și un sistem de premiere atractiv.

"Am făcut 108 puncte cu Urziceniul în Ligă"

- Cam ce bani erau la mijloc?
- Salariile maxime ajungeau la 4.000-5.000 euro, dar bonusurile erau mari. Puteai lua și 12.000 de euro pe lună cu patru victorii, iar cei care intrau aveau din start câte 500 de euro. Am creat și concurență, fiindcă îmi place ca jucătorii să fie motivați, să le fie foame. Nu se face performanță cu burta plină!
- Opt puncte în Champions League cu Unirea Urziceni a părut ireal!
- Eu spun că, de fapt, am făcut 108 puncte, fiindcă e foarte dificil în Ligă! După ce am pierdut fără drept de apel la Sevilla, am schimbat sistemul, am făcut un meci bun acasă cu Stuttgart, iar la Glasgow, la acel 4-1, planul a fost să profităm de contraatac și faze fixe. Ne-a ieșit! Băieții ar fi meritat atunci calificarea în primăvara europeană, dar era nevoie de un miracol.

"Sunt tratat ca un dușman al fotbalului pe stadioanele din țară"

- Cu Steaua au fost atâtea ocazii în care s-a vehiculat numele tău, dar oferte concrete ai avut?
- La câteva zile după ce am plecat de la Rapid a venit MM Stoica la mine acasă și a încercat să mă convingă. I-am spus că nu sunt pregătit și trebuie să mă recuperez un pic după experiența din Giulești. Și a mai fost ulterior o altă discuție la telefon, dar nimic concret.
- Ai putea colabora însă cu patronul Stelei în stilul său invaziv bine cunoscut?
- Nu e perioada potrivită să vorbesc despre Steaua și Gigi Becali, pentru că sunt în luptă cu ei pentru titlu. Nu-mi place să iau adversarul la mișto sau să-l vorbesc de rău. Răspund, inclusiv suporterilor, doar dacă sunt atacat. N-am jignit pe nimeni și vreau să fiu respectat. De exemplu, n-am să înțeleg niciodată, chiar dacă se supără toată lumea, de ce sunt înjurat pe stadioane în deplasare! N-am nicio explicație!
- Poate felul tău mai expansiv de pe margine îi "inspiră" pe cei din tribune!
- Ce stil? Că-mi dau viața pentru echipa mea? N-am supărat pe nimeni, n-am păcălit meseria nici ca jucător, nici ca antrenor, am făcut mereu cinste fotbalului românesc, n-am intrat în niciun blat, n-am fost parte la nicio nenorocire. Doar mi-am făcut treaba! Dar mi se pare că sunt tratat ca un dușman al fotbalului în România. Nicăieri în altă parte nu sunt înjurat. Aș vrea să fiu respectat mai mult. Atât!

"Mă mai întâlneam cu Burleanu dacă nu voiam la națională?"

- Când va veni și ora lui Dan Petrescu pe banca naționalei?
- 99 la sută, nu cred că se va mai întâmpla! Au fost două ocazii, nu s-a legat, e greu să vină și a treia oară. Sunt conștient de asta. Când eram la Kuban, am avut o discuție cu Mircea Sandu, dar rușii mi-au zis că mă închid în oraș dacă vreau să plec. Îi luasem din liga secundă, i-am promovat, nici n-au vrut să audă. Aveam și un salariu pe care în România nu l-aș fi câștigat în zece ani. Acum, nu m-a lăsat CFR și nu am dorit să intru în polemică cu niște oameni care m-au vrut și m-au adus la Cluj.
- Dar tu erai decis să preiei reprezentativa?
- Eu nu am refuzat naționala! Am întrebat clubul, conducătorii n-au fost de acord, OK, am contract la CFR, îmi fac mai departe meseria acolo unde sunt. Păi, dacă nu voiam, mai mergeam să discut cu Burleanu, Stoichiță și Vochin? Dar le-am explicat clar că trebuie să agreeze și clubul despărțirea de mine.

"Aș fi făcut altceva decât Contra la primele patru partide"

- Cum ți se pare începutul de mandat al lui Contra?
- Cu plusuri și minusuri. N-a avut încă timp să cunoască echipa. În această perioadă trebuie să studieze mult randamentul jucătorilor, să aibă o strategie clară, să se fixeze asupra fotbaliștilor pe care-i are în vedere și să spere că mai apare ceva nou. Sigur, eu aș fi făcut altceva decât Cosmin în aceste prime patru partide.
- Ai fi mizat deja pe mulți tineri, de exemplu?
- Nu pot să spun. Dar când m-am întâlnit cu Burleanu aveam deja lotul și strategia făcute. Nu era nimic la întâmplare. N-aș vrea însă să detaliez ca să nu se interpreteze. Cert e însă că n-aș fi făcut cum a procedat Contra. Sigur, echipa a jucat bine, a avut rezultate, cu excepția ultimului meci, și sper să-i iasă până la capăt.


"Era greu să decid eu totul în altă parte decât la CFR Cluj"

Petrescu explică de ce a ales-o pe CFR Cluj: "După experiența din Emirate, cei mai insistenți erau de la Konya. M-a sunat însă și Mara din partea lui CFR, am zis să discut cu el și cu Bilașco înainte de a lua o hotărâre. Au reușit să mă convingă. Dacă mergeam în altă parte, era greu să decid eu tot, să fiu numărul unu. Dar la Cluj asta mi s-a promis și se respectă. Băieții sunt cu banii la zi, am adus jucătorii pe care i-am vrut, evident, ce ne putem permite. Sper să fie sezonul lui CFR! Mi se pare însă ciudat sistemul cu înjumătățirea punctelor. Ziceam la fel și dacă eram pe locul cinci, nu pe întâi! N-are voie să se păstreze aceeași regulă și sezonul viitor". 

"Trebuia să mai rămân în China"

"Bursucul" are pe CV-ul de antrenor și trei experiențe exotice: "În Qatar m-a vrut un șeic la o echipă, Al Arabi, care și înainte de mine, și după ce am plecat se bate numai la retrogradare. În aceste zone e bine să mergi la cluburi care sunt obișnuite cu performanța, cum e cazul cu Olăroiu, de exemplu. Altfel e greu să faci ceva. Dar la celelalte două, Al Nasr și Jiangsu, mi-am făcut datoria cu brio. Pe Al Nasr am luat-o de pe ultimul loc, am lăsat-o pe 5 și am jucat finala Cupei Președintelui, iar cu Jiangsu am cucerit unicul trofeu din istoria clubului, Cupa Chinei. Ar fi trebuit să mai rămân acolo. Am și lăsat o impresie puternică, dovadă că jucătorii m-au plâns când am plecat, iar fanii mă regretă și acum, când îl au pe Capello pe bancă și stau spre coada clasamentului". 

"Sunt mulți jucători foarte buni cu care am avut ocazia să lucrez. Teixeira și Ramires la Jiangsu, Kurany și Dzsudzsák la Dinamo Moscova, Pablo Hernandez și Paulinho la Al Arabi, Wanderley la Al Nasr ori Deac și Hoban la CFR Cluj"

"În sezonul titlului cu Urziceni ne-a ajutat mult chestia cu arbitrii străini. Nu cred că luam campionatul dacă în ultimele șapte etape nu veneau brigăzi externe. Știu, toți erau «prietenii» mei, spanioli, greci, ruși! Mi-e scârbă! M-am gândit eu vreodată să discut cu vreun arbitru?!"

3titluri de cel mai bun antrenor al anului a cucerit Dan Petrescu în Ancheta Gazetei Sporturilor: 2008, 2009, 2011

Echipe la care a antrenat: 

  • SPORTUL STUDENȚESC: 2003; 2004-2005
  • RAPID: 2003-2004
  • WISLA: 2005-2006
  • UNIREA URZICENI: 2006-2009
  • KUBAN KRASNODAR: 2009-2012; 2016
  • DINAMO MOSCOVA: 2012-2014
  • AL ARABI: 2014
  • ASA TG. MUREȘ: 2015
  • JIANGSU SUNING: 2015-2016
  • AL NASR: 2016-2017
  • CFR CLUJ: 2017 - PREZENT

3trofee ca antrenor a cucerit Petrescu: un campionat al României, Supercupa României și o Cupă a Chinei

 Partea a IV-a: CHELSEA

”Trebuia să-mi termin cariera la Chelsea”

Pentru Petrescu, 5 ani pe Stamford Bridge au fost suficienți spre a intra în istoria lui Chelsea. Hoddle l-a ochit și l-a promovat, pe Gullit l-a impresionat, Vialli i-a forțat plecarea

Dan Petrescu - Chelsea înseamnă o poveste de dragoste infinită. Și ce dovadă mai elocventă poate fi decât că "Bursucul" și-a botezat a doua fiică după numele clubului londonez, în a cărui a istorie a intrat forever după cinci sezoane tumultuoase petrecute pe Stamford Bridge!

Ajuns la 50 de ani, fostul fundaș dreapta îți dă senzația că a înmagazinat în memorie fiecare secundă trăită în tricoul lui Chelsea, versiune mai romantică, cea dinaintea boom-ului asigurat după achiziția clubului de către Roman Abramovici, în 2003.

"Când am văzut că au semnat Gullit și Hughes, am zis că e treabă!"

Petrescu povestește experiențele britanice cu o fervoare incredibilă. Bunăoară, cum a poposit la gruparea din vestul Londrei: "Aveam o perioadă mai delicată la Sheffield, unde fanii țineau la mine, dar se schimbase antrenorul, n-am jucat vreo trei meciuri și m-au trimis la echipa secundă. Am evoluat însă serios și acolo, am dat două-trei goluri, iar la una dintre partide a venit un scouter de la Chelsea. Urmărea pe altcineva. M-a remarcat însă pe mine, i-a transmis lui Hoddle și așa s-a realizat transferul".

Cum s-a decis să facă pasul? "Când am văzut că semnaseră deja Gullit și Hughes, am zis că e treabă. Chiar dacă Chelsea se afla pe locul 11, a fost o ofertă bună pentru mine, mă mutam și la Londra, plus că proiectul părea promițător. De altfel, asta era și strategia directorului sportiv Colin Hutchinson: să aducă întâi nume mari, să atragă lumea și alți jucători. Asta am încercat și eu apoi ca antrenor. E o idee bună".

"Aș da orice să mai retrăiesc zilele de la finala Cupei Angliei"

Iar începutul l-a ajutat: "Am debutat cu gol contra lui Newcastle, care era lider. Am învins atunci cu acea reușită, iar suporterii m-au adoptat din start. Am avut șansa asta, să cam dau gol peste tot la primele meciuri! Și la Foggia, și la Sheffield, și la Chelsea".

Dintre trofeele cucerite peste Canalul Mânecii, Cupa Angliei ('97), Cupa Ligii, Cupa Cupelor și Supercupa Europei (toate '98), pe primul, 2-0 cu Middlesbrough, îl declară cel mai aproape de suflet: "Era un trofeu luat de club după peste 20 de ani. O presiune și o bucurie imense! Spectacol cu o săptămână înaintea jocului, parcă înnebunește toată lumea! Plus felul minunat în care am câștigat. Aș da orice să mai retrăiesc acele momente".

"Prietenie incredibilă cu Ruud"

Un capitol aparte a fost relația cu Ruud Gullit, omul pe care-l înfruntase ca jucător în finala Cupei Campionilor Europeni 1989, Milan - Steaua 4-0. "Destinul a făcut ca, peste ani, să devenim colegi la Chelsea și apoi să-mi fie chiar antrenor acolo", spune Dan the Man.
Și continuă: "Cu Ruud am avut o prietenie incredibilă. A doua zi după ce a devenit antrenor la Chelsea m-a invitat la masă, cu soțiile, mi-a zis că vrea să semnez un contract nou pe trei ani, așa, dintr-odată, fără ca eu să cer nimic. M-a impresionat. A fost schimbat apoi în timpul campionatului, când eram în sferturile de finală în Cupa Cupelor și în Cupa Angliei și pe locul trei în campionat. Deci total nemeritat! Nu am înțeles de ce, mai ales că noi aveam să cucerim în acel an ambele cupe. I s-a reproșat că nu stătea prea mult pe la club în afară de antrenamente, nu mai știu exact. Dar mi-a părut rău pentru munca lui!".

"Vialli voia să fie numărul unu, dar a greșit"

În oglindă, cu urmașul lui Gullit, Vialli, relațiile au fost aprinse: "Eram buni prieteni de când era jucător, dar imediat după ce a trecut pe banca tehnică a făcut o ședință cu mine, cu Poyet, Zola și Di Matteo. Și ne-a zis «Din momentul ăsta nu mai am cum să fiu prietenul vostru. Sunt antrenorul vostru. Nu mai poate fi ca înainte». Ne-a pierdut pe toți în acea clipă. El trebuia să spună «Băi, sunt prietenul vostru, dar acum sunt și antrenor, nu mai poate fi ca înainte». Am fi înțeles, l-am fi respectat ca tehnician, eram toți oameni de 29-30 de ani. Vialli voia însă să fie el numărul unu, să se impună, dar a greșit, pentru că toți cei pe care i-a îndepărtat erau băieți extraordinari. Nu i-ar fi creat nimeni probleme. Probabil a vrut însă să facă echipă nouă".

Explicațiile vin mai departe: "Pe Zola, Poyet și Di Matteo nu-i mai băga, pe mine m-a mai folosit vreo 50 de jocuri. Într-unul singur, cel mai important, m-a evitat însă. Bătusem acasă pe Barcelona cu 3-1 în sferturile Champions League, iar la retur m-a trimis în teren abia la 1-5, după minutul 100, când eram și cu un om în minus. Mi s-a părut ciudat. De acolo a venit ruptura, pentru că în toate celelalte 17 meciuri anterioare din Champions League jucasem 90 de minute și n-am înțeles decizia".

"Am plecat zece zile în România fără să anunț pe nimeni"

Petrescu punctează apoi alt episod din saga tensionată cu Vialli: "Tot timpul îmi spunea că sunt cel mai bun din echipă, dar începuse să mă scoată mereu prin minutul 50-60, fără nicio explicație. Apoi, am pierdut un meci cu Manchester United, 2-3, eu am dat un gol și o pasă de gol, dar m-a certat pe mine pentru înfrângere. M-am supărat și am plecat zece zile în România. N-am anunțat pe nimeni. După aia mi-a zis că-l vrea pe Laudrup și ar fi bine să plec. A venit o ofertă bună de la Bradford, am zis OK, chiar dacă mai aveam doi ani de contract cu Chelsea. Dacă nu era Vialli, nu plecam niciodată! Regret acum că am făcut-o. Chiar dacă nu jucam, nu conta. Eram acolo! Trebuia să-mi termin cariera la Chelsea, chiar dacă nu aveam o relație bună cu antrenorul". 


"Dan, n-ai voie să simulezi! Ridică-te!"

Episod special de fair-play trăit de Petrescu în Premier League: "La un meci, am urcat în atac, m-a împins unul, iar eu am căzut și am jucat și un pic de teatru ca să ia adversarul cartonaș galben. Culmea, a venit peste mine căpitanul Denis Wise și a început să strige «Ridică-te! Ridică-te!». «Ce faci, bă? Ia-l pe ăsta, nu pe mine!». Îmi explica să nu mă mai arunc să primească ăla avertisment. «Noi nu facem d-astea!». Da, cam așa am pățit! Ăștia nu cereau niciodată penalty!". 

"Am refuzat Real și Ajax"

Petrescu povestește că a avut două ocazii speciale de a părăsi Chelsea, dar a declinat ambele oferte: "Mai întâi, a vrut să mă ia Real Madrid. Mă doreau și Capello, și Valdano, care era manager general. Au fost discuții cu Giovanni Becali, dar nu s-a legat nimic. M-a căutat apoi Ajax. M-a sunat Frank de Boer să vin la ei. I-am zis că îmi place la nebunie sistemul lor, jucau acel minunat 3-4-3, dar îmi e bine la Chelsea și nu e cazul să plec.

Răfuiala cu Terry: "Eu sunt șeful aici!"

Între Petrescu și John Terry, un alt nume istoric pentru Chelsea, există o amiciție trainică. Prima intersectare între cei doi s-a lăsat însă cu scântei la antrenament, în 1998, când "Bursucul" se număra printre greii de pe Stamford Bridge, iar Terry de-abia își începea povestea: "Ne-am certat puțin, ne-am lovit la antrenament, m-am dat la el și i-am zis «Vezi că eu sunt șeful aici!». Mi-a spus că nu-l interesează. Asta a fost tot! Nu mă așteptam să ajungă o legendă. Nu mi se părea că e așa bun, dar el a dovedit că e un campion". Ulterior, anul trecut, Petrescu a vrut să-l aducă pe Terry la Al Nasr, în Emirate: "Aveam nevoie de un fundaș central, era o imagine bună pentru club, el voia să vină, dar șefii clubului nici n-au vrut să audă".

"99 la sută nu voi ajunge vreodată antrenor la Chelsea. E o evaluare realistă. Dacă cei de acolo m-ar vrea, m-aș duce. Dar trebuie să fac și eu ceva înainte, să câștig un Champions League, un trofeu important"

"Daily Mail" l-a pus în echipa all-time a lui Chelsea: 
Cech - Petrescu, Carvalho, Terry, Ashley Cole - Wise, Makelele, Lampard, Hazard - Zola, Drogba

clipboard01

Comentarii (14 ) Adaugă comentariu

vlad007  •  27 Decembrie 2017, 07:05

Dan Petrescu a fost un produs 100% al centrului de juniori de la Steaua. Ca sa intri in linia de aparare consacrata la Sevilla 1986, nu i-a fost usor. Noroc cu noile achizitii Lung, Gica Popescu, Ungureanu, Hagi, Rotariu, dupa fuga lui Belodedici la Steaua Rosie Belgrad, asa a putut intra in echipa. Victoria si calificarea dramatica la meciul decisiv cu Danemarca -au plasat odata cu Revolutia pe o traiectorie buna spre Serie A. Intarit de durul Zeman, a facut pasul urmator spre Premiership in Anglia. La Chelsea a atins gloria deplina si apogeul, plus meciurile exceptionale de la CM SUA 1994 si Franta 1998, plus Euro 1996 si 2000. Ca antrenor, s-a dus unde este mai greu si a reusit de multe ori sa depaseasca asteptarile si asa favorabile. Acum la 50 ani este pe cai mari, la CFR Cluj poate castiga campionatul, oricum va prinde locul 2 si preliminariile Champions League. Este un antrenor modern, uns cu multe alifii ca jucator si chiar pe banca tehnica, iar visele sale acum declarate ca himere se pot implini mai curand decat credem: sa antreneze nationala Romaniei, poate si pe Steaua, ca sa nu uitam visul suprem Chelsea! Sincer Bravo cu felicitari si legitime promisiuni de viitor, DAN PETRESCU!

Berlogea Gigi  •  22 Decembrie 2017, 18:34

LA MULTI ANI DAN PETRESCU !

balauru48  •  22 Decembrie 2017, 17:04

Nu i-ati pus cea mai importanta intrebare: de ce isi injura jucatorii. Altfel este un antrenor bun, dar cu un caracter ciudat. De asta te injura lumea pe stadioanele din Romania. Nu ca ar fi normal sa se intample. Si punctul culminat al interviului: ''Episod special de fair-play trăit de Petrescu în Premier League: "La un meci, am urcat în atac, m-a împins unul, iar eu am căzut și am jucat și un pic de teatru ca să ia adversarul cartonaș galben. Culmea, a venit peste mine căpitanul Denis Wise și a început să strige «Ridică-te! Ridică-te!». «Ce faci, bă? Ia-l pe ăsta, nu pe mine!». Îmi explica să nu mă mai arunc să primească ăla avertisment. «Noi nu facem d-astea!». Da, cam așa am pățit! Ăștia nu cereau niciodată penalty!". Lectie pentru fotbalistii romani trisori, in special pentru cei ai fecesebeului! La multi ani Dan Petrescu!

Vezi toate comentariile (14)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase