SPORTURI  »  ALTELE  »  HOCHEI PE GHEAŢĂ / ROMÂNIA-FINLANDA 0-12 (0-4; 0-5; 0-3)

Nemiloşii » România a fost umilită la meciul de hochei pe gheaţă cu Finlanda, scor 0-12

Portarul Adorjan e învins încă o dată. Finlandezul Gymer exultă
Portarul Adorjan e învins încă o dată. Finlandezul Gymer exultă

Articol de , , - Publicat miercuri, 20 februarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 16 mai 2013 00:25

Tinerii hocheişti din România nu au rezistat atacurilor organizate ale nordicilor. "Tricolorii" au primit o duzină de goluri.

Patinoarul Olimpic din Braşov mai avea puţin şi dădea pe dinafară aseară. Aproape 3.000 de oameni s-au înghesuit în arena cu 1.800 de locuri pentru a vedea formaţia naţională de puşti a României. Pe scări, pe lîngă parapetul de plexiglas din jurul gheţii, în spatele publicului aşezat pe scaune. La nici o probă de la FOTE nu s-a adunat atîta lume cîtă a venit la partida România- Finlanda.

Goluri şi atitudine
Numai că finlandezii nu s-au lăsat intimidaţi de încurajările celor din tribună. Au început tare, înscriind în primele 20 de minute de joc patru goluri. Pe patinoar s-a conturat încet-încet şi un rock star de 16 ani, pe numele lui Sebastian Aho. Despre el vom mai auzi cu siguranţă, dacă ne vom uita la meciurile din Divizia Mondială, peste cîţiva ani. Sau la cele din NHL. Aho înscrisese după primele două reprize patru din cele nouă goluri marcate de finlandezi pînă atunci.

În tribune atmosfera a fost gălăgioasă, cu tobe, valuri mexicane, urale sau oftaturi de dezamăgire. N-au lipsit nici momentele picante de pe gheaţă, tinerii jucători arătînd că la impulsivitate şi harţă sînt egali, indiferent de valoarea dintre porţi.

În cea de-a treia parte a jocului, finlandezii au mai străpuns de trei ori poarta apărată de Atilla Adorjan, premiat la final de Nadia Comăneci pentru evoluţia sa. La hochei, Finlanda a fost cert mai bună. Pucul li se lipea de crose jucătorilor din nord, iar combinaţiile ştiute pe dinafară au transformat Ţara Celor 1.000 de Lacuri în Ţara Celor 1.000 de Pase Precise!

Publicul nu s-a supărat, diferenţa era clară. Spectatorii le-au aruncat bomboane micuţilor "tricolori" care mai au de crescut.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
amicu
amicu  •  20 Februarie 2013, 14:07

iar la final doar Marinescu a venit sa salute galeria care a sustinut mereu echipa. Restul cred ca nu intelegeau, sau nu voiau sa inteleaga ca fanii ii cheama sa ii salute.

amicu
amicu  •  20 Februarie 2013, 14:05

care ROMANIE????

Vezi toate comentariile (2)
Comentează