ALTELE   •   

CE POLO

România, prima înfrîngere la Europenele de polo!

 
01 Septembrie 2010
 

romania

România a înregistrat primul eşec din grupa A a Campionatelor Europene de polo care se desfăşoară la Zagreb (Croaţia).

După victoriile cu Turcia şi Spania, România a fost învinsă de Croaţia, scor  7-13. Chiar dacă au început foarte bine partida, cîştigînd prima repriză cu 4-3, tricolorii au mai rezistat doar în cea de-a doua. La finalul primei părţi de joc, Croaţia conducea cu 6-5.

După pauza mare, croaţii au început să se desprindă decisiv, profitînd de multiplele eliminări ale tricolorilor şi de greşelile făcute în apărare. Busjle a fost principalul marcator al adversarilor, reuşind să înscrie şase goluri. În cea de-a treia repriză, tricolorii au marcat doar o singură dată, prin Andrei Iosep, în timp ce croaţii au înscris de patru ori, scorul fiind 10-6. Ultima repriză le-a aparţinut tot elevilor lui Ratko Rudic care au mărit diferenţa la şase goluri, 7-13, după reuşitele lui Busjle, Karac şi Buric.

Marcatorii României au fost: Radu Cosmin (2), Andrei Iosep (2), Alexandru Matei (1), Ramiro Georgescu (1), Alexandru Ghiban (1).

România-Croaţia 7-13

FINAL de meci! România pierde prima partidă de la Campionatele Europene!

Gol Croaţia! Şut la colţul scurt al lui Karac!

Gol Croaţia! Buric este angajat în centru şi aruncă din 2 m, marcînd cel de-al 12-lea gol pentru Croaţia

Două atacuri consecutive ratate atît de croaţi, cît şi de tricolori

Om în plus pentru Croaţia! Matei este eliminat!

GOL România! Radu Cosmin marchează cel de-al şaptelea gol pentru tricolori!

Gol Croaţia! Busjle înscrie primul gol al reprizei, mărind diferenţa în favoarea Croaţiei!

Diaconu şutează din poziţia de inter stînga, însă portarul croaţilor apără fără probleme

Începe a ultima repriză! Croaţia are angajamentul!

Se încheie a treia repriză!

Ramiro Georgescu aruncă de la 6 m, peste poartă!

Gol Croaţia! Busjle marchează al cincilea gol, din poziţia de extremă dreapta!

Ghiban este eliminat pentru a treia oară!

Tricolorii construiesc frumos un nou atac, Radu Cosmin este angajat pe centru, aruncă din 2 m, însă mingea loveşte bara!

România are om în plus!

Iosep îl angajează pe extrema stîngă pe Georgescu, însă acesta aruncă în portar!

Gol Croaţia! Busjle marchează din 2 m, după ce este angajat foarte bine de Boskovic!

Iosep aruncă, însă portarul advers prinde mingea fără probleme

Eliminare pentru croaţi! Time-out cerut de Istvan Kovacs!

Gol Croaţia! Boskovic marchează din lovitură de la 5 m

GOL România! Andrei Iosep marchează cel de-al doilea gol, după o aruncare de pe extrema dreaptă!

Om în plus pentru România!

România ratează cel de-al doilea atac consecutiv! Croaţia are din nou om în plus!

Gol Croaţia! Jokovic măreşte diferenţa, după un gol înscris din colţul drept!

Ramiro Georgescu este eliminat!

A început repriza a treia! România are angajament!

Se încheie a doua repriză! Croaţia se află în avantaj!

Boskovic aruncă din 7 m, însă mingea se loveşte de bară

Gol Croaţia! Boskovic marchează primul său gol al partidei!

Eliminare pentru Ghiban!

GOL România! Ghiban înscrie din 2 m, după o fază perfectă creată de poloiştii români!

Eliminare pentru Croaţia!

Gol Croaţia! Busjle reuşeşte cel de-al treilea gol consecutiv pentru Croaţia care preia conducerea

Alexandru Matei şutează puternic, pe lîngă poartă!

Boltă din 10 m pentru Alexandru Matei! Din nou bară!

Trage interul croat, însă apărarea tricoloră se menţine pe poziţii, iar Stoenescu prinde minge fără probleme!

Buşilă primeşte a doua eliminare!

Gol Croaţia! Busjle restabileşte egalitatea, după ce marchează cu un şut-torpilă din 8 m!

Radu Cosmin rezistă atacurilor croaţilor, aruncă la poartă, însă mingea se loveşte de bară!

Începe repriza a doua! Croaţia are primul angajament!

Se încheie prima repriză!

Gol Croaţia! Buslje menţine Croaţia în joc, după ce reuşeşte să înscrie cu un şut puternic din 5 m!

Georgescu şutează din 8 m, însă mingea loveşte bara!

GOL România! Iosep revine şi înscrie pentru România!

Gol Croaţia! Muslim reuşeşte să reducă diferenţa, profitînd de superioritate!

A patra situaţie de superioritate! Iosep Matei este eliminat!

GOL România! Ramiro Georgescu marchează cel de-al treilea gol pentru România, după ce şutează de la distanţă

GOL România! Alexandru Matei aruncă puternic la vinclu şi înscrie! România s-a aflat în superioritate!

Croaţii au încercat să şuteze din nou din 2 m, însă apărarea tricoloră respinge atacul

A treia superioritate pentru Croaţia. Diaconu este eliminat

Apărarea României se descurcă foarte bine, punîndu-le probleme mari croaţilor

Intervenţie foarte bună a lui Stoenescu, la şutul din 2 m a lui Dobud

Radu Cosmin este eliminat, Croaţia are om în plus!

Buşilă trage de la distanţă, însă Pavic nu are probleme în a respinge mingea!

GOL ROMÂNIA! Cosmin Radu egalează situaţia, după ce aruncă puternic de la 5 m

Prima ratare pentru România! Radu Cosmin aruncă cu boltă, însă portarul advers respinge! Corner pentru România!

Gol Croaţia! Dobud marchează primul gol al partidei!

Croaţii pornesc spre poarta lui Stoenescu! Kadar primeşte prima eliminare!

Alexandru Matei cîştigă primul angajment, însă ratăm primul atac

Începe meciul dintre România şi Croaţia!

România se află în grupa A de la Europenele de polo, alături de Muntenegru, Spania, Croaţia, Italia şi Turcia.

Din grupe se califică primele trei echipe, cîştigătoarea direct în semifinale, în timp ce următoarele dou ă clasate merg în sferturi.

În 2009, România a jucat împotriva Croaţiei, în sferturile de finală ale CM, fiind învinsă cu 5-7.

 
Comentarii (6)
selectescort  (1059 comentarii)
Fete, Fete, Fete sexy si rafinate pe htttp://www.SelectEscort.ro go and check it htttp://www.SelectEscort.ro
02 Septembrie 2010, 00:11   •   Comenteaza
thex  (42 comentarii)
Edit: Nu merita Romania sa fie reprezentata de acesti sportivi excelenti.
02 Septembrie 2010, 00:05   •   Comenteaza
thex  (42 comentarii)
pai cum dracu sa bata daca ei se antreneaza in parc si primesc 10 milionae ? Nu merita sa reprezinte Romania , mai bine ar reprezenta alta tara mai buna unde le sunt asigurate conditii.
02 Septembrie 2010, 00:04   •   Comenteaza
dariusul  (18 comentarii)
am gasit:D tvr2
01 Septembrie 2010, 19:09   •   Comenteaza
dariusul  (18 comentarii)
meciul asta nu-i transmins la tv?
01 Septembrie 2010, 19:08   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand pensiune turistica in Bran
Pensiune 3*, s=550mp, teren 1800mp, 7 camere duble si 2 apartamente, cu bai proprii, living-receptie, sala mese, bucatarie, spalatorie, 2 centrale pe gaz si lemne, sauna, depozit alimente, biliard, 2 ...
Brasov/Bran - pret 410.000,00 EUR
Bodybuilding & Fitness: Vand Steroizi Anabolizanti
Vindem steroizi anabolizanti la preturi avantajoase pentru crestere in masa si in forta: Danabol, Testosteron Enantat, Sustanon, Stanazol, Omnadren, Deca Durabolin, Winstrol, Androlic (Oxymetholone) ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
contructi
Execut lucrari de constructi, experinta 8 ani, gresie, fainata, parchet, zugraveli, tencuiala, instalator, instalatie electrica, izolati, etc.preturi avantajoase. Costel 0768425708.
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
VAND RHODESIA SI GASCOGNE
VAND FEMELA 1, 4 ANI RHODESIAN RIDGEBACK PRET 700 EURO SI FEMELA 1, 2 ANI GRAND BLEU DE GASCOGNE PRET 250 EURO.
Alba/Alba Iulia - pret 250,00 EUR
Vand afacere franciza
Predate afacere, contract franciza magazin articole pentru copii, contract pe 10 ani. Magazinul este descries de 1 an, se desfasoara pe 60 mp si este amplasat intr-un cunoscut mall din sectorul 1. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 60,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V