ATLETISM | CUPA CONTINENTELORNicoleta Grasu, întrecută din nou de Perkovici. S-a clasat pe locul 6 la Cupa Continentelor!05.09.2010 |
|
În prima zi a competiţiei, Cupa Continentelor, care se desfăşoară la Split (Croaţia), Nicoleta Grasu a concurat pentru echipa Europei, în proba de aruncarea discului.
La acest concurs, cinci echipe reprezentînd cele 5 continente se vor întrece pentru supremaţia în atletismul mondial. În echipa Europei au fost selecţionaţi şi doi români, vicecampioni europeni: Nicoleta Grasu (disc) şi Marian Oprea (triplusalt).
Nicoleta Grasu s-a clasat pe locul şase, cu performanţa de 59.69 m, aruncare reuşită din ultima încercare. Şi de această dată, la fel ca la Campionatele Europene şi ca la etapa din Diamond League, la Zurich, românca a fost întrecută de croata Sandra Perkovici. Campioana europeană s-a clasat pe locul doi, cu o aruncare care a măsurat 63.29 m, fiind depăşită doar de chinezoaica Yangfeng Li (63.79 m).
În cea de-a doua zi a competiţiei, pentru Europa, va concura şi Marian Oprea, în proba de triplusalt.
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Ford a arătat ieri cît de uşor se intră în habitaclul maşinii care va fi produsă la Craiova datorită sistemului ingenios prin care uşile laterale se deschid atît de mult. Ford Europe a organizat ieri o conferinţă de presă online în care a prezentat sistemul ingenios privind accesul în habitaclul ...
|
Loading from
|
|