ALTELE   •   

SPADĂ

Steaua a cîştigat a treia oară Cupa Campionilor Europeni la spadă feminin

 
21 Ianuarie 2012 20:42
 

Anca Măroiu, Ana Brînză, Simona Deac și Simona Gherman înainte de concurs Foto: Augusto Bizzi

Ana Maria Brînză, Anca Măroiu şi Simona Gherman, campioane mondiale şi europene în 2011, au deschis anul 2012 cu un trofeu. Cele trei spadasine legitimate la Steaua alături de Simona Deac au cucerit sîmbătă pentru clubul lor Cupa Campionilor Europeni, competiţie desfăşurată la Napoli.

Steaua a început competiţia în "sferturi" de finală, unde a trecut de clubul En Garde din Franţa cu 45-36. În semifinale, cele patru steliste le-au învins pe italiencele de la Forestale cu 39-36, iar în finală au trecut de Levallois din Franţa cu 45-40.

Pe lîngă medaliile primite, Ana, Anca, Simona şi Simona le-au luat de tot italienilor şi trofeul, pentru că Steaua s-a impus de trei ori în această competiţie, 2008, 2011 şi 2012.

La concursul din Italia a participat şi a patra componentă a echipei de aur, Loredana Dinu, ea făcînd parte din echipa clubului său,Universitate Craiova. Lore şi colegele sale s-au oprit în sferturi de finală, fiind învinse de Levallois din Franţa cu 45-29.

 

 

 
Comentarii (14)
teilandezu  (218 comentarii)
Fetelor , felicitari ! Ma mir de unde mai ies performante in sportul romanesc . Meritul vostru este cu atit mai mare .
22 Ianuarie 2012, 08:16   •   Comenteaza
barcan  (10 comentarii)
Bravo fetelor inca o data pt. a nu stiu cata oara ,n-e faceti sa fim mandri ca santem stelisti ,respect ,tineti-o tot asa ,bravo
22 Ianuarie 2012, 00:28   •   Comenteaza
steaua.libera  (4925 comentarii)
Ole ole, ole ola Steaua inseamna CSA!
21 Ianuarie 2012, 23:48   •   Comenteaza
dakesis  (127 comentarii)
haha...cica tot steluta... Pai jucatoarele astea nu's luate tot cu japca? Si tot de prin Oltenia, in buna traditie a vasnicei armate romane, luate cu arcanul:) Pai ce scoala de spada are Craiova bai oite-lor? Scoate campion pe banda rulanda sala aia... ce sa stie behaitorii... Cica Steaua..hai ca sunteti patetici, ca de obicei...
21 Ianuarie 2012, 23:49   •   Comenteaza
steaua.libera  (4925 comentarii)
Bravo fetelor!
Branzici e cea mai tare! :)
21 Ianuarie 2012, 23:47   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Peugeot 607 HDi 170 CP
AN 2003 sf.anului, 2, 2 HDi 170 CP (resoftat de la 136 CP), 175.100 km reali, carte service, Negru Metalizat, FULL dotat, fara piele si navigatie! Are: Xenon, spalator faruri, CD Changer 6 CD, ...
Mures/Tg.mures - pret 7.200,00 EUR
Vand brichete de rumegus
Vindem brichete de rumegus la pretul de 400+TVA/tona.
Bucuresti/Bucuresti - pret 400,00 RON
Inchiriez brevet de turism
Posesoare brevet de turism cu functia manager in activitatea de turism, ofer spre inchiriere brevetul firmelor interesate.
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 EUR
Rulota fast food
Vand rulota tip fast food in stare foarte buna. A fost reconditionata in 2011 cand i-au fost montate: linoleum nou, mobilier pal nou, blaturi noi (unul este decupat pentru masa calda). ...
Ilfov/Otopeni - pret 5.200,00 EUR
Pierdut Bichon alb
Pierdut BICHON ALB in cartierul Timpuri Noi, zona Biofarm. OFER RECOMPENSA 1.000 EURO! Raspunde la numele PICASSO. Talie mica, pana in 2 kg, alb. Este sub tratament medicamentos! Telefon: ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V