SPORTURI  »  BASCHET  »  3 LA 3

GALERIE FOTO Baschetbaliştii reprezentînd România sînt gata de finala mondială din Japonia!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 octombrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 08 octombrie 2014 19:53

Campionii europeni la baschet 3x3, Angel Santana, Bogdan Popescu, Catălin Vlaicu şi Vasile Ştefan sînt gata de o nouă aventură, urmînd să participe, la finalul acestei săptămîni, la finala circuitului mondial FIBA 3x3 World Tour, care va aduna la Sendai, Japonia, cele mai bune 12 echipe din lume.

Sîmbătă şi duminică cei patru muschetari, reprezentînd echipa Bucureştiului şi competiţia naţională Sport Arena Streetball, se vor duela cu jucători de pe patru continente pentru marele premiu de 20.000 de dolari şi un loc la FIBA 3x3 All Star Game, care va avea loc în luna decembrie, la Doha, Qatar.

Team Bucharest, cap de serie numărul doi, va juca în faza grupelor cu Manila, care s-a impus în primul turneu Masters al anului, disputat pe teren propriu, în Filipine, respectiv cu Sao Paolo, cîştigătoarea ultimului Masters al sezonului, cel de la Rio de Janeiro, de la finalul lunii septembrie.

Reprezentanta Capitalei României este singura echipă din lume care a participat la toate cele trei finale mondiale de pînă acum, ocupînd locul şase la Miami, în 2012 şi locul cinci la Istanbul, în 2013. Angel Santana şi Cătălin Vlaicu au jucat la ambele turnee finale amintite, iar acum îi vor avea alături pe Bogdan Popescu şi Vasile Ştefan, practic echipa de aur care a cucerit titlul European la Bucureşti la începutul lunii septembrie.

Echipa noastră, într-o formulă cu Cătălin Bordei în locul lui Bogdan Popescu, a obţinut biletele pentru finala din Japonia după ce a jucat finala Mastersului de la Praga, unde a cedat la mare luptă cu marea rivală din estul Europei, Team Novi Sad, care este principala favorită la Sendai.

Partidele din faza grupelor se vor disputa sîmbătă, 11 octombrie, cu începere de la ora 06:20, ora României, urmînd care rundele eliminatorii să se dispute duminică, 12 octombrie, începînd cu ora 06:45, ora României. Cele 12 echipe participante au fost împărţite în patru grupe a cîte trei echipe, primele două din fiecare grupă urmând să avanseze în sferturile de finală.

Iată componenţa grupelor (în paranteză ordinea favoritelor)
Grupa A: Novi Sad (1, SRB), Denver (8, USA), Santos (9, BRA)
Grupa B: Bucharest (2, ROU), Sao Paulo (7, BRA), Manila West (10, PHI)
Grupa C: Kranj (3, SLO), Doha (6, QAT), Wukesong (11, CHN)
Grupa D: Trbovlje (4, SLO), Saskatoon (5, CAN), Kobe (12, JPN)

Meciurile vor putea fi urmarite live pe www.3x3worldtour.com, iar detalii despre meciurile jucate de jucătorii români pe www.3la3.ro şi www.facebook.com/SportArenaStreetball

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
igelu
igelu  •  09 Octombrie 2014, 20:53

Mult succes baieti! Hai ca se poate sa castigati!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează