SPORTURI  »  AUTO  »  MOTORSPORT

Weekend spectaculos pentru iubitorii motorsportului din România! Calendarul superevenimentelor

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 aprilie 2017 16:27

Fanii automobilismului sportiv vor avea parte de un weekend plin de evenimente în acest sfârșit de aprilie, când sunt programate să debuteze sezoanele în karting, rally raid, viteză în coastă și drift, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS).

Amânată inițial din cauza zăpezii și a temperaturilor extrem de scăzute pentru această perioadă a anului, prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura pe 29 și 30 aprilie la Râșnov în cadrul Trofeului Serus.

În total, nu mai puțin de 100 de piloți s-au înscris la competiția care își va decide campionii pe drumul dintre Râșnov și Poiana Brașov pe o distanță de 4 kilometri cu o diferență de altitudine de 239 de metri. Totodată, președintele FRAS, Norris Măgeanu, a anunțat un nou parteneriat, astfel că Peugeot a devenit oficial mașina automobilismului sportiv din România, urmând să deschidă competițiile oficiale.

Noutățile pregătite de Federația Română de Automobilism Sportiv pentru acest an sunt Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2 (CNVD2) și Campionatul Național de Vehicule Istorice de Competiție.

CNVCD 2 a fost creat pentru a oferi o platformă de lansare tinerilor talente sau pasionaților în general care nu își permit bugetul pentru a susține un campionat regulat. La Râșnov s-au înscris 18 piloți, iar în fiecare dintre cele două zile de competiție se va desfășura câte o etapă.

Prima etapă din cadrul Campionatului Național de Rally Raid, care va conta și pentru Campionatul Est European, va avea loc în acest week-end, între 28 și 30 aprilie în cadrul celei de-a doua ediții a cursei Ssangyong Baja 500 România.

Cu un road book de 2.500 de kilometri în cele trei zile de concurs, Ssangyong Baja 500 România are la start nu mai puțin de 54 de concurenți din 5 țări.

Vineri va debuta și Campionatul Național de Karting, pe circuitul Amckart din Tunari, urmând ca tot aici să aibă loc și finala sezonului, pe 14-15 octombrie. La etapa din weekend, sunt așteptați aproximativ 80 de piloți, în premieră națională urmând să fie lansată și o clasă destinată karturilor electrice.

În total, campionatul din acest programează un total de 6 runde, celelalte patru urmând să se desfășoare în mod egal la Bacău și Prejmer.

Un eveniment important va avea loc și la malul mării în acest weekend. Noul concept Drift Games va debuta duminică, în zona Cazinoului din Constanța. Chiar dacă nu face parte din Campionatul Național de Drift, spectacolul oferit de cei 8 piloți prezenți anunță un număr uriaș de fani. Anul acesta, driftul va avea 5 etape, prima pe 13-14 mai pe circuitul de la Mariapocs.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează