Raport alarmant: oamenii fac tot mai puțin sex!

Articol de GSP luni, 13 martie 22:34

În epoca vitezei, activitatea sexuală a oamenilor a început să cunoască un declin. Chiar dacă e o activitate sigură, plăcută și liberă, un raport publicat recent arată faptul că ne dedicăm tot mai puțin momentelor intime.



Un studiu citat de FHM menționează faptul că în anii '90, oamenii făceau mai mult sex. În medie, cuplurile aveau parte de această activitate de 60-65 ori pe an. În 2014, media anuală a scăzut la 53 acte sexuale pentru un cuplu.

Unul din motivele invocate pentru acest declin este instabilitatea relațiilor. ”Mult mai puțini oameni reușesc să aibă o relație de durată acum, față de anii '90. La americani, procentul celor cu vârste de 18-29 care nu locuiesc cu un partener a crescut de la 48% la 64% între 2005 și 2014. Dat fiind faptul că persoanele căsătorite fac sex mai des, în medie, față de nefamiliști, declinul persoanelor căsătorite afectează și media actelor sexuale”, se arată în raport.