Trei ani de frustrări şi-o medalie minunată! GSP.RO îţi prezintă traseul lui Marian Oprea spre argintul european. Trimte-i un mesaj!

28 de ani a aşteptat România pentru ca în atletismul masculin să apară un nou medaliat olimpic.

Pe 26 august 2004, Marian Oprea se alătura lui Gheorghe Megelea (bronz la JO 1976, la aruncarea suliţei), după ce a încheiat concursul de triplusalt pe poziţia a doua, cu o performanţă de 17.55 m. Dupã cum declara într-un interviu, pasiunea pentru atletism a fost o joacă, la început, "am făcut multe sporturi, de triplusalt m-am apucat de-abia în 1998, dar mai mult în joacă. Din 2000, lucrurile au devenit serioase".

De atunci, cariera celui care este poreclit "Struţul" a fost presărată atît cu momente de glorie, dar mai ales cu clipe în care părea că va renunţa. A urcat, a coborît, iar cînd nimeni nu mai credea în el, a revenit.

TITLURI, GLORIE, PERFORMANŢE
După argintul cucerit la Jocurile Olimpice de la Atena, pentru Marian Oprea au urmat doi ani în care, prin rezultatele obţinute, a reuşit să se menţinã în topul celor mai buni săritori de triplusalt din lume. La numai 22 de ani, Marian începea sã-şi construiascã un viitor strălucit.

05 iulie 2005: Etapa de la Golden League, Lausanne. Marian Oprea atinge 17.81 m, stabilindu-şi cel mai bun rezultat al carierei. Ascensiunea de-abia începea!

10 august 2005: Marian Oprea sare doar 16.81 m în calificările Campionatelor Mondiale de la Helsinki, reuşind sã acceadă în finală cu al cincilea rezultat. O zi mai tîrziu, românul "zboară" 17.40 m şi "prinde" medalia de bronz, performanţa cu care îşi confirmă statutul de specialist al probei.

10 august 2006: La un an distanţă, "Struţul" iese din nou în evidenţă şi urcă pe podiumul european. Cu o săritură de 17.18 m, Marian îşi adaugă în palmares încă o medalie, de bronz. Bronzul european. Seria rezultatelor bune părea să arate că ascensiunea îşi urmeazã cursul firesc, iar drumul spre Beijing devenea din ce în ce mai lin. Însă...


ÎNCEPUTUL CHINULUI
... lucurile nu s-au dovedit a fi atît de simple pe cît păreau. Din martie 2007, Marian Oprea a suferit mai multe accidentari care i-au afectat cariera. "Struţu'" a fost diagnosticat cu tasare de vertebre lombare, iar apoi problemele la genunchiul stîng nu i-au mai dat pace pînă în 2010. Ultima dată a sărit la Beijing, pe 21 august 2008. De atunci, timp de aproape doi ani, Marian Oprea a fost spectator la o piesă în care el avea rolul principal.



martie 2007: Marian Oprea este nevoit să renunţe la sezonul competiţional pentru o perioadă din cauza unei accidentări. Este diagnosticat cu tasare de vertebre, dar cu ajutorul unor medici de la Oradea se vindecă. Doar pentru moment. Pentru că problemele de la genunchiul stîng încep să-l macine din ce în ce mai mult. Ar fi trebuit să se opereze, dar nu a vrut. Ar fi însemnat o pauză de cel puţin un an, deci absenţa de la Jocurile Olimpice.

iulie 2007: Marian concurează la Grand Prix-ul de la Roma, prima competiţie din acel sezon. Sare doar 16.67 m, însă Doina Anton se declară mulţumită. "Nu a sărit nici foarte slab, nici foarte bine. E primul concurs din acest an."

august 2007: Evoluţia de la Stockholm, unde "Struţu'" reuşeşte să atingă 17.32 m, îi dă speranţe românului pentru o revenire, mai ales că problemele de sănătate par să se mai amelioreze.

august 2007: La doua săptămîni după reuniunea din Suedia, Marian Oprea ar fi trebui să participe la Campionatele Mondiale de la Osaka, însă accidentările suferite de-a lungul vremii îşi spun cuvîntul. Oprea ratează întreg sezonul competiţional din acel an. 

aprilie 2008: Seria neagră a lui Marian Oprea continua. Începutul anului 2008 îl prinde cu aceleaşi probleme de sănătate care îl obligă să stea departe de groapa de nisip. Merge în Italia, unde urmează nişte tratamente pentru a putea participa la Jocurile Olimpice.

august 2008: Marian Oprea se clasează pe un meritoriu loc cinci, la Beijing (17.22 m), în condiţiile în care a concurat cu inflitraţii la genunchi şi cu doar 8 sărituri realizate în tot sezonul de vară înaintea Jocurile Olimpice.

Noiembrie 2008: Suferinţa trebuia să înceteze, aşa că Marian a decis să se opereze, după doi ani în care a încercat să amîne momentul pentru a putea fi prezent la Olimpiadă. "Nu regret nici o clipă că am amînat operaţia pentru a concura la Beijing", declara Oprea la revenirea în ţară, după operaţia din Finlanda.


REVENIRE SPECTACULOASĂ
mai 2010: Aproape doi ani a stat pe marginea groapei de nisip, pentru ca "de data aceasta nu mă voi mai grăbi. Este important să mă refac sută la sută". Chiar dacă era apt din punct de vedere fizic şi dornic să simtă din nou emotiile competiţiei, lui Marian i-a fost refuzată prezenţa la Grand Prix-ul de la Doha. Nu mai avea numele necesar. Nu vindea cum trebuie. În schimb a participat la reuniunea atletică din Macedonia, unde a sărit 16.88 m. Mult sub standardele sale, însă nu a renunţat.

iunlie 2010: 16.80 m! Cu această performanţă, Marian Oprea s-a clasat pe locul 7 la etapa din Liga de Diamant, de la Paris.

29 august 2010, 21:30: La Barcelona, începe finala de triplusalt de la Campionatele Europene. Marian Oprea se află printre finalişti, însă nu este cotat cu şanse prea mari la cîştigarea unei medalii. Prima săritură, 16.15 m! Totuşi, nu s-a terminat! Încercarea a doua: 17.19 m! Urcă pe locul 3! Marian rămîne la fel de concentrat, însă emoţiile cresc! 16.61 m şi 16.75 m, atît măsoară următoarele două sarituri.

Oprea coboară pe 4! Trec cinci minute, Marian sare din nou... un pas, doi, trei... şi se opreşte la 17.51 m! E încercarea de argint, cea mai bună din sezon, de fapt din ultimele trei sezoane! Concursul se încheie, Marian ramîne pe locul 2! Stă pe banca şi plînge, plînge de fericire! Cînd puţini mai credeau în el, omul şi sportivul Marian Oprea a renăscut, pentru că vrea şi pentru că poate!

Rămîne o întrebare, răutăcioasă, e adevărat: Dacă Europenele se desfăşurau înainte de Grand Prix-ul de la Doha, organizatorii i-ar mai fi transmis că lista este închisă?