SPORTURI  »  ALTELE  »  

Premieră după 100 de ani: competiție școlară de oină feminină la Bacău!

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 mai 2017 22:12

Bacăul va găzdui, în perioada 19-21 mai, un eveniment care nu s-a mai petrecut în ultima sută de ani: prima competiție de oină feminină, la nivel școlar.

”Vom avea, în premieră, după o pauză de 100 de ani, onoarea de a organiza prima competiție școlară de oină pentru fete. Este prima dată după 1899, de pe vremea lui Spiru Haret, când va fi o asemenea competiție”, a declarat prof. Otilia Lazăr, organizatorul concursului.

Vor fi opt echipe participante, din județe diferite și vor reprezenta următoarele școli sau licee: Școală Gimnazială Dieci (Arad), Școală Gimnazială Recea (Brașov), Școală Gimnazială Râmnicelul (Brăila), Liceul Teoretic Jean Monnet (București), Școală Gimnazială nr. 1 Curcani (Călărași), Școală Gimnazială Galicea Mare (Dolj), Școală Gimnazială Gherăiești (Neamț) și Școala Gimnazială Remetea Chioarului (Maramureș).

”Alături de Nicolae Dobre, președintele FR de Oină, dorim să aducem în mediul școlar cât mai multe competiții pentru a contribui la popularizarea acestui sport minunat”, a mai adăugat Otilia Lazăr.

Competiția se află sub egida Federației Române de Oină și a Ministerului Educației Naționale, fiind sprijinită de DJST Bacău și Inspectoratul Școlar Județean, Bacău.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează