Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 11 mai 2011 11:50
Andreea Chelaru şi George Baltă sînt doi sportivi români cărora sportul le-a adus mai multe suferinţe decît satisfacţii. În urma unor accidente cumplite, cei doi tineri au rămas paralizaţi şi imobilizaţi în scaunul cu rotile, iar acum trăiesc într-o lume ”strîmtorată”. Nu regretă nimic, nu urăsc sportul şi continuă să viseze şi să spere.
Speranţe năruite
Cînd te gîndeşti la gimnastică, îţi aduci aminte de Nadia şi îţi imaginezi fetiţe pline de graţie care transformă nişte mişcări insipide în adevărate spectacole. Însă, în spatele frumuseţii din sala din sala de concurs, se află mii de ore de muncă, dar şi suflete rănite. O astfel de poveste are şi Andreea Chelaru, gimnasta care de la 14 ani a rămas paralizată şi imobilizată într-un scaun cu rotile.
În 1999, Andreea se afla în sala de la Oneşti unde se pregătea cu seriozitate pentru a devenit campioana. Visul i-a fost spulberat într-o zi, în timpul unei sărituri. A bătut energic, urma să execute o Tsukahara, dar s-a răzgîndit în aer. Trupul i s-a contorsionat ciudat şi a aterizat pe ceafă. De atunci, a suportat mai multe operaţii, sperând că se va întâmpla şi pentru ea o minune, însă starea sa nu a înregistrat nicio ameliorare şi a fost nevoită să se resemneze.
Au trecut 11 de ani de cînd Andreea a fost diagnosticată cu traumatism medular la vertebrele C5-C6 şi a rămas imobilizată. Nu poartă pică nimănui, iubeşte la fel de mult gimnastica şi trăieşte cu seninătatea pe care doar o au doar persoanele cu un caracter puternic, încercate de viaţă.
"La început nici nu mi-am dat seama ce s-a întîmplat. Eram mică şi credeam că o să mă fac bine", explică fata. În 2002, i s-a spus în faţă, în Franţa, că n-o să mai poate merge niciodată. "În primii ani nu voiam să ies pe stradă în căruţ, mi-era ruşine", subliniază ea.
”Nu regret nimic, nici gimnastica, nici operaţia... E viaţa mea, o trăiesc aşa”, mărturiseşte cu sinceritate Andreea.
”Dărîmat” de rugby!
George Baltă este unul dintre sportivii pentru care cariera sportivă nu a însemnat doar glorie şi performanţe, ci şi multă suferinţă. Pe 11 martie 2006, tînărul care atunci avea 20 de ani, a jucat un meci de pregătire contra "naţionalei" de juniori. În timpul partidei, George, taloner la Olimpia Bucureşti, s-a năruit pe teren. "Mai erau zece minute. Grămadă! Nu eram încordat. Am pus bărbia în piept. Am auzit o pocnitură înfundată, apoi am simţit un curent de la gît în jos. Asta a fost", îşi rememorează George coşmarul.
În urma acelui cumplit accident, George a rămas paralizat de la gît în jos, iar de atunci este imobilizat într-un cărucior cu rotile. Diagnosticul a fost unul grav: traumatism vertebro-medular cervical, luxaţie anterioară bilaterală C6-C7, cu alte cuvinte coloana vertebrală deformată în zona gîtului şi măduva secţionată complet.
Poate că ar fi îndreptăţit să urască sportul, adică rugby-ul, însă ca orice om care a pus suflet în ceea ce a făcut, nu are nici un resentiment, ba din contra...”Nu, cum o să-l urăsc?! E ceea ce-mi place cel mai mult pe lume. Accidentul? Aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu. Dacă acum aş fi sănătos, aş face iar rugby fără nici un resentiment, fără cea mai mică urmă de frică. Rugbyul pentru mine e ca un drog. Uit de tot şi de toate cînd merg pe teren şi privesc un meci de rugby”, a povestit sportivul.
De la accident, George s-a luptat mereu pentru viaţă, acolo, în grămadă. A împins, chiar dacă nu-şi mai simte trupul, metru cu metru, zi de zi, pentru supravieţuire.
