SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROBASKET 2017

FOTO Iluzia perfectă » Ibericii s-au impus la Euro în faţa României. Fără surprize, în afara primului sfert

Articol de , - Publicat luni, 04 septembrie 2017 20:30

România a rezistat un sfert în fața Spaniei, campioana europeană la zi, însă a pierdut partida, 50-91.

Sala Polivalentă din Cluj e mai plină decât oricând la această Grupă C a Europenelor. România întâlneşte campioana continentală, care intră fără Pau Gasol, vedeta lui San Antonio Spurs, pensionar pe bancă pentru o seară, şi care e departe de a se întrebuinţa la maximum. Atmosfera, mai vie ca la meciurile dinainte, e întreţinută în primul sfert de faptul că "tricolorii" se ţin de iberici, 11-9 în minutul 5, egal la 11 apoi. Publicul se bucură, trăieşte momentul, face valuri cot la cot cu spaniolii din tribună. Nu e vorba de scor, e vorba de distracţie aici. Şi de atitudine. Şi de defensivă. Ţineţi minte însă minutul 9 – România are 19-18. Faceţi poză, puneţi pe Facebook!

Adrenalina se descarcă însă, uşor-uşor, în parchetul lucios al arenei clujene. Campionii Europei nu lasă foarte multe de la ei şi rezistenţa lor creşte fază cu fază, aruncare cu aruncare. Elevii italianului Scariolo încep să-şi exercite imaginaţia şi experienţa, luându-şi la revedere de la naţionala tricoloră aproape pe nesimţite, dar cu mare siguranţă – 30-24 în minutul 16 şi 34-24 două minute mai târziu. Nu defensiva e problema, atacul însă începe să fie. Sfertul doi aduce numai opt puncte pentru reprezentativa României.

Nu există poveşti comune, în afara serii trecute

Gasol cel mare de pe bancă îl încurajează la un time-out pe Willy Hernangomez. Ambii au câte un frate alături, la naţionala Spaniei – Marc Gasol şi Juancho Hernangomez. Barcelona şi Madrid. Nişte Smooth Criminals care cască prăpastia între cele două selecţionate, fără să te poţi supăra pe ei. Ba chiar trebuie să fii nebun să nu aplauzi unele faze. Scorul e deja 50-29 şi fiecare incursiune la panou a Vulturilor e din ce în ce mai plină de suferinţă.

Sfertul al treilea e plin de cântece din tribune, dar tabela arată dimensiunile paralele din care vin cele două reprezentative – Spania, 29. România, 8. E o stare de fapt, atât de mare e distanţa. Sfertul patru înseamnă că Spania oferă deja entertainment. Probabil de-abia aşteaptă să ajungă la Istanbul, acolo unde se va desfăşura faza finală a EuroBasket 2017, competiţie care a pornit la drum cu 24 de echipe împărţite în patru grupe.

La final, Spania scrie un 91-50 final, cu principali marcatori Willy Hernangomez, 20 de puncte, şi Orila şi Marc Gasol, câte 11. Pentru România, vor ţine minte seara aceasta cel mai aprins Moldoveanu, cu 15 puncte, dar şi Nicolescu şi Calotă, cu câte 6. Diseară urmează la Cluj thrillerul cu Ungaria.

"Spania e o echipă foarte bună, dar după un început bun ne-am speriat. Nu ştiu de cine sau de ce anume, dar mi se pare inacceptabil. Cred că puteam face mai multe şi că trebuie să ne respectăm mai mult"
Vlad Moldoveanu, jucător România

"În ultima parte a meciului ne-am pierdut şi nu am mai putut face nimic. Sper însă că jucătorii mei au învăţat multe de la spanioli"
Marcel Ţenter, antrenor principal România

"În a doua parte a meciului cred că au contat intensitatea cu care am jucat, recuperările, viteza noastră superioară. Românii s-au ţinut însă tari jumătate de meci"
Sergio Scariolo, antrenor Spania

Ungaria-Cehia 85-73 (23-16, 21-17, 22-25, 19-15)

Aşa se joacă!

Fără să fie nici cea mai creativă, nici cea mai tehnică echipă din lume, Ungaria a trecut de Cehia, în prima partidă a zilei de ieri, pe care elevii lui Stojan Ivkovici nu au lăsat-o din mână de când a început până când s-a sfârşit. Cu Hanga (proaspăt transferat la Barcelona) în formă şi cu Kovacs care l-a anihilat până aproape la extincţie pe starul Satoransky (Washington Wizards) în primele 20 de minute, maghiarii înaripaţi de motivaţie aveau 11-2 în minutul 5, iar cehii nu s-au apropiat niciun moment la mai puţin de şase puncte de adversarii lor de ieri – 27-21 în minutul 13. Victoria Ungariei ţine aprinsă speranţa României de calificare mai departe în faza eliminatorie, azi având loc meciul direct. Principali marcatori: Ungaria - Hanga 31 puncte, Vojvoda 18; Cehia – Palyza 18, Satoransky 18.

48 de aniau trecut de la ultima victorie a echipei Ungariei la Campionatele Europene

Muntenegru-Croaţia 72-76 (17-25, 14-18, 21-19, 20-14)

Final cu scântei

Muntenegrenii au început tremurător partida de ieri, cu Croaţia, care în minutul 4 avea un 15-0 pe tabelă. Primele puncte ale muntenegrenilor au venit după cinci minute de joc – o reuşită de 3 a lui Tyrese Rice. După aceea însă ostilităţile s-au echilibrat şi, fluctuând, Vucevici şi ai săi au scurtat distanţa, pe rând, până la 3, 7, 6 puncte de-a lungul unui meci îndârjit, fără însă să preia niciodată conducerea. În ultimul sfert al întâlnirii, croaţii s-au trezit din nou prinşi din urmă de vecinii lor cei insistenţi, care au ajuns la trei puncte în coasta rivalilor, în minutul 38, printr-o reuşită a aceluiaşi Rice. Acesta a micşorat apoi diferenţa la un sigur punct – 72-73.

Croatul Sarici a rezolvat însă situaţia, cu două puncte pentru ai săi, iar Muntenegru a ratat cele 3 puncte care puteau aduce o surpriză la Cluj. Marcatori principali: Muntenegru – Rice 22, Dubljevici 17; Croaţia – Bogdanovici Sarici 14.

Programul de azi

ora 15:00 Cehia-Muntenegru
ora 17:45 Croaţia-Spania
ora 20:30 România-Ungaria

Meciurile României şi toate partidele de seara (două "optimi", două "sferturi", semifinalele şi finala mare a EuroBasket 2017) vor fi transmise pe TVR 2 şi TVR HD.

Clasamentul grupei C

1. Spania 3 3 0 283-166 6p
2. Croația 3 3 0 217-188 6p
3. Muntenegru 3 1 2 204-223 4p
4. Ungaria 3 1 2 191-212 4p
5. Cehia 3 1 2 212-246 4p
6. ROMÂNIA 2 0 2 176-248 3p

*primele 4 clasate se califică în optimi

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
tihi
tihi  •  05 Septembrie 2017, 09:42

Sintem ca la fotbal : nu ne pricepem !!

jalabert
jalabert  •  04 Septembrie 2017, 22:18

Pai hai sa vedem ce echipe nu o sa batem niciodata la baschet: spania, franta, italia, rusia, belarus, estonia, letonia, lituania, san marino, vatican, groenlanda, antarctica, insulele galapagos, insula serpilor aa m-am plictisit. Era mai simplu sa spun pe cine batem la baschet: pe nimeni!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează