SPORTURI  »  ATLETISM  »  PROTEST

Campion olimpic afectat direct de măsurile lui Trump: "Regina m-a făcut cavaler, America mă numește străin"

foto: Guliver/GettyImages
foto: Guliver/GettyImages

Articol de Cristian TomaJURNALISPORT - Publicat luni, 30 ianuarie 2017 14:37

Britanicul de origine somaleză Sir Mohamed Muktar Jama Mo Farah, care a fost înnobilat pentru că a devenit cel mai de succes atlet britanic la Jocurile Olimpice, a condamnat măsurile luate de Donald Trump privind interzicerea persoanelor din 7 țări catalogate ca sponsori ai terorismului. 

Donald Trump a semnat ordinul care prevede măsurile respective sambătă, iar imediat spre seară s-a declanșat haosul și incertitudinea în aerporturile americane. Cu toate că în mai multe orașe hotărârile judecătorești au blocat punerea în aplicare, duminică, Departamentul de Securitate Internă a emis un comunicat potrivit căruia se va continua punerea în aplicare a măsurilor.

Deși are cetătenie britanică, Mo Farah este de origine somaleză, iar Somalia face parte din acele state majoritar musulmane interzise, alături de Siria, Irak, Iran, Sudan, Libia, și Yemen.

El locuiește alături de familia lui în America de 6 ani și s-a declarat “profund tulburat” de perspectiva de a trebui să le explice soției și celor patru copii ai săi de ce nu se poate întoarce alături de ei.

"Pe 1 ianuarie anul acesta, Majestatea Sa Regina m-a făcut Cavaler. Pe 27 ianuarie, președintele Donald Trump m-a făcut străin. Am cetățenie britanică, locuiesc în America de șase ani, muncesc din greu, plătesc taxele și impreună cu soția mea creștem patru copii într-un loc pe care ei îl numesc acasă.

Acum, eu și mulți alții asemenea mie aflăm că este posibil să nu mai fim bine primiți", a declarat Mo Farah.

Britanicul în vârstă de 33 de ani a câștigat medalia de aur atât la Olimpiada din 2012 de la Londra, cât și la cea din 2016 de la Rio de Janeiro.

Sursa: washingtonpost.com, metro.co.uk

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (4)
onduku
onduku  •  30 Ianuarie 2017, 18:21

Statele Unite a fost prin Somalia? Sa mearga in Marea Britanie si Franta!

gabineg
gabineg  •  30 Ianuarie 2017, 17:57

De ce n-a trecut in ordin toate tarile islamice? Pentru ca in celelelate are afaceri, atat ca stat, cat si ca persoana privata!

sooos1ck
sooos1ck  •  30 Ianuarie 2017, 16:53
Postat de Radu Vernescu pe 30 Ianuarie 2017, 16:49

Este foarte simplu nu mai juca teatru. Apartii cultului morbid islam si lumea civilizata s-a saturat de asa zisa religie "a pacii".

Tu crezi ca Trump e naiv? Cu aceasta masura, interzice venirea teroristilor din Europa in SUA...sa nu uitam ca in Europa au venit cei mai multi, primiti de Germania cu bratele deschise!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează