SPORTURI  »  ALTELE  »  OINĂ

FOTO Sportul național, aproape de a-și stabili campioana » Frontiera sprintează către un nou titlu!

Articol de - Publicat luni, 29 mai 2017 22:36

După un turneu regulat cu victorii pe linie, constănţenii sunt favoriţi să devină din nou campioni la oină. Sportul naţional românesc a intrat în linie dreaptă pentru desemnarea campioanei din acest sezon.

Opt echipe s-au prezentat la startul turneului regulat al Campionatului Naţional, găzduind la sfârşitul săptămânii trecute de Cluj. Ca de fiecare dată, Frontiera Tomis Constanţa, deţinătoarea celor mai multe trofee şi proaspăta câştigătoare a Cupei Regelui, a pornit din postura de mare favorită.

Constănţenii şi-au respectat statutul, obţinând victorii pe linie şi au luat deja o opţiune importantă în cursa pentru titlu. Surpriza a venit însă în lupta pentru locul secund.

Tradiţionala rivală a grupării de pe litoral, Straja Bucureşti a făcut mai mulţi greşiţi, încheind întrecerea la o distanţă considerabilă faţă de Frontiera. În plus, bucureştenii au terminat la egalitate cu revelaţia competiţiei, Politehnica Cluj, şi vor avea o misiune dificilă în play-off.

La doar două lungimi în spatele celor două s-a clasat Biruinţa Gherăeşti, astfel că duelul pentru un loc pe podium la finalul campionatului se anunţă foarte încins.

"A fost o competiţie extrem de spectaculoasă, cu meciuri de înalt nivel tehnic, vreau să felicit toate echipele participante şi să remarc spiritul de fair play în care s-a disputat întreaga evenimentul.

CS Politehnica Cluj s-a prezentat foarte bine şi a confirmat creşterea din ultima perioadă, în timp ce Frontiera Constanţa a demonstrat din nou că este o forţă în sportul nostru naţional şi a reuşit un turneu perfect", a spus la final preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre.

Clasamentul sezonului regulat:

1. Frontiera Tomis Constanţa 21p
2. Straja 17p
3. CS Politehnica Cluj 17p
4. Biruinţa Gherăeşti 15p
5. Brigada Gherăeşti 13p
6. Stejarul Pârcovaci 11p
7. Energia Râmnicelu 9p
8. Dinamic Coruia 9p

Primele patru clasate se vor lupta pentru titlul de campioană în cadrul a două turnee play-off, programate la Oneşti (16-19 iunie) şi Iaşi (15-17 septembrie).

Fiecare echipă va intra play-off cu toate punctele câştigate la turneul regulat. Între cele două turnee, în perioada 20-22 iulie, Constanţa va fi gazda Cupei României, a doua competiţie ca importanţă în oină.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează